Claudiu Zamfir

Cei 27.000 Euro pentru afaceri la sate si cei 55.000 Euro pentru fabricute: S-a prelungit inscrierea in programele de ajutoare de stat

Imagine principala
Cei 27.000 Euro pentru afaceri la sate si cei 55.000 Euro pentru fabricute: S-a prelungit inscrierea in programele de ajutoare de stat
​A fost prelugita perioada de depunere a cererilor de finantare in programele nationale de ajutoare de stat pentru dezvoltarea de PFA si SRL la sate si de dezvoltarea de mici fabricute, prin care antreprenorilor din Romania li se ofera finantari nerambursabile de pana la 27.700 Euro, respectiv pana la 55.000 Euro pentru investitii.

Potrivit unor anunturi postate vineri seara de Directia Generala Politici Antreprenoriale din subordinea Ministerului Economiei:

  • "Termenul de inscriere in cadrul Programului national pentru dezvoltarea IMM in mediul rural se prelungeste pina in data de 05.08.2016 ora 20.00, in concordanta cu art. 5.3 din procedura de implementare a Programului".(Anuntul oficial, AICI)
  • "Termenul de inscriere in cadrul Programului national multianual de microindustrializare se prelungeste pina in data de 05.08.2016 ora 20.00, in concordanta cu art. 5.3, alin. (2) din procedura de implementare a Programului". (Anuntul oficial, AICI)

Initial, perioada de inscriere era 20 - 29 iulie 2016 pentru ambele programe de finantare nerambursabila.

In programele nationale de ajutoare nerambursabile pentru intreprinderi mici si mijlocii (IMM), solicitantii aplica direct pe site-ul Directiei Poliici Antreprenoriale, aippimm.ro, la urmatoarele linkuri:


27.000 Euro de la stat pentru PFA, SRL si alte firme de la sate

Persoanele fizice autorizate (PFA), societatile cu raspundere limiata (SRL) si alte tipuri de firme, din mediul rural, pot primi ajutoare nerambursabile de pana la 125.000 de lei (circa 27.000 Euro) pentru investitii in dezvoltarea afacerii, in cadrul Programului national multianual pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) in mediul rural.

Asa cum arata si denumire programului, se intentionase sprijinirea infiintarii de firme noi in mediul rural, prin acesta schema de ajutor de minimis, insa in varianta finala a procedurii de implementare Guvernul a introdus doua prevederi prin care exclude de la finantare firmele mai noi de 3 ani. De altfel, in anuntul postat vineri seara de prelungire a peroadei de inscriere, s-a eliminat cuvantul "infiintarea".

Initial, in forma scoasa in dezbatere publica, se arata ca firmele trebuie sa aia cel mult 5 ani vechime. Ulterior, s-a eliminat plafonul superior de 5 ani, dar s-a inrodus un prag de 3 ani vechime. Asta inseama ca firma solicitanta trebuie sa aiba minimum 3 ani de cand si-a luat codul CAEN pentru care cere banii.

Programul national multianual pentru infiintarea si dezvoltarea
intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) in mediul rural, gestionat de
Directia Politici Antreprenoriale din subordinea Miniterului Economiei,
este nou in randul programelor pentru IMM-uri, debuand in anul 2016 cu
un buget total de 25.900.000 lei.

Cu acesti bani asigurati
integral din bugetul de stat, Guvernul vrea sa ajute cel putin 207
afaceri de la sate, se arata in proiectul provizoriu de procedura de
implementare.

O firma beneficiara poate primi un ajutor de stat
nerambursabil de pana la 125.000 de lei (circa 27.700 de euro, la cursul
actual), reprezentand maximum 90% din investitia pe care trebuie sa o
realizeze societatea in cadrul programului de sprijin. Resul de minimum
10% din investitie trebuie asigurat de antreprenor, ca aport propriu.

Astfel,
cu un ajutor financiar nerambursabil maxim, la cea mai mare
intensitate, omul de afaceri beneficiar trebuie sa faca o investitie
totala de circa 138.800 de lei (peste 30.000 de euro), din care 13.800
de lei (circa 3.000 de euro) trebuie sa fie contributia sa in
investitie.


Ca in toate programele de sprijin pentru IMM
finantate integral din bugetul de stat, antreprenorul care reuseste sa
fie acceptat in programul pentru afaceri rurale va trebui sa faca toata
investitia mai intai din banii banii sai, pentru ca apoi statul sa-i
deconteze cheltuielile in limita ajutorului nerambursabil castigat.

Si
in acest nou program, antreprenorii vor cere banii in baza unor planuri
de afaceri detaliate, online, pe site-ul Directiei Politici
Antreprenoriale, printr-o alicatie electronica ce se va deschide in ziua
demararii competitiei.

In planul de afaceri online trebuie
justificata fiecare cheltuiala in vederea demonstrarii necesitatii
acesteia in desfasurarea activitatilor pentru care se acceseaza
finantarea - atrage atentia Directia Politici Antreprenoriale,
www.aippimm.ro.

Cine poate lua banii de la stat



Programul
de sprijin este destinat microintreprinderilor si IMM-urilor, adica
firme care au maximum 249 de angajati si realizeaza o cifra de afaceri
anuala neta de cel mult 50 milioane euro sau detin active totale de pana
la 43 milioane euro, echivalent in lei.

Pot primi ajutorul de minimis urmatoarele categorii de agenti economici privati:

1. societatile comerciale,
2. societatile cooperative, inclusiv societatile cooperative mestesugaresti mixte,
3. persoanele fizice autorizate (PFA) care desfasoara activitati economice in mod independent,
4. intreprinderile individuale,
5. intreprinderile familiale.


Acestea trebuie, insa, sa indeplineasca cumulativ o serie intreaga de conditii, intre care mentionam:

- au sediul social si punctul (punctele) de lucru in mediul rural;

-
sunt înregistrate pe teritoriul României la Oficiul Registrului
Comerţului şi îşi desfăşoară activitatea de cel puţin 3 ani fiscali
consecutivi;


- codul CAEN pentru care solicită
finanţare este eligibil în cadrul Programului ( anexa nr.13) şi
autorizat de minim 3 ani anteriori înscrierii, conform art. 15 din Legea
359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în
Registrul Comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi
persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la
autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi
completările ulterioare;


- nu au datorii la bugetul
general consolidat si la bugetele locale, atat pentru sediul social, cat
si pentru toate punctele de lucru. Solicitantii care au datorii
esalonate, nu sunt eligibili pentru a accesa Programul;

-
reinvestesc anual minimm 30% din profit pe o perioada de 3 ani incepand
cu anul urmator dupa primirea alocatiei financiare nerambursabile;

- angajeaza pana la depunerea decontului cel putin 1 salariat;

-
nu se afla in stare de dizolvare, reorganizare judiciara, lichidare,
executare silita,  inchidere operationala, insolventa, faliment sau
suspendare temporara a activitatii;

Ce isi pot cumpara antreprenorii castigatori din banii de la stat

Antreprenorii
care vor fi selectati, in urma competitiei, pentru a primi ajutorul
nerabursabil vor ptea investi banii in mai multe categorii de
echipamente si servicii, printre care:

- Echipamente tehnologice,
masini, utilaje si instalatii de lucru-inclusiv software-ul aferent,
necesare desfasurarii activitatilor pentru care a solicitat finantare,
cu exceptia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor
de biliard, instrumentelor si automatelor muzicale;

- Aparate si
instalatii de masura, control, reglare, cititoare pentru cod de bare,
cantare electronice cu/fara printer pentru etichetare, aparate de marcat
electronice fiscale;

- Autoutilitare.

- Investitiile in
active necorporale referitoare la brevete de inventie, marci de produse
si servicii (francize, etichetare ecologica, licente), software pentru
comertul online, software  necesar activitatii pentru care se solicita
finantare;

- Computere , servere, monitoare, imprimante, inclusiv
sisteme portabile, licente necesare desfasurarii activitatii, sisteme
audio-video etc.

- Achizitionarea de spatii de lucru, spatii de
productie si spatii pentru prestari servicii si comert (cladiri, hale de
productie, spatii amenajate pentru activitati de prestari servicii,
productie si comert, inclusiv din elemente prefabricate). Activele din
cadrul acestei categorii nu trebuie sa aiba destinatie locativa.

- Mobilier, birotica, sisteme de protectie a valorilor umane si materiale.

-
Realizarea unui site pentru prezentarea activitatii solicitantului si a
produselor sau serviciilor promovate (inclusiv cheltuieli inregistrare
domeniu, fara hosting), pentru operatorii economici care nu detin alt
site si care trebuie sa fie functional la data depunerii cererii de
eliberare a ajutorului financiar nerambursabil, in limita maxima a
10.000 lei.

- Achizitionarea de instalatii sau echipamente
specifice in scopul obtinerii unei economii de energie, precum si
sisteme care utilizeaza surse  regenerabile de energie pentru
eficientizarea activitatilor pentru care a solicitat finantare;

- Achizitionarea de instalatii de incalzire sau climatizare aferente spatiului de comert, productie sau servicii;

- Cursuri de dezvoltare a abilitatilor antreprenoriale, in limita a 4.500 lei.

-
Consultanta pentru intocmirea documentatiei in vederea obtinerii
finantarii in cadrul prezentului program si implementarea proiectului
(nu mai mult de 4% din valoarea eligibila la decont a proiectului, mai
putin consultanta -   aceasta activitate poate fi efectuata  inainte de
semnarea Contractului de finantare).

Cateva mentiuni importate:

  • NU
    se acorda ajutor financiar pentru activele achizitionate in sistem de
    leasing, second-hand si care au constituit obiectul unei subventionari/
    finantari nerambursabile din alte surse.
  • NU sunt eligibile nici
    cheltuielile privind taxa pe valoare adaugata (TVA), taxe, avize,
    comisioane, ambalajul, transportul, punerea in functiune, instruirea
    personalului pentru utilizarea celor achizitionate.
  • Beneficiarul
    este obligat sa efectueze cheltuielile si sa depuna documentatia de
    decont la sediul Oficiului Teritorial pentru IMM (OTIMMC) de care
    apartine, in maximum 60 de zile lucratoare de la semnarea contractului.
  • Cheltuielile
    vor fi  certificate prin vizita la fata locului a reprezentantilor
    OTIMMC in termen de 20 zile lucratoare de la depunerea decontului.
  • In
    situatia neefectuarii cheltuielilor, sau in cazul in care cheltuielile
    nu corespund cu elementele de cost aprobate prin notificarea initiala,
    sau nu sunt noi si puse in functiune, beneficiarul NU primeste finantare
    pentru acestea.

Resurse utile IMM in mediul rural:


Pana la 55.000 Euro pentru mici fabricute

Firmele din Romania pot obtine ajutoare nerambursabile de pana la 250.000 de lei (circa 55.000 Euro), pentru investitii in dezvoltarea unor mici unitati de productie, in cadrul Programului national multianual de microindustrializare.

Potrivit procedurii oficiale de derulare a sa, noul Program national
multianual de microindustrializare va pune la bataie in total 60,89
milioane de lei (peste 13 milioane de euro).

Statul vrea sa imparta acesti bani la cel putin 244 de microintreprinderi, intreprinderi mici si mijlocii (IMM).

Fiecare
ajutor financiar acordat poate ajunge pana la 250.000 de lei (circa
55.000 de euro, la cursul actual), dar nu poate depasi 90% din valoarea
investitiie pe care antreprenorul trebuie sa o efectueze cu banii
acestia. Asta inseamna ca, la un ajutor maxim, fabricuta beneficiara
trebuie sa vina si ea cu minimum 27.800 de lei (6.150 de euro), astfel
incat investitia totala prin program sa ajunga la cel putin 277.800 de
lei (61.500 de euro).


Cine poate primi banii

Vor
putea cere acesti bani de la stat microintreprinderile si IMM-urile
(firme care au cel mult 249 de angajati si realizeaza o cifra de afaceri
anuala neta de maximum 50 milioane euro sau detin active totale de pana
la 43 milioane euro, echivalent in lei) din domenii de fabricare, cum
ar fi:

- Industria alimentara
- Fabricarea produselor textile
- Fabricarea articolelor de imbracaminte
-
Tabacirea si finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj si
marochinarie, harnasamentelor si incaltamintei; prepararea si vopsirea
blanurilor
- Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemnsi
pluta, cu exceptia mobilei; fabricarea articolelor din paie si din alte
materiale vegetale impletite
- Industria constructiilor metalice si a produselor din metal
- Fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice
- Fabricarea echipamentelor electrice
- Fabricarea de masini, utilaje si echipamente
- Fabricarea de mobila
- Altele.


Pentru a putea lua banii, fabricile trebuie sa indeplineasca o serie intreaga de conditii, printre care:

-
firmele au cel mult 5 ani de la inregistrare la Registrul Comertului la
data deschiderii aplicatiei electronice de inscriere a planului de
afaceri;

- nu au datorii la bugetul general consolidat si la
bugetele locale, atat pentru sediul social, cat si pentru toate punctele
de lucru. Solicitantii care au datorii esalonate, nu sunt eligibili
pentru a accesa Programul;

- reinvestesc anual minim 30% din
profit pe o perioada de 3 ani incepand cu anul urmator primirii
alocatiei financiare nerambursabile;

- angajeaza pana la depunerea decontului minimum 2 salariati pe perioada nedeterminata si program normal de 8 ore pe zi.

Ce isi pot cumpara fabricile cu banii de la stat

In
cadrul programului de microindustrializare 2016, fabricutele vor putea
investi banii de la stat in anumite mijloace de productie, cum ar fi:

-
Echipamente tehnologice, masini, utilaje si instalatii de
lucru-inclusiv software-ul aferent, necesare desfasurarii activitatilor
pentru care a solicitat finantare, cu exceptia jocurilor de noroc
mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, instrumentelor si
automatelor muzicale;

- Aparate si instalatii de masura, control,
reglare, cititoare pentru cod de bare, cantare electronice cu/fara
printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale;
Autoutilitare,

-
Brevete de inventie, marci de produse si servicii (francize, etichetare
ecologica, licente), software pentru comertul on-line, software necesar
desfasurarii activitatii pentru care se solicita finantare;

- Calculatoare, servere, softuri,

-
Realizarea unui site pentru prezentarea activitatii solicitantului si a
produselor sau serviciilor promovate (in limita a 10.000 lei);

- Achizitionarea de spatii de lucru, spatii de productie, inclusiv din elemente prefabricate)

-
Consultanta pentru intocmirea documentatiei in vederea obtinerii
finantarii in cadrul prezentului program si implementarea proiectului
(nu mai mult de 4% din valoarea eligibila la decont a proiectului, mai
putin consultanta -  aceasta activitate poate fi efectuata  inainte de
semnarea Contractului de finantare).

Resurse utile microindustralizare:


Citeste si:


Parallax

Vizualizari
80
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri