Claudiu Zamfir

Patru programatori sârbi au obținut o finanțare de 15 milioane dolari, cu implicarea unui român

Thumbnail

Un startup din Belgrad, fondat de 4 programatori sârbi, a obținut o finanțare de 15,3 milioane de dolari, condusă de Accel, cu implicarea românului Andrei Brașoveanu, partener în acest fond de investiții american.

Startup-ul Tenderly a fost fondat în anul 2019 și, în cei 2 ani de existență, a obținut deja investiții de capital de risc de peste 18 milioane de dolari. Cea mai mare dintre acestea a fost anunțată joi. Runda de 15,3 milioane de dolari este condusă de fondul de investiții american Accel, care a finanțat, printre altele, și Facebook, dar și pe românii de la UiPath.

Au mai participat la runda de finanțare fondurile de investiții Point Nine Capital și Version One, precum și o serie de investitori tip business angels. Printre ei se numără și antreprenorul francez Nicolas Dessaigne, fondator al unicornului Algolia, care a cumpărat startup-ul românesc MorphL, anul acesta.

Tenderly, fondat de programatorii sârbi Andrej Bencic, Bogdan Habic, Miljan Tekic și Nebojsa Urosevic, a realizat o platformă de dezvoltare pentru programatorii care au nevoie de instrumente specifice pe blockchain-ul Ethereum. Vorbim de aplicații de smart contract și tot felul de tehnologii descentralizate. Ethereum este blockchain-ul care stă la baza Ether, a doua cea mai valoroasă criptomonedă, după Bitcoin. Ether a câștigat cotă de piață și în urma fenomenului NFT - active digitale unice, care se colecționează la nivel mondial.

„Ne bucurăm că Tenderly ne va duce pe un nou teritoriu, fiind prima noastră investiție în Serbia, sporindu-ne prezența în Europa Centrală și de Est, alături de parteneriatele de lungă durată cu UiPath, în România, și Miro și Avito, în Rusia” - a comentat Andrei Brașoveanu, partener în cadrul biroului european al Accel, de la Londra.

Parallax

Vizualizari
681
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri