Claudiu Zamfir

Minister: Apelul pentru fondurile UE de 50 de milioane de euro destinate proiectelor IT&C intarzie inca o luna

Imagine principala
Minister: Apelul pentru fondurile UE de 50 de milioane de euro destinate proiectelor IT&C intarzie inca o luna
Apelul de proiecte pentru fondurile europene din Programul Operational Competitivitate (POC), Axa 2, destinate firmelor din sectorul tehnologiei informatiei si comunicatiilor (TIC / IT&C) se mai amana cu inca o luna, adica pana pe 2 noiembrie 2015, fata de termenul precedent de 1 octombrie, a informat, marti, Ministerul Societatii Informationale (MSI), organism intermediar pentru aceasta linie de finantare.

Practic, apelul ar urma sa "traverseze" in anul urmator: 2 noiembrie 2015, ora 10:00 - 1 februarie 2016, ora 16:30.

"Ministerul pentru Societatea Informationala - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societatii Informationale anunta amanarea datei de la care se pot inregistra propuneri de proiecte pentru Programul Operational Competitivitate 2014 - 2020, Axa Prioritara 2, Actiunea 2.2.1 - Sprijinirea cresterii valorii adaugate generate de sectorul TIC si a inovarii in domeniu prin dezvoltarea de clustere. Inregistrarea se va realiza on-line, in mod continuu, incepand cu data de 2 noiembrie 2015, ora 10:00 si se va incheia in data de 1 februarie 2016, ora 16:30" - a informat OIPSI.

Aceasta este a doua amanare a apelului de proiecte europene, termenul anuntat initial fiind 17 august 2015.

Contactati de StartupCafe, reprezentanti ai Ministerului Fondurilor Europene au lasat sa se inteleaga ca MFE nu stia despre decizia Ministerului Societatii Informationale, desi MFE este autoritate de amanagement, iar MSI este doar organism intermediar pentru aceatsa axa a programului operational competitivitate.

Prin aceasta linie de finantare, firmele IT&C pot primi pana la 3,24 milioane de lei. Bugetul total al apelului de proiecte este de 50 de milioane de euro.

Decizia Ministerului Societatii Informationale ne-a fost semnalata de catre un cititor StartupCafe.ro . 
Parallax

Vizualizari
15
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri