Claudiu Zamfir

Măsura 2: Guvernul a adoptat ordonanța necesară plăților restante de 570 milioane lei către firmele în așteptare

Thumbnail

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență necesară procedurilor prin care se vor putea plăti 570 de milioane de lei către ultimii 2885 de beneficiari admiși în așteptare, la Măsura 2 de granturi pentru IMM.

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului urmează să finalizeze plățile la Măsura 2 până în luna martie 2022.

„Actul normativ promovat are un scop bine definit și anume deblocarea și realizarea plăților pentru cei aproximativ 3.000 de beneficiari ai Măsurii 2, care până în acest moment nu și-au primit granturile cuvenite. Mai exact, este vorba despre corectarea titlului bugetar pentru cei 570 de milioane de lei necesari încheierii programului, bani cu finanțare de la bugetul de stat, atribuiți ministerului pentru anul curent. Acum că am împlinit și acest obiectiv procedural, sper să finalizăm plățile până cel târziu în luna martie”, a declarat ministrul Constantin-Daniel Cadariu.

Aceasta este încă o modificare, dintr-un șir de schimbări suferite de Ordonanța de urgență 130/2020, prin care s-a instituit schema de ajutoare de stat COVID, destinate firmelor mici și mijlocii din România.

Potrivit noii ordonanțe de urgență, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului este împuternicit să deruleze proceduri în legătură cu schema de ajutor de stat inclusiv pentru aplicațiile eligibile a căror valoare depășește plafonul contractelor semnate de MAT cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate (AMPOC).

De asemenea, se face o corecție birocratică, în interiorul bugetului Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

Cei 570 de milioane de lei, asigurați din bugetul de stat pentru ultimele plăți către beneficiarii Măsurii 2, se mută de la un titlu bugetar care era destinat cheltuielilor neeligbile la o nouă clasificare bugetară, denumită „Sume suportate din buget aferente proiectelor eligibile din cadrul schemei de ajutor de stat în contextul crizei provocate de COVID-19 a căror valoare excedează plafonului contractului de finanțare”.

Acest titlu bugetar a fost motivul pentru care plățile de la Măsura 2 au întârziat în anul 2022, deși banii erau alocați în bugetul MAT.

Mai departe, noua ordonanță de urgență trebuie publicată în Monitorul Oficial, iar apoi mai este nevoie ca Ministerul Antreprenoriatului și Turismului să semneze un nou act adițional la contractul de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (care are în subordine AM-POC). Apoi, banii vor pute aajunge la agențiile regionale pentru IMM și apoi la băncile partenere, iar într-un final la cei 2.885 de beneficiari admiși la finanțare, care sunt în așteptare.

Parallax

Vizualizari
5189
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri