Redacția StartupCafe.ro

Studiu Google: Top surse de conținut românesc folosite de românii din diaspora

Studiu Google de Ziua Națională 2022

Milioane de români trăiesc în străinătate, dar indiferent de țara unde se află, sunt în continuare în contact cu cei dragi și cu România, fie căutând pe Google în limba română, citind știri din țară sau urmărind video-uri cu conținut în limba maternă pe YouTube. Astfel, pentru 9 din 10 români din diaspora este important să rămână conectați cu România prin conținut media din țară, arată un studiu Google.

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Google prezintă concluziile unui studiu despre modul în care românii din diaspora folosesc tehnologia pentru a rămâne conectați cu țara. Și, ca în fiecare an cu această ocazie, pagina de start www.google.ro și-a schimbat logo-ul pentru a celebra ziua de 1 decembrie cu un doodle tricolor.

Conform studiului Google, peste 70% dintre ei urmăresc conținut românesc frecvent (de cel puțin 2-3 ori pe săptămână). 

Studiu Google 2022

Top surse de conținut românesc folosite de românii din diaspora

  1. Ascultă muzică românească (57%);
  2. Stau pe rețele de socializare (56%);
  3. Urmăresc canale TV din România - pe cablu sau pe platforme online (53%);
  4. Citesc publicațiile online din România (51%);
  5. Ascultă radiouri românești (26%).

YouTube este una dintre platformele de conținut video cele mai utilizate de românii din diaspora pentru a urmări conținut în limba română.

Aproape 90% dintre respondenții studiului spun că se uită cel puțin o dată pe săptămână la video-uri în limba română pe YouTube.

Studiu Google 2022

Conținutul românesc este preferat de cei mai mulți dintre ei: 74% dintre românii din diaspora care folosesc YouTube spun că urmăresc preponderent video-uri în limba română.

Muzica românească este pe primul loc când vine vorba despre conținutul vizionat pe YouTube (63%), urmată de știri (46%) și divertisment (45%), filme și seriale românești (38%), emisiuni TV (37%) și rețete culinare (32%).

Interesul diasporei românești se vede în vizualizările canalelor de YouTube în limba română.

De exemplu, una din trei vizualizări de pe canalul de YouTube TraLaLa (5,5 milioane de abonați), cu animație și cântece pentru copii, vin de la românii din străinătate.

În cazul canalului Atenție, cad mere! (1,12 milioane de abonați), care prezintă realități interesante despre viață și lumea, aproape 30% din vizualizări sunt din diaspora.

Profesorul de fizică Cristina Presură, (peste 160.000 de abonați) este urmărit într-un procent de 25% de românii din străinătate, un sfert dintre vizualizările pe rețetele Jamilei vin de la românii de peste graniță, iar muzica lui Smiley, de pe canalul lui de YouTube (aproape 1 milion de  abonați), este ascultată în proporție de mai mult de 30% din străinătate.

Ce caută românii din diaspora pe Google

Și căutările lor pe internet, pe motorul de căutare Google, se desfășoară în special în limba română. Studiul arată că:

  • 70% dintre respondenți caută pe Google mai ales în limba maternă.
  • Știrile sunt principalul conținut consumat în limba română de către diaspora - 81%;
  • Urmează divertismentul- 51%;
  • Chestiuni practice (tutoriale, rețete etc) - 46%;
  • Sport - 32%;
  • Cultură - 28%;
  • Dezvoltare personală - 26%;
  • Conținut pentru copii - 21%.

Potrivit datelor Google, cele mai căutate subiecte în limba română ale diasporei sunt legate de instrumente de traducere - în special pentru limba germană (și mai puțin pentru franceză, engleză și spaniolă), posturi TV din România pe care să le urmărească online (precum ProTV sau TVR), filme online și radio-uri din România (precum Radio Zu sau Radio România Actualități).

Rețetele de mâncare sunt printre cele mai populare subiecte de căutare ale românilor din diaspora. În 2022, cele mai căutate au fost, în ordine, sarmale, gogoși, ardei copți, plăcintă cu mere, salam de biscuiți, chec pufos, mămăligă, salată orientală, chiftele și cremă de zahăr ars.

studiu Google 2022

Conexiunea diasporei cu cei dragi din țară se face în special prin aplicațiile dedicate de mesagerie. 57% dintre respondenții studiului comunică zilnic cu cei de acasă pe apeluri voce și text prin astfel de aplicații, iar 51% au apeluri video zilnice cu cei din țară.

Apelurile telefonice clasice pe număr sunt folosite zilnic de 3 din 10 respondenți - 11% nu folosesc deloc apelurile celulare pentru a suna în țară, iar numai 2 din 10 trimit zilnic mesaje SMS.

Google Maps este principala aplicație de orientare pe care românii din diaspora spun că o folosesc, conform studiului, cu 80% dintre răspunsurile celor participanți. În jur de o treime spun că utilizează Waze, în timp ce 1 din 10 respondenți nu folosesc aplicații de navigație.

„Noi, cei de la Google România, suntem alături de români, oriunde s-ar afla și ne bucurăm că putem ajuta diaspora să simtă românește. Fie că urmăresc pe YouTube video-uri românești cu rețete, podcasturi sau emisiunile TV preferate, caută pe Google în limba română sau citesc presa din ţară, milioane de români din străinătate sunt în orice moment în contact cu România, cu ajutorul tehnologiei. Ne dorim ca toți românii, indiferent unde se află pe glob, să sărbătorească ziua națională și sperăm că tehnologia îi va ajuta să fie mai aproape de cei dragi și de România”, a declarat Elisabeta Moraru, Country Director Google România.

Studiul a fost realizat de către agenția de cercetare de piață IZI data pe un eșantion de 392 chestionare online autoadministrate, pe o populație de români, femei și bărbați peste 18 ani, rezidenți în Germania, Spania, Italia și Marea Britanie, utilizatori de internet. Perioada de colectare a datelor: 11 - 16 noiembrie 2022.

Parallax

Vizualizari
775
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.594
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.92

publishing: 3.11

expertise: 0.08

rating: 1.594

Articole publicate : 851
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri