Claudiu Zamfir

Măsura 2: Circa 7.000 de solicitanți plătiți. Situația la zi

Thumbnail

Un număr de 7034 de beneficiari au fost plătiți până vineri, 23 aprilie 2021, în cadrul Măsurii 2 - granturi de capital de lucru de câte 2.000-150.000 de euro, din cadrul schemei de ajutoare de stat COVID pentru IMM, conform unei raportări oficiale.

Cele 7.034 de cereri plătite însumează 2,22 miliarde de lei. Astfel, în ultima săptămână au fost plătiți 1.344 de beneficiari eligibili la Măsura 2, conform situației oficiale de la Ministerul Economiei. Săptămâna precedentă fuseseră plătite 1690 de contracte de finanțare.

Plățile au coborât în lista de beneficiari până la numărul de ordine RUE 8667 (o firmă care a solicitat 245.000 de lei de la Agenția regională IMM Brașov. Potrivit surselor StartupCafe.ro, în acest moment în agențiile IMM mai sunt bani pentru a coboră cu plățile „până aproape de RUE 10.000”, dar nu se poate ști acum cu exactitate unde pot ajunge plățile pe actualul buget disponibil, pentru că acest lucru depinde de soluționarea definitivă a contestațiilor depuse de solictanții respinși.

De asememenea, în sistem mai figurau vineri 321 de contracte semnate și încă neplătite, ultimul fiind la nr. RUE 8953.

Alți 65 de solicitanți au primit în sistemul electronic pentru granturi IMM notificări și trebuie să-și descarce contractele, să le semneze electronic și să le reîncarce în sistem alături de dovada cofinanțării de 15% a proiectului. Notificările tranzmise au coborât în listă până la RUE 8993.

În total, sunt 16.803 solicitanți admiși la finanțare, din care 9.769 sunt neplătiți. De asemenea, 2.319 dosare depuse sunt încă neprocesate.

La Măsura 1- microgranturi de câte 2.000 de euro, sunt 17.304 solicitanți plătiți, ceea ce înseamnă că 2 beneficiari și-au primit banii în ultima săptămână. Un număr de 58 de solicitanți au contractele semnate în acest moment, dar sunt neplătiți.

În total, 19.600 de solicitanți s-au calificat la finanțare, iar 9.650 au fost respinși, la Măsura 1.

Descarcă de AICI listele cu toți aplicanții de la Măsurile 1 și 2, cu stadiul fiecărui dosar în parte la data de 23 aprilie 2021:

- STADIUM1 23 04 2021.xlsx  
- STADIUM2 23.04.2021.xlsx

La Măsura 3- granturi de investiții de 50.000-200.000 euro, care este blocată în acest moment în urma unei plângeri penale făcute de Ministerul Economiei la Direcția Națională Anticorupție, s-au înscris un număr de 27.736 de aplicanți, cu solicitări în valoare totală de 15.889.215.181 lei (de 6 ori mai mult decât bugetul disponibil).

Schema de ajutoare de stat COVID-19 este prevăzută să fie finanțată din fonduri europene și de la bugetul de stat.

Thumbnail

Notă: În loc de „în curs de calificare”, a se citi „în curs de clarificare”. 

---

Citește și:

Parallax

Vizualizari
5935
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
cristian
heredea
Stimati concetateni,
Eu sunt pe la 88.. (nr RUE). Urmaresc constant lista d-lui Nasui din fiecare vineri (cea de pe site-ul ministerului). S-au platit efectiv pana la 865.....
Deci, situatia mea/durerea mea:
in 09.04 = "Admis de principiu in lista de asteptare"
in 16.04 = "Admis in lista de asteptare"
in 23.04 = "Respins"
ATENTIE: N-am primit nici o notificare (nici mail, nici prin cont/aplicatie).
Am sunat la IMM granturi (centru) si la IMM granturi (filiala). Raspunsurile au fost: "stati linistit, sunteti admis, asa ne apare in sistem. Totul e OK!
Ce sa cred?
Se joaca cineva din minister cu psihicul nostru? Arunca in spatiul public situatii fara verificari? Ne batem joc in excel-uri? Nici nu stiu ce sa mai cred!
Incercam sa ne mentinem de la o zi la alta, de la o luna la alta, sa supravietuim efectiv si cineva se joaca cu mintea/psihicul nostru! Am vazut ca nu suntem singuri in aceasta situatie, de la o saptamana la asta.
e posibil?
are cineva o explicatie?

Mii de multumiri!
Claudiu
Zamfir
Scrieti aici exact ce nr RUE aveti, ca să vadă cei de la minister, poate va ajuta cineva
poza de profil
De ce
nu merge?
Ce treaba are plangerea penala cu blocarea Masurii 3? Plangerea isi urmeaza cursul ei, noi ceilalti avem obligatia să punem in aplicare prevederile OUG 130/2020 și să finalizăm evaluarea proiectelor depuse și contractarea până la 30 iunie 2021.
Dacă în urma plângerii penale se descoperă că în fapt nu a existat nicio problemă?
Iar dacă se descoperă ceva, atunci să plăteascp cei vinovați, de ce trebuie să fie afectați toți potențialii beneficiari?
poza de profil
OLARIU
NICOLAE
Domnule Claudiu Zamfir,daca nu aveti certitudinea unei informatii nu o mai publicați.Ati publicat ca ,,din surse din MINISTERUL ECONOMIEI din bugetul actual sunt bani disponibili pentru a se face plăti pana spre numarul RUE 10000?Eu am sunat la Agenția din Bucuresti si am fost informat ca nu mai sunt bani si se asteapta o rectificare bugetară.Acum peste o mie de societăți in urma informației pe care ati dat-o spera ca vor primii banii din bugetul deja alocat.Cred ca ar trebui sa rectificați si sa nu mai publicați informatii incerte.
Claudiu
Zamfir
Dvs faceti o eroare. Sunt 9 agentii IMM regionale in toata tara. Agentia Bucuresti este doar una dintre ele. Daca acolo nu mai sunt bani, nu inseamna ca la alte agentii nu mai sunt. Eu am vorbit la nivel mai inalt decat agntia Bucuresti, la nivel de coordonare nationala. In plus, dvs nu intelegeti un principiu dupa care functioneaza acest sistem. Pot sa va explic, de principiu: agentiile nu consuma toti banii pe care ii au in buget pana nu solutioneaza toate contestatiile care intra teoretic in buget, pentru ca, in caz ca oamenii au castig de cauza in urma contestatiei, trebuie sa primeasca banii si atunci exista riscul ca un beneficiar cu RUE mai mare sa ia banii in locul lor, din cauze neimputabile contestatarilor. In al doilea rand, ganditi-va ca deja cu respingerile s-a ajuns la pragul RUE 9.000. Atentie> in articol nu scrie ca se platesc 10000, ci ca se coboara in lista pana aproape de RUE 10.000. Atat va pot ajuta, mai depinde si de dvs...

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri