Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii vor avea la dispoziție finanțări de peste 300 de milioane de euro pentru investiții, în regiunea de dezvoltare București-Ilfov, prin 10 apeluri de proiecte care urmează să se deschidă în 2023 și 2024, în cadrul Programului Regional B-IF 2021-2027, susținut și cu fonduri europene.
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) București-Ilfov a publicat, luni, 6 martie, Calendarul orientativ al lansării apelurilor de proiecte pentru Programul Regional București-Ilfov. Firmele din Municipiul București și județul Ilfov au fost văduvite, în ultima perioadă, de sprijin din fonduri europene, pe motiv că regiunea B-IF este mai dezvoltată.
Iată, însă, că potrivit calendarului orientativ al apelurilor de proiecte din programul regional, pentru firmele micro, mici și mijlocii din regiunea București-Ilfov ar urma să se lanseze cel puțin 10 linii de finanțare, în valoare totală de 308 milioane euro:
- Sprijin pentru atingerea unei intensități digitale ridicate în IMM. Buget alocat: 10.000.000 euro. Beneficiari eligibili: microîntreprinderi, IMM-uri. Proiectul de ghid al solicitantului ar urma să se lanseze în consultare în iunie 2023, iar apelul de proiecte ar urma să se deschidă în septembrie 2023.
- Sprijin pentru transformarea digitală avansată a IMM. Buget alocat: 35.000.000 euro. Beneficiari eligibili: microintreprinderi, IMM-uri. Proiectul de ghid al solicitantului ar urma să se lanseze în consultare în iulie 2023, iar apelul de proiecte ar urma să se deschidă în octombrie 2023.
- Sprijin pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor. Buget alocat: 75.255.447 euro. Beneficiari eligibili: microîntreprinderi, IMM-uri. Proiectul de ghid al solicitantului ar urma să se lanseze în consultare în iulie 2023, iar apelul de proiecte ar urma să se deschidă în octombrie 2023.
- Sprijin pentru creșterea competitivității IMM prin instrumente financiare. Buget alocat: 62.500.000 euro. Beneficiari eligibili: IMM-uri. Proiectul de ghid al solicitantului ar urma să se lanseze în consultare în august 2023, iar apelul de proiecte ar urma să se deschidă în noiembrie 2023.
- Sprijinirea antreprenoriatului prin dezvoltarea incubatoarelor de afaceri. Buget alocat: 12.000.000 euro. Beneficiari eligibili: IMM-uri și orice alte forme legale de administrare a incubatoarelor. Proiectul de ghid al solicitantului ar urma să se lanseze în consultare în august 2023, iar apelul de proiecte ar urma să se deschidă în noiembrie 2023.
- Sprijin pentru dezvoltarea unui model conceptual inovativ - Proof of Concept. Buget alocat: 5.000.000 euro. Beneficiari eligibili: microîntreprinderi, IMM-uri. Proiectul de ghid al solicitantului ar urma să se lanseze în consultare în septembrie 2023, iar apelul de proiecte ar urma să se deschidă în decembrie 2023.
- Sprijin pentru dezvoltarea de produse / procese noi sau semnificativ îmbunătățite. Buget alocat: 60.000.000 euro. Beneficiari eligibili: microîntreprinderi, IMM-uri. Proiectul de ghid al solicitantului ar urma să se lanseze în consultare în octombrie 2023, iar apelul de proiecte ar urma să se deschidă în ianuarie 2024.
- Sprijin pentru valorificarea potențialului facilităților de CDI existente în strânsă legătură cu nevoile de inovare ale IMM. Beneficiari eligibili: 36.000.000 euro. Buget alocat: OCDI publice (Institut de Cercetare, Universitate) în parteneriat cu IMM. Proiectul de ghid al solicitantului ar urma să se lanseze în consultare în octombrie 2023, iar apelul de proiecte ar urma să se deschidă în ianuarie 2024.
- Sprijin pentru clusterele de inovare în beneficiul IMM, inclusiv prin stimularea de colaborării interregionale și internaționale. Buget alocat: 10.000.000 euro. Beneficiari eligibili: microîntreprinderi, IMM-uri. Proiectul de ghid al solicitantului ar urma să se lanseze în consultare în octombrie 2023, iar apelul de proiecte ar urma să se deschidă în ianuarie 2024.
- Dezvoltarea competențelor în cadrul IMM pentru inovare, modernizare tehnologică, tranziție industrială, economie circulară etc. Buget alocat: 2.500.000 euro. Beneficiari eligibili: microîntreprinderi, IMM-uri. Proiectul de ghid al solicitantului ar urma să se lanseze în consultare în noiembrie 2023, iar apelul de proiecte ar urma să se deschidă în februarie 2024.
Descarcă de AICI Calendarul orientativ al lansărilor de proiecte în cadrul Programului Regional București Ilfov 2021-2027.
---
Citește și: