Raluca Abrihan

Apple şi Microsoft investesc în noul fond SoftBank. Bugetul fondului ajunge la 108 miliarde dolari

Thumbnail

La o zi după ce gigantul telecom SoftBank a anunţat lansarea unui nou fond de investiţii de 40 de miliarde de dolari, Apple şi Microsoft au anunţat că vor învesti în acet fond (Vision Fund II), bugetul de investiţii pentru startup-uri IT ajungând astfel la 108 miliarde de dolari.

Vision Fund (I) a fost lansat în urmă cu trei ani cu un buget record de 100 de miliarde de dolari, o parte din acest buget fiind oferit de Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite şi a finanţat, până în prezent, peste 80 de startup-uri IT, aflate în stadiu avansat de dezvoltare.

Cel de al doilea fond Vision Fund  va avea un buget şi mai mare de 108 miliarde de dolari, după ce Apple, Foxconn şi Microsoft s-au alăturat fondului.

În Vision Fund II Sofbank va contribui cu 38 de miliarde de dolari, nu 40 de miliarde de dolari cum anunţase iniţial, potrivit businessinsider.com.

Softbank este o forta pe piata media si telecom, avand o valoare de piata de 68 miliarde dolari. Compania este condusa de Masayoshi Son, cel mai bogat om de afaceri din Japonia. Softbank a investit si in gigantul online chinez Alibaba.

Cele mai mari achiziţii ale Softbank au fost în 2013, când a preluat cu 22 mld dolari 77% din acţiunile Sprint Nextel, în 2006, când a cumpărat cu 15 mld. dolari divizia japoneză a Vodafone, urmate apoi de achiziţia dezvoltatorului britanic de procesoare ARM, cu 32 miliarde dolari.

În materie de startup-uri Softbank a investit în: We Company ( WeWork), Slack, Uber, OneWeb, Boston Dynamics, Brain Corp. Lemonade, Cambridge Mobile Telematics, Paytm, Plenty şi multe altele.

Parallax

Vizualizari
1046
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri