Denisa Crăciun

Modificări fiscale 2023: Ghid ANAF pentru taxarea salariaților din IT

scutiri de taxe

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat marți un ghid pentru noua modalitate de taxare a salariaților din IT. 

Amintim că, potrivit noilor modificări fiscale (Legea nr. 296/2023), vor fi reduse excepțiile din sectorul IT. Astfel, se va plăti impozit pe venit pentru sume de peste 10.000 lei. Totodată, IT-iștii vor fi scutiți de plata contribuției la Pilonul II de pensii, în sensul că pot opta pentru asta.

în Ghid, ANAF prezintă modalitatea de calcul privind determinarea impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor pentru persoanele fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator și beneficiază de facilități fiscale sau modalitatea de calcul al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii pentru un venit brut mai mare de 10.000 lei.

Amintim că, potrivit noilor modificări fiscale, facilitățile IT-iștilor vor dispărea în 2028. 

„Persoanele fizice prevăzute la art. 60 pct. 2 din Codul fiscal sunt scutite de la plata impozitului lunar pe veniturile din salarii și asimilate salariilor la locul unde se află funcția de bază, pentru venituri brute lunare de până la 10.000 lei, inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depășește 10.000 lei, impozitul se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul determinată ca diferență între venitul net din salarii calculat prin deducerea din venitul brut lunar a contribuțiilor sociale obligatorii aferente unei luni, diminuat cu impozitul aferent părții din venitul brut lunar de până la 10.000 lei inclusiv”, arată ANAF. 

Consultă AICI Ghidul ANAF privind modalitatea de aplicare a facilităților fiscale, acordate persoanelor fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, începând cu veniturile aferente lunii noiembrie 2023. 

---

Citește și:

Parallax

Vizualizari
2293
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri