Raluca Abrihan

VIDEO Cum funcţionează robotul care face ordine în depozit

Thumbnail

Boston Dynamics, una dintre cele mai mari firme de robotică, cumpărată de SoftBank de la Google, a lansat un nou tip de robot special pentru logistică. În filmul de prezentare robotul poate fi urmărit cum aşază cutii într-un depozit.

Handle este un robot dedicat domeniului logisticii, făcut în aşa fel încât să poată transporta cu uşurinţă cutiile cu marfă din depozite.

Boston Dynamics a devenit cunoscută în special pentru roboţii “câini” sau cei bipezi care pot alerga la fel de repede ca un om. Dar, spre deosebire de aceştia, noii roboţi Handle funcţionează pe roţi. Compania americaă a fost lansată în 1992 şi aparţine de gigantul japonez SoftBank, după ce fost cumpărtată de la Google X (companie din portofoliul Alphabet).

Robţii pentru logistică au fost realizaţi folosind tehnica conform căreia funcţionează macaralele, adică la capătul opus al braţului care manipulează marfa există o greutate care să contrabalanseze robotul pentru a-l putea ajuta să transporte marfă cu o greutate cât mai mare.

”Cutiile folosite în video cântăresc aproximativ 5 Kg, dar robotul este proiectat să poată transporta cutii de până la 15 kg. Această versiune de Handle lucrează cu paleți de 1,2 m lăţime și 1,7 m înălțime", explică reprezentanţii companiei, potrivit interestingengineering.com.

Parallax

Vizualizari
1978
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri