Alex Mihaileanu

De ce n-are Romania startupuri tehnologice de succes, desi are programatori buni

Imagine principala
​OPINIE De ce n-are Romania o scena a startupurilor de tehnologie de succes, desi e pepiniera de programatori buni

Unul dintre motivele de mândrie naţională în postcomunismul autohton este numărul foarte mare de programatori buni pe care i-a dat naţiunea. În plus, companii din IT-ul local cresc una după alta, însă nu din inovaţiile proprii, ci ca urmare a outsourcingului, producţia pentru afară. Cu toate acestea, numărul startupurilor de tehnologie născute în România este aproape irelevant, iar exemplele de succes pot fi numărate pe degete. De ce? Fără a fi exhaustivă sau cu pretenţii de analiză detaliată, iată o listă cu câteva motive.


Urmăresc scena startupurilor locale de câţiva ani, nici nu-mi mai amintesc la câte evenimente dedicate am participat, la câte prezentări şi câţi oameni am cunoscut. De vreo doi-trei ani încoace, se organizează constant întâlniri între antreprenori, programatori, mentori şi potenţiali investitori, de la Startup Weekend, la Innovation Labs şi How To Web, iar din 2014, avem şi un accelerator, MVP Academy.


Strict pe baza propriilor observaţii, am identificat o serie de motive pentru care scena locală de startupuri de tehnologie nu reuşeşte să treacă peste un anumit nivel. Asta nu înseamnă că nu creşte sau că nu va creşte tot mai puternic în anii care urmează, însă problemele nu se rezolvă de la sine.


“Eu ştiu mai bine”


Am lucrat timp de două luni în cadrul proiectului MVP Academy, în 2014. Am văzut înscrierile unor startupuri locale, am vorbit cu unii dintre cei ce voiau să intre în program. Am stat de vorbă la Innovation Labs, în calitate de jurnalist, cu participanţii ajunşi în faza hackathon-ului. Prima observaţie şi primul motiv: una dintre mentalităţile care trag domeniul în jos sau îl împiedică să se dezvolte este “Ştiu eu ce e mai bine pentru afacerea mea.


Majoritatea evenimentelor de profil au ca scop, printre altele, punerea faţă în faţă a antreprenorului în primul rând cu mentori, oameni cu mai multă experienţă de business, cu afaceri de succes fie din prima, fie după multe eşecuri. Vorba “Succesul peste noapte a venit după 15 ani” nu este un citat motivaţional de dat pe Facebook, este consecinţa multor ore de muncă şi nopţi nedormite, a multor eşecuri anterioare şi, în general, este rodul experienţei. Da, unii au succes peste noapte cu o afacere gândită acum câteva luni, dar după mulţi ani în care au eşuat cu altele.


Antreprenorul român, în foarte multe cazuri, nu ştie să primească feedback de la oamenii cu mai multă experienţă.Spun ca el şi fac ca mine” este aproape o regulă, iar primirea feedback-ului este mai mult o formalitate, din politeţe. În zadar explică un om cu experienţă dinamica pieţei, antreprenorul – cu cât mai tânăr, cu atât mai încăpăţânat – ştie mai bine.


Aici, am putea adăuga, la fel de bine, lipsa de deschidere faţă de dialogul constructiv. Există suficienţi antreprenori care nu vor să vorbească despre ideile lor cu potenţiali mentori sau investitori de teamă să nu le fie furate ideile. Este o nonproblemă, câtă vreme interlocutorul nu va şti niciodată tot planul, ci doar o parte şi, de regulă, e mai profitabil pentru un potenţial investitor să cumpere o afacere sau să investească decât să creeze una de la zero. Iar logica e cu atât mai simplă cu cât scopul investitorului este profitul, iar un investitor care vede potenţial va căuta alţi investitori pentru scalarea afacerii, deci generarea unui profit şi mai mare.


Fie nu ştiu cum funcţionează un business, fie nu ştiu să se promoveze


Sunt prea puţini antreprenori români, în zona de tehnologie, care înţeleg cum funcţionează un business într-o piaţă. Pornesc de la idee şi dezvoltă un produs ignorând complet piaţa, nu identifică nişa potrivită sau, dacă totuşi se descurcă până în acest punct, nu ştiu să se poziţioneze. Nu ştiu să scoată în evidenţă avantajele produsului, nu ştiu să fructifice ideea originală sau genială de la care au plecat.


În acelaşi timp, fiind vorba despre echipe mici, se concentrează pe dezvoltare şi ignoră promovarea. Se lucrează foarte mult pe ideea că “ne promovăm când e totul gata” în loc să înceapă promovarea din momentul în care există un MVP (minimum viable product), un produs funcţional, chiar şi cu un număr minim de funcţii. Nu se apelează la specialişti în comunicare – deşi, în cele mai multe cazuri, nu există buget. Se pune accent pe o echipă competentă pe partea de dezvoltare şi se ignoră toate celelalte aspecte, chiar dacă asta înseamnă că alţi competitori le-o pot lua înainte.


Nu sunt bani. Nu sunt investitori


Multe, poate cele mai multe dintre startupurile de tehnologie româneşti, sunt formate de un colectiv de prieteni sau de colegi, fie de facultate, fie de birou – ca proiect secundar jobului curent. Nimeni nu câştigă bani din dezvoltare până în momentul primei vânzări. Fiecare vine cu bani de-acasă, fie şi considerând că timpul personal costă bani. Este o investiţie personală. Nu există buget pentru un om de comunicare, nu există buget pentru consultanţi externi. În foarte multe cazuri, nu există nici măcar un SRL până în momentul în care începe să se pună problema unei investiţii sau a vânzării produsului sau serviciului.


Pe de altă parte, nu există destui investitori. Cei care există sunt, în general, reticenţi şi investesc doar atunci când există cifre reale de vânzări şi planuri de afaceri cu proiecţii financiare realiste. România duce lipsă de capital de risc sau, în cazul fericit, capitalul de risc vine din propriile buzunare – uneori, propriile economii, alteori, credite de nevoi personale – sau de la familie ori prieteni. Sunt extrem de rare cazurile în care e finanţată o idee încă din stadiul de idee. Mitul antreprenorului de garaj nu există în România.


Nu există (multe) exemple de succes şi nu există investitori mari


La nivelul României, nu există exemple de succes suficient de puternice pentru a atrage investitori şi fonduri de investiţii, pentru runde consistente, la noi acasă. Exit-uri precum UberVu, LiveRail sau Summify s-au realizat abia după ce companiile au activat pe pieţe mari, din afara ţării, fie Londra, fie direct Statele Unite. Investiţii mai consistente, de peste 50.000 euro, s-au acordat, în cele mai multe cazuri, în alte capitale, fie în urma absolvirii unor programe de accelerare, fie ca urmare a negocierii post-absolvire (MavenHut, investiţie de 550.000 euro, în 2013).


Fără mai multe exemple de succes internaţional al cât mai multor companii locale, investitorii sunt reticenţi. Nu socotim aici exit-uri ale unor antreprenori precum Radu Georgescu, cu “pedigree”, deja recunoscuţi în afara României, ci vorbim despre startupuri mici, la început de drum. Ce legătură e între Radu Georgescu şi numărul de exemple de succes? Cuvântul-cheie este “credibilitate.” O piaţă are credibilitate cu cât există mai multe companii de succes. În condiţiile în care exemplele locale au cunoscut succesul în afara ţării, s-ar putea considera la fel de bine că nu mai sunt companii româneşti – un enunţ corect fie şi prin prisma entităţii juridice, înregistrate în altă ţară.


De asemenea, nu socotim exemple de succes pe plan local precum vânzarea unor platforme locale deja profitabile către grupuri internaţionale sau către fonduri de investiţii. eMag.ro sau, mai recent, Imobiliare.ro, cumpărate de Naspers, respectiv Ringier, erau deja afaceri solide, cu proiecţii concrete, ceea ce demonstrează încă o dată că fondurile “bogate” ce activează în România încă stau departe de afacerile mici, la început de drum.


Şi, totuşi, nici o rază de speranţă?


Vestea bună este că, în ultimii ani, tot mai multe startupuri încep să apară, fie şi considerând că startupul este doar echipa, fără a avea efectiv o formă juridică. Vorbim de echipe de tineri, cu idei, de multe ori, bune, care, înainte de a se apuca de lucru, identifică nevoi reale. Vorbim, în acelaşi timp, şi de o schimbare de mentalităţi, de o trecere de la jobul călduţ la stat la realităţile societăţii, unde este nevoie de antreprenori.


În acelaşi timp, evenimente de profil precum cele enumerate mai sus ajută în sensul în care fac posibil networkingul la nivel local, atât între oameni la început de drum şi oameni cu experienţă, cât şi cu investitori externi, fie de tip angel, fie VC, fie reprezentanţi ale unor acceleratoare de succes din afara ţării.


Mai mult, programele de tip educaţional, precum Innovation Labs şi MVP Academy oferă acces la workshopuri în care antreprenorii au ocazia să înveţe cum să-şi dezvolte afacerile începând de la planul de business şi până la scalare, promovare şi modul în care îşi prezintă startupul în faţa investitorilor atunci când caută finanţări. Mai exact, primesc informaţiile pe care şcoala românească refuză să le ofere, informaţii pe care le pot aplica la propriu, nu doar la nivel teoretic.


În loc de concluzie


Scena locală de startupuri de tehnologie încă se află la început, chiar şi după aproape zece ani de la primele încercări (pentru cine-şi mai aminteşte de Bucharest Hubb), iar cauzele sunt multiple, începând cu lipsa educaţiei antreprenoriale în şcoli şi până la lipsa unor modele sau lipsa unor investitori şi accesul dificil la ei.


Pe termen scurt, pentru a crea cât mai multe exemple de succes, soluţia este înscrierea startupurilor locale în acceleratoare internaţionale, dar, mai ales, o deschidere a antreprenorilor către feedback-ul primit de la oamenii cu experienţă. Pe de altă parte, ar fi de mare ajutor pentru comunitatea locală dacă antreprenorii care au avut succes peste graniţe, inclusiv prin exit-uri, ar indica investitorilor de-afară startupuri cu potenţial ce se dezvoltă în România.


În acelaşi timp, sunt utile evenimentele locale în primul rând pentru networking. Mitul investitorilor din Silicon Valley, care dau bani oricui cere, este doar un mit. Investiţiile se fac în baza unor planuri bine definite, dar mai ales în funcţie de experienţa anterioară şi de recomandări.


Asta nu înseamnă că scena locală nu poate creşte. Dimpotrivă, potenţial există, talent există, mai trebuie însă deschidere şi încă vreo cinci ani, în ritmul în care “pleacă” acum startupurile româneşti în afara ţării, pentru ca România să fie privită ca o piaţă credibilă.

Parallax

Vizualizari
268
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri