Claudiu Zamfir

Granturi POC 4.1.1/4.1.1Bis: S-a schimbat instrucțiunea privind achizițiile în proiecte

instructiune 64bis

Antreprenorii eligibili care s-au înscris încă de anul trecut la granturile de câte 50.000-500.000 de euro pentru IMM își continuă procedurile pentru a putea primi, în sfârșit, ajutoarele promise prin liniile de finanțare POC 4.1.1 și 4.1.1-Bis, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a mai emis recent o modificare de instrucțiune pentru implementarea proiectelor.

Pe 9 iunie 2023, Autoritatea de management a Programului Operațional Capital Uman (POC) din subordinea MIPE a emis instrucțiunea 64Bis/2023, care modifică instrucțiunea 64/2023, din luna aprilie.

Acum, MIPE a venit cu o înlesnire pe partea de achiziții, pentru ca beneficiarii să poată schimba mai simplu anumite echipamente prevăzute inițial în proiectele lor, dacă mențin aceleași caracteristici tehnice.

„În vederea lansării procedurilor de achiziție, beneficiarii vor notifica AMPOC cu privire la caracteristicile/specificațiile tehnice ale echipamentelor/dotărilor, doar în cazul în care sunt aduse modificari ale caracteristicilor/specificațiilor tehnice, față de cele prezentate în cererea de finanțare și anexele sale, cu justificare temeinică şi doar în cazul în care acestea nu mai sunt actuale. Detalierea caracteristicilor/specificațiilor tehnice ale echipamentelor/dotărilor, nu necesită aprobarea AMPOC, cu condiția ca acele detalieri ale caracteristicilor/specificațiilor, să nu conducă către un anumit producător sau să nu fie de natură a restrânge concurența între operatorii economici” - prevede noua instrucțiune 64 Bis din 9 iunie 2023.

Aceasta modifică art. 2 din vechea Instrucțiune 64/2024, din 12 aprilie, care prevedea:

„(1) Autoritatea de management poate aproba înlocuirea echipamentelor aprobate la finanțare în cazuri temeinic justificate. Echipamentele propuse trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor proiectului și să nu afecteze condițiile de acordare a finanțării, conform codului CAEN pentru care s-a obținut finanțare.
(2) Acest tip de înlociure se fac prin notificare, pentru care este necesară aprobarea AMPOC”.

Parallax

Vizualizari
2032
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri