Imprumuturi bancare garantate de stat pentru afacerile mici si mijlocii din Romania
claudiu.zamfirr

Imprumuturi bancare garantate de stat pentru afacerile mici si mijlocii din Romania

Imagine principala
Imprumuturi bancare garantate de stat pentru afacerile mici si mijlocii din Romania
​Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici
si
Mijlocii (FNGCIMM) si Fondul Roman de Contragantare (FRC) anunta, joi,
relansarea proiectul comun de sprijinire a intreprinerilor mici si
mijlocii (IMM). Prin garantiile acordate, creditele bancare
devin, in mod normal, mai usor de accesat fiind mai putin riscante
pentru banci.


Masura este posibila in urma semnarii Actului Aditional la Conventia de contragarantare, document care va permite acordarea de garantii contragarantate la creditele bancare pentru intreprinderile mici si mijlocii, au informat cele doua institutii, intr-un comunicat remis SartupCafe.ro.

Potrivit sursei citate, mecanismul prezinta avantaje financiare prin faptul ca reduce costul garantiei pentru IMM-uri.

De asemenea, sunt si  avantaje de natura economica si sociala: creeaza conditii de generare de valoare adaugata in economie si faciliteaza infiintarea si consolidarea locurilor de munca.

Din 2014 si pana in prezent, FNGCIMM si FRC "au parcurs un proces pentru gasirea noului numitor comun care sa raspunda multiplelor provocari institutionale si de context", sustin institutiile.

Potrivit acestora, se creeaza astfel premisele pentru reluarea functionarii facilitatii de finantare ¬ garantare - contragarantare, "in beneficiul celui mai dinamic sector al economiei", IMM-urile.
 
Cele doua institutii ii propun astfel intarirea increderii bancilor si a altor categorii de finantatori in soliditatea si solvabilitatea garantiilor FNGCIMM, contragarantate de FRC.

Efectele benefice scontate sunt acelea de mobilizare a potentialului pietei financiare pentru sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri, in conditii de risc diminuate.

"Acordul FNGCIMM-FRC reconfirma valentele unui instrument aliniat la cele mai moderne practici europene in domeniu, prin participarea activa a celor doua institutii in cadrul AECM - Asociatia Europeana a Institutiilor de Garantare si Contragarantare" - se mai arata in comunicat.

Ce este FNGCIMM SA-IFN

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o institutie financiara nebancara  cu capital de risc, infiintata in scopul facilitarii accesului IMM-urilor la finantari, prin acordarea de garantii pentru instrumentele de finantare contractate de la banci comerciale sau din alte surse.

FNGCIMM instrumenteaza programe guvernamentale destinate relansarii economice, dezvoltarii mediului de afaceri, precum si crearii si sustinerii de locuri de munca, functionand ca o societate comerciala pe actiuni, cu actionar unic statul roman, sub supravegherea prudentiala a Bancii Nationale a Romaniei.

Garantia FNGCIMM  SA - IFN este de maxim 80% din valoarea imprumutului, fara a depasi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar si se emite la solicitarea institutiilor finantatoare partenere, pentru finantari aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de catre finantator.

Ce este FRC

Fondul Roman de Contragarantare S.A. (FRC) este o institutie financiara specializata, avand corespondenta in practici recunoscute la nivel european. Activitatea sa este exclusiv orientata spre sustinerea sectorului intreprinderilor mici si mijlocii din Romania.

FRC contragaranteaza garantiile acordate de catre fondurile de garantare (FNGCIMM, FRGCIP, FLG Craiova, FLG Sf.Gheorghe, FLG Focsani, FGCR) care sustin creditele si alte instrumente de finantare obtinute de intreprinzatorii privati de la institutiile financiar-bancare.

Acestea sunt accesate de antreprenori pentru infiintarea de firme noi sau dezvoltarea celor existente prin investitii, capital de lucru si pentru finantarea/cofinantarea de proiecte din fondurile europene, etc. Contragarantia FRC este de maxim 80% din garantia acordata de institutiile de garantare partenere.

Foto: Wikipedia
Parallax

Vizualizari
252
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri

 

Cookie Settings