Claudiu Zamfir
Firmele și persoanele fizice nu vor mai putea fi obligate să aducă documente sau informații la o instituție publică, dacă o altă autoritate deține deja acele înscrisuri sau date, iar funcționarii care le vor cere în aceste condiții vor fi sancționați disciplinar - propun peste 40 de parlamenari din opoziție, printr-o inițiativă legislativă depusă la Senat.
„Este interzis ca o instituție sau autoritate publică să solicite persoanelor fizice sau juridice beneficiare ale serviciilor publice date sau informații existente în sistemul public.
Începând cu data de 30 decembrie 2018 nicio persoană fizică sau juridică de drept privat nu are obligația de a transmite și nici nu îi pot fi solicitate, de către o instituție sau autoritate publică, date sau informații existente în sistemul public” - prevede propunerea senatorilor și deputaților PNL.
„Fapta de a solicita persoanelor fizice și juridice de drept privat date sau informații care au fost comunicate unei alte instituții sau autorități publice săvârșită de căre persoana din cadrul unei instituții sau autorități publice, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acesteia, conform prevederilor legale” - se mai arată în inițiativa legislativă „anti-birocrație”.
În expunerea de motive, parlamentarii spun că astfel statul va fi obligat să introducă sisteme de e-guvernare și va fi redus numărul de funcționari la ghișee.
De asemenea, o astfel de lege, dacă va fi aprobată, ar conduce la ”eliminarea șpăgii în situații limită în care cetățeanul are nevoie de un serviciu pe care sistemul, din birocrație și lipsa arhivei documentelor, tergiversează a i-l furniza”.
Inițiatorii mai susțin că propunerea lor ar reduce birocrația și pierderea de timp la ghișee.
Pentru a ajunge lege care să se aplice, propunerea parlamentarilor liberali are însă un drum lung: trebuie să treacă de comisiile Senatului și de plen, de comisiile Camerei Deputaților și de de plenul acesteia, ca for decizional. Apoi viitoarea lege ar avea nevoie să fie promulgată de președitele țării și să fie publicată în Monitorul Oficial.
Initiativa Lege by Claudiu on Scribd
ex: La Casa de pensii Galati- pentru recalcularea pensiei
1. faci cerere
2. mergi la un ghiseu pt. eliberare adeverinta
3. la alt birou pt. a o stampila
4. la alt birou pentru a scrie pe cerere- cadru legal
5. depui cererea cu anexe la registratura