Răzvan Tătaru

Saga OpenAI (Chat GPT): Sam Altman (ex-CEO) este dispus să se întoarcă în companie

OpenAI și fostul CEO, Sam Altman

Fostul director general OpenAI, Sam Altman, este în continuare dispus să revină în startup-ul de inteligență artificială dacă membrii consiliului care l-au concediat demisionează, potrivit unor surse citate de The Verge.

În urma schimbării bruște la șefia OpenAI, s-a creat o presiune foarte mare pe companie, în urma angajaților care vor să demisioneze dacă Sam Altman nu revine. Printre acești angajați, se numără și membrul consiliului care inițial a vrut să-l demită pe Altman, Ilya Sutskever.

În acest context, directorul Microsoft, Satya Nadella, a declarat pentru Bloomberg TV și CNBC faptul că Altman și Greg Brockman, co-fondatorul OpenAI, s-ar putea întoarce într-o oarecare măsură în companie.

„Vrem ca Sam și Greg să aibă un loc fantastic dacă nu vor fi în OpenAI”, a spus Nadella într-un interviu pentru CNBC, potrivit TechCrunch.

Întrebat dacă Altman ar reveni la OpenAI, Nadella a adăugat: „Asta revine la latitudinea consiliului de administrație, a conducerii OpenAI și a angajaților să aleagă... [Microsoft] a ales să se asocieze explicit cu OpenAI [și] evident că acest lucru depinde de oamenii de la OpenAI care rămân acolo sau vin la Microsoft, așa că sunt deschis ambelor opțiuni”.

Astfel, s-ar confirma informația că mutarea Sam Altman și Greg Brockman în cadrul Microsoft nu este încă bătută în cuie și aceștia ar putea intra din nou în componența companiei pe care au fondat-o.

Saga OpenAI: De la demiterea lui Altman până acum

Reamintim că Sam Altman a fost demis, vineri, de către consiliul de administrație al OpenAI pe motiv că „nu a fost mereu sincer în comunicările sale cu consiliul, împiedicând capacitatea acestuia de a-și exercita responsabilitățile”. Consiliul de administrație subliniază că „nu mai are încredere în capacitatea lui de a conduce în continuare OpenAI”, conform comunicatului de pe blogul companiei.

Consiliul de administrație al OpenAI este format din cercetătorul șef al OpenAI, Ilya Sutskever, și directori independenți: Adam D’Angelo (CEO-ul Quora), Tasha McCauley (antreprenor tech) și Helen Toner (Centrul Georgetown pentru Securitate și Tehnologie Emergentă), așa cum am scris pe StartupCafe.ro.

În locul acestuia, interimatul a fost preluat, vineri, de directorul tehnologic, Mira Murati. Weekend-ul acesta a fost marcat de o rundă de negocieri, în urma cărora Sam Altman nu s-a întors în companie. În cele din urmă, luni, a fost numit ca CEO interimar fostul șef al platformei Twitch, Emmett Shear.

Shear are deja un plan pentru următoarele 30 de zile, care include angajarea unui investigator independent care să analizeze toată situația, discuții cu angajații, partenerii, investitorii și clienții companiei și reformarea echipelor de management și de conducere.

Ce este OpenAI

Elon Musk, Sam Altman și alți antreprenori au fondat în 2015 OpenAI, o organizație pentru studierea și combaterea posibilelor riscuri legate de utilizarea inteligenței artificiale pe scară largă, în viitor.

Musk a părăsit OpenAI pentru că nu s-a înțeles cu asociații asupra planurilor de dezvoltare. De cealaltă parte, Sam Altman a rămas la conducerea OpenAI, ocupând funcția de CEO până vinerea trecută, 17 noiembrie.

Până acum, în OpenAI au investit Microsoft, fondul de capital de risc Khosla Ventures și fundația lui Reid Hoffman, co-fondator LinkedIn. OpenAI a lansat „robotul” Chat GPT (Generative Pre-trained Transformer) în noiembrie 2022.

Parallax

Vizualizari
150
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri