Claudiu Zamfir

Lista fonduri 2021: 8 finanțări pentru firme micro, mici și mijlocii din România

Thumbnail

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din România vor avea la dispoziție finanțări nerambursabile și credite bancare în valoare totală de sute de milioane de euro, în perioada imediat următoare, pentru susținerea afacerilor.

Pentru unele intre firmele românești, sprijinul va veni prea târziu, având în vedere noile restricții de funcționare mai ales în sectorul HoReCa, în urma creșterii accelerate a cazurilor de COVID-19 după o campanie eșuată de vaccinare, în România. Sunt însă și firme care rezistă sau care merg foarte bine în ciuda crizei COVID, mai ales în sectoare de digitalizare sau în agricultură, pentru care fondurile europene și împrumuturile bancare vor putea reprezenta combustibilul necesar relansării economice.

Iată lista propusă de StartupCafe.ro pentru firmele care caută finanțări în perioada următoare:

Măsura 1 face parte din vechea schemă de ajutoare de stat COVID pentru IMM, lansată anul trecut, în campanie electorală. La prima ediție au rămas necheltuiți 65 de milioane de euro, adică două treimi din bugetul măsurii. Așa se face că acum Ministerul Economiei mai deschide o sesiune de înscrieri - Măsura 1, ediția a doua, 2021.

Înscrierile se vor face de luni, 25 octombrie 2021, ora 10.00, tot pe portalul oficial de granturi IMM, realizat de STS pentru Ministerul Economiei. Sesiunea va dura 30 de zile. Faza de pre-înscrieri, în care solicitanții își fac cont de utilizator pentru a se putea înscrie la finanțare, s-a deschis din 18 octombrie.

Beneficiarii vor primi fonduri nerambursabile de câte 2.000 de euro, din bani europeni și naționali. Beneficiarii eligibili sunt: microîntreprinderi și firme mici și mijlocii fără salariați la data de 31.12.2019, PFA, II, IF, ONG cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1 din procedura de Implementare a Măsurii 1, PFA/CMI, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, Profesii liberale cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1 a procedurii.

 

Prin Măsura 4.1.1. „Investiții în activități productive”, microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) vor putea obține fonduri europene de câte 50.000-1 milion de euro. Bugetul alocat este de 300 milioane euro fonduri europene plus 58,3 mil. euro fonduri de la bugetul de stat.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) urmează să lanseze ghidul oficial de finanțare în luna noiembrie 2021, pentru ca solicitanții să-și poată depune proiectele din luna decembrie 2021, în sistemul MySMIS2014.

Măsura 4.1.1. „Investiții în activități productive” vine să înlocuiască fosta Măsură 3 - granturi de investiții din vechea schemă de ajutoare de stat COVID pentru IMM, care a fost desființată de fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, care a invocat suspiciuni de fraudă. Totuși, așa cum arată condițiile noii linii de finanțare, Măsura 4.1.1 nu mai are nicio legătură cu fosta Măsură 3.

 

La Submăsura 6.2 - „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” (finanțări de max. 70.000 EUR), depunerea cererilor de finanțare se va face pe site-ul AFIR, în perioada 29 octombrie 2021, ora 09:00 - 31 ianuarie 2022, ora 16:00.

Se vor acorda fonduri europene de câte 50.000 euro sau 70.000 euro pentru afaceri neagricole în mediul rural. Bugetul total este de 50 milioane euro din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), finanțat din fonduri europene.

Ca forme juridice vor fi acceptate practic toate tipurile de întreprinderi: PFA, întreprindere individuală,  familială, SRL, societate agricolă, cooperativă etc.

 

La Submăsura 6.4 - „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” (finanțări de maximum 200.000 euro) depunerea cererilor de finanțare se va face pe site-ul AFIR, în perioada 2 noiembrie 2021, ora 09:00 - 1 februarie 2022, ora 16:00.

Sprijinul public nerambursabil ar urma să fie de 200.000 de euro pentru un proiect, cu intensitate de 70% sau de 90%, fără niveluri intermediare. Bugetul total alocat este de 100 de milioane de euro.

 

Înscrierile la Submăsura 4.1 - „Investiții în exploatații agricole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală se vor face pe site-ul oficial AFIR, în perioada 25 octombrie 2021, ora 9.00  – 25 ianuarie 2022, ora 16.00.

Prin submăsura 4.1, fermierii vor putea accesa fonduri nerambursabile între 350.000 și 1,5 milioane Euro, cu intensitate de 30% - 90% din valoarea cheltuielilor eligibile. Bugetul total disponibil pentru Submăsura 4.1 este de 760.000.000 de Euro.

Banii vor putea fi accesați de PFA, SRL, întreprinderi individuale și alte tipuri de afaceri în domeniul agricol.

 

Depunerea cererilor de finanțare pentru Submăsura 4.2 se va face on-line, pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR.ro), în perioada 8 octombrie 2021, ora 09:00 - 7 ianuarie 2022, ora 16:00.

Fondurile disponibile pentru submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” sunt de 182.777.722 Euro, a informat agenția din subordinea Ministerului Agriculturii.

Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și forme asociative și 40% pentru alte întreprinderi. Valorile maxime ale fondurilor acordate beneficiarilor vor fi între 600.000 de euro și 1,5 milioane de euro.

 

 Sesiunea pentru depunerea cererilor de finanțare la Submăsura 4.2a  din cadrul PNDR 2020 -investiții în procesarea sau marketingul produselor din sectorul pomicol - va avea loc în perioada 14 octombrie 2021, ora 9.00 – 14 ianuarie 2022, ora 16.00 pe site-ul oficial al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Bugetul total disponibil pentru acest apel de proiecte este de 20.471.752 Euro.

Prin submăsura 4.2a rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și 40% pentru întreprinderi mari. Sumele maxime care vor putea fi obținute pentru un proiect sunt între 800.000 euro și 1,5 milioane euro.

La toate finanțările PNDR, atenție mare la pragurile de calitate, nu lăsați proiectele pe ultima sută de metri!.

Recent, BT Mic a mai obținut un nou împrumut de 10 milioane de euro de la Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE), pentru a acorda, mai departe, credite firmelor mici și mijlocii din România.

Antreprenorii pot aplica rapid pentru un credit, prin chatbot-ul Raul de la BT, care poate fi accesat pe site-ul BT Mic, prin telefon, tabletă sau calculator.

 

Parallax

Vizualizari
28266
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri