Claudiu Zamfir

O idee de afacere la modă: Ferme verticale în orașe

Thumbnail

Fermele verticale, montate în hipermarketuri, în birouri sau în apartamente, sunt o afacere tot mai la modă în Occident: marți, un startup german din acest domeniu a primit o finanțare de 100 de milioane de dolari pentru a dezvolta acest business.

Startup-ul Infarm, cu sediul la Berlin, realizează „ferme modulare” care se instalează în hipermarketuri și în alte locuri urbane. Marți, firma a primit o investiție de serie B, de 100 de milioane de dolari, condusă de fondul de investiții de capital de risc Atomico, de la Londra. La runda de finanțare au mai participat fondurile de investiții Balderton Capital, Cherry Ventures, Astanor Ventures și TriplePoint Capital, potrivit Venturebeat.

Infarm a instalat ferme modulare în hipermarketuri din Germania, Franța sau Luxemburg, deținute de Auchan sau Metro, de exemplu.

Startup-ul a fost fondat în anul 2013, la Berlin, de Osnat Michaeli, Erez Galonska și Guy Galonska. Până acum a adunat investiții de 134 de milioane de dolari, cu cea de marți.

Startup-urile de ferme urbane sunt tot mai răspândite în țările dezvoltate, unde orășenii  caută cele mai proaspete legume.
 

În Europa de Est, un startup avansat în domeniul grădinilor urbane este Click & Grow , din Estonia. Firma, care face grădini și ferme de legume și zarzavaturi pentru apartamente și birouri, a obținut în 2018 o rundă de investiții de 11 milioane de dolari de la un grup de investitori printre care se numără un lanț de magazine Ikea și deținătorul brandurilor de electrocasnice Rowenta, Tefal și Moulinex.

La Bruxelles, un arhitect belgian a construit o fermă urbană compusă din seră de legume, crescătorie de pește și grădină deschisă, toate pe acoperișul unui complex comercial.

Zilele trecute, compania britanică de comerț online Ocado a anunțat o investiție de 22 de milioane de dolari în domeniul fermelor verticale.

Nici compania de tehnologie Google nu ignoră domeniul. În decembrie 2018, fondul de investiții al gigantului tech, GV, a acordat o finanțare de 90 de milioane de dolari, alături de alți investitori, firmei de ferme urbane Bowery Farming, de la New York.

În anul 2017, Bill Gates, fondatorul Microsoft, împreună cu miliardarul britanic Richard Branson, a investit în startupul american Memphis Meats, care produce carne pentru consum, prin biotehnologii, fără să fie nevoie de creșerea și sacrificarea animalelor - un nou curent în afacerile alimentare din America. Finanțarea, în care sunt implicați mai mulți investitori, se ridică la 17 milioane de dolari.

Parallax

Vizualizari
6627
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri