Claudiu Zamfir

Măsura 2: Încetinesc plățile de ajutoare de stat pentru IMM

Thumbnail

Ritmul de plată la Măsura 2 din schema de ajutoare de stat COVID pentru IMM încetinește, odată ce bugetul disponibil se consumă, așa cum arată acum datele oficiale de la Ministerul Economiei.

Un număr de 7255 de solicitanți și-au primit banii la Măsura 2 - granturi de capital de lucru de câte 2.000-150.000 de euro, de anul trecut și până joi, 29 aprilie 2021. În ultimele 4 zile, 221 de beneficiari au fost plătiți, ritmul plăților scăzând pe măsura consumării bugetului disponibil în cadrul anvelopei de fonduri europene. Săptămâna trecută  au fost plătiți 1.344 de beneficiari la Măsura 2, iar în săptămâna precedentă fuseseră plătite 1.690 de contracte de finanțare.

În total, au fost achitați aproape 2,28 miliarde de lei către beneficiarii de la Măsura 2. Sumele plătite în ultimele 4 zile se ridică la 57,4 milioane de lei.

Ultima firmă pltăită până acum figurează la numărul RUE 8999 - este o firmă care a obținut 33.000 de lei, de la Agenția regională Ploiești.

Alți 452 de solicitanți au contractele semnate și urmează să-și primească banii de la stat, prin intermediul băncii partenere pe care au ales-o. Ultimul contract semnat și încă neplătit figurează la RUE 9.499.

În plus, sunt 459 de solicitanți care au primit notificare și trebuie să-și descarce contractele, să le semneze și să le reîncarce în sistemul electronic de granturi IMM împreună cu dovada cofinanțării de 15%, pentru ca apoi să le semneze și agenția și să-și ia și ei banii de la stat. Ultima astfel de notificare transmisă este pentru o firmă care figurează la numărul RUE 9.500, care a solicitat 300.000 de lei de la Agenția București. Alți 122 de solicitanți au transmis în sistem contractul semnat și așteaptă să le semneze și agenția.

De asemenea, sunt 2866 de solicitanți respinși de la finanțarea prin Măsura 2.

Astfel, se adeveresc informațiile comunicate de sursele StartupCafe.ro din minister, potrivit cărora bugetul actual disponibil ajunge pentru a coborî cu plățile „spre RUE 10.000”.

În total, s-au înscris la Măsura 2 un număr de 22.226 de solicitanți.

Pentru restul de plăți eligibile, Ministerul Economiei mai caută bani astfel încât să se încadreze în anvelopa de fonduri europene pentru a putea deconta de la Bruxelles cheltuielile eligibile, astfel încât statul să nu rămînă cu pierderi la bugetul național.

Inițial, fostul guvern Orban a alocat la Măsura 2 un buget total de 350 de milioane de euro, din care 265 de milioane de euro din fonduri europene (prin Programul Operațional Competitivitate), 42,5 milioane de euro de la bugetul de stat și restul de 42,5 milioane de euro de la beneficiari.

Ulterior, în urma solicitărilor masive, înainte de alegerile parlamentare, guvernul a decis, prin OUG 199/2020, să majoreze bugetul Măsurii 2 la 1 miliard de euro (cu tot cu cofinanțarea de la bugetul de stat și cea a beneficiarilor) . Restul de fonduri europene ar fi trebuit să fie asigurat nu din Programul de Competitivitate, ci dintr-o altă sursă europeană: React EU. Au venit însă alegerile parlamentare, iar PNL a ieșit pe locul al doilea și a făcut coaliție cu USR PLUS și cu UDMR pentru a se putea menține la putere. Ministerul Fondurilor Europene (redenumit MIPE) și Ministerul Economiei (redenumit MEAT) au revenit USR PLUS, iar noii miniștri au reclamat că fostul guvern integral PNL nu a asigurat programarea React EU, pentru a se putea trage efectiv bani europeni din această facilitate.

Și bugetul de stat pe anul 2021 s-a aprobat greu, abia în luna martie.

Ca soluție imediată, MEAT și MIPE au luat 209 milioane de euro de la Măsura 3 - blocată prin plângere penală de către ministrul Economiei, Claudiu Năsui - și i-a pus pus la Măsura 2. Aceștia sunt bani tot din Programul Operațional Competitvitate. Astfel s-a putut coborî acum cu bugetul până la RUE 9.500 în lista de aplicanți de la Măsura 2.

Mai departe, MEAT caută bani pentru continuarea plăților către ceilalți solicitanți eligibili, cărora fosta guvernare le-a promis bani înainte de alegeri.

„Măsura 2 este una dintre cele mai grele provocări a ministerului. Am găsit măsura cu finanțare europeană de 265 de milioane de euro, dar cu un OUG dat în 18 noiembrie 2020 care promitea 765 de milioane de euro. Deci 500 de milioane de euro din bani europeni în plus pe care nu-i aveam și nu-i avem nici acum. Cu toate acestea am deblocat măsura și până la 1 mai vom avea deja plăți efectuate efective de 467 de milioane de euro, adică aproape dublu bugetului inițial. Mai avem o parte din suma lipsă de acoperit, dar alături de ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea, facem eforturi consistente, și lucrăm în fiecare zi să găsim o soluție agreată de Comisia europeană pentru a putea aduce cât mai rapid și restul de finanțare” - a declarat ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

Soluția normală, dar mai dificilă, este ca Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)  programeze React EU și să aloce fonduri europene de acolo. O altă soluție posibilă ar fi să lichideze tot bugetul disponibil al Măsurii 3, care și așa este blocată și să alimenteze Măsura 2, dar nici așa nu ar ajunge banii.

La Măsura 1 - microgranturi de capital de lucru de câte 2.000 de euro, s-au plătit în total 17.314 beneficiari (microîntreprinderi fără angajați, PFA, cabinete medicale individuale etc.). De vinerea trecută și până acum au fost plătiți 10 beneficiari.
În total, s-au înscris la Măsura 1 un număr de 29.250 de solicitanți, din care 19.615 au fost admiși la finanțare, iar 9.635 au fost respinși.

Astfel, însumat, ajutoarele de stat de redresare din criza COVID-19 plătite beneficiarilor se ridică la 500 de milioane de euro, în Măsura 1 și Măsura 2.

Descarcă de AICI situația aplicanților la Măsura 1 și Măsura 2, la data de 29 aprilie 2021 :

 STADIUM129.04.2021(2).xlsx 
 STADIUM229042021(2).xlsx 

 

Thumbnail

 

La Măsura 3- granturi de investiții de 50.000-200.000 euro, care este blocată în acest moment în urma unei plângeri penale făcute de Ministerul Economiei la Direcția Națională Anticorupție, s-au înscris un număr de 27.736 de aplicanți, cu solicitări în valoare totală de 15.889.215.181 lei (de 6 ori mai mult decât bugetul disponibil).

Schema de ajutoare de stat COVID-19 este prevăzută să fie finanțată din fonduri europene și de la bugetul de stat.

---

Citește și:

Parallax

Vizualizari
3401
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
VASILE
POPESCU
Nu ne mai tratati ca pe niste imbecili. O plângere penală nu este unn motiv pentru blocarea unei linii de finanțare.
Claudiu
Zamfir
Nu ati inteles. Nu plangerea a blocat Masura 3. Masura 3 a fost blocata de catre ministru, prin plangerea pe care a facut-o la DNA, procurorii incepand urmarirea penala in rem. Exista anumite prevederi legale prin care se blocheaza o astfel de masurra in situatia aceasta, probabil o sa scriu un articol seperat pe aceasta tema, cand o sa am timp, poate dupa Paste, nu stiu, depinde si cat interes este in randul cititorilor, va dati seama ca nu pot sa scriu un articol pt o singura persoana
poza de profil
Viorel
Turcu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri