CALENDAR Fonduri UE 2017: Max. 75.000 Euro pentru restaurante și alte finanțări din Programul de pescuit
Claudiu Zamfir

CALENDAR Fonduri UE 2017: Max. 75.000 Euro pentru restaurante și alte finanțări din Programul de pescuit

Imagine principala
fonduri europene 2017

S-a publicat varianta revizuită a calendarului orientativ al liniilor de finanțare disponibile în anul 2017 în Programul Operațional Pescuit, pe listă fiind și măsura pentru difersificarea activităților, prin care se firmele vor putea obține până la 75.000 de euro pentru restaurante cu specific pescăresc.

În calendar, Măsura I.6 - Diversificarea veniturilor și noi forme de venituri figurează ca urmând să se deschidă în luna iunie sau iulie 2017, în funcție de rapiditatea cu care se va publica în Monitorul Oficial ordinul de aprobare a ghidului solicitantului.

Prin această măsură, persoanele fizice autorizate (PFA), societățile cu răspundere limitată (SRL) și întreprinderile individuale care fac mici afaceri în domeniul pescuitului vor putea obține fonduri europene de până la 75.000 de euro pentru restaurante pescărești sau alte investiții în agrement cu acest specific.

Bugetul total al acestei linii de finanțare este de 3,6 milioane de euro în anul 2017.

(Citește AICI mai mult despre Măsura I.6 - Diversificarea veniturilor și noi forme de venituri și descarcă Ghidul solicitantului)

În total, pe anul 2017, sunt disponibili peste 100 de miloane de euro, în 24 de linii de finanțare ale Programului Operațional Pescuit 2014-2020.

Cea mai valoarasă linie de finanțare este Măsura II.2 - Investiții productive în acvacultură, care are un buget de 66 de milioane de euro, pentru care apelul este programat tot în iunie-iulie. (Descarcă de AICI toate ghidurile solicitantului pentru măsurile de finanțare din program, pe 2017).

Apelurile de proiecte pentru 11 măsuri de finanțare si-au anunțat deja deschiderea începând cu data de 29 iunie (Vezi lista AICI)

Proiectele se depun electronic în sistemul on-line MySMIS 2014.

Instituția responsabilă de acetse finantari este Autoritatea de Management al Programului Operational Pescuit din subordinea Ministerului Agriulturii.

Foto: Dreamstime

Calendarul apelurilor de proiecte în Programul Operațional Pescuit 2017:

Calendar Pop by Claudiu on Scribd

Vizualizari
1766
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings