Claudiu Zamfir

Granturi IMM: Nou termen pentru beneficiarii ajutoarelor prin vechile Măsuri 1 și 2, să nu dea banii înapoi, din cauza rapoartelor de progres

Thumbnail

Beneficiarii vechilor Măsuri 1 și 2 de ajutoare de stat prin Ordonanța de urgență 130/2020 care au ratat termenele inițiale de depunere a raportelor de progres, le-au depus incomplete sau nu au transmis informațiile și/sau documentele solicitate au acum șansa să depună corect aceste documente, pentru a nu fi nevoiți să dea înapoi statului granturile sau microgranturile primite.

Vorbim despre Măsura 1 - microgranturi de capital de lucru de cte 2.000 de euro și Măsura 2 - granturi de capital de lucru de câte 2.000-150.000 de euro, instrituite în baza Ordonanței de Urgență 130/2020, privind ajutoarele de stat COVID-19, destinate IMM-urilor și altor beneficiari eligibili.

Noul termen pentru transmiterea raportului complet este marți, 6 iunie 2023. Derogarea NU  se aplică, însă, și beneficiarilor care au apucat deja să li se ia înapoi ajutorul, potrivit Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

„Dacă și această dată limită va fi depășită, va fi inițiată sau, după caz, continuată procedura de recuperare a sprijinului financiar, conform metodologiilor de recuperare a ajutorului de stat” - avertizează, joi, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Noul termen de depunere a rapoartelor, prin care beneficiarii în cauză mai primesc o șansă să nu dea înapoi banii statului, a fost introdus în Parlament, prin Legea 94 din 12 aprilie 2023, de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2022 privind unele măsuri pentru proiectele de infrastructură de apă și apă uzată finanțate din fonduri europene și pentru modificarea unor acte normative.

Legea nouă a modificat și OUG 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene.

Astfel, la OUG 130/2020, privind granturile și microgranturile, a fost introdus următorul Articolul 16^2:

    „(1) În situația în care beneficiarii ajutoarelor de stat/finali, alții decât cei cărora li s-au aplicat prevederile art. 16^1, nu au respectat termenele de depunere a rapoartelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h) și art. 16 alin. (1) lit. h) sau au depus rapoartele cu informații lipsă ori nu au completat informațiile/documentele solicitate, iar sprijinul financiar acordat sub formă de ajutor de stat nu a fost recuperat, aceștia pot depune raportul complet și corect în termen de 45 de zile, sub sancțiunea inițierii de către AM-POC/MAT/AIMMAIPE sau, după caz, a continuării procedurii de recuperare a sprijinului financiar acordat sub formă de ajutor de stat, conform metodologiilor de recuperare a ajutorului de stat.

    (2) În cazul în care AM-POC/MAT/AIMMAIPE a inițiat procedurile de recuperare a ajutorului de stat, acestea se suspendă până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1).”

----

Citește și:

 

Parallax

Vizualizari
6256
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri