Redacția StartupCafe.ro

Sediul Central al Băncii Transilvania, aflat în Cluj-Napoca, a obținut BREEAM Outstanding, cel mai înalt nivel de certificare

Thumbnail

Sediul Central al Băncii Transilvania, aflat în Cluj-Napoca, pe Calea Dorobanților 30-36, a primit certificarea BREEAM New Construction, cel mai înalt standard de sustenabilitate și eficiență din industrie, cu un punctaj de 88,7% din 100.

Sub 3% din clădirile certificate BREEAM în lume au obținut standardul Outstanding.

Clădirea BT este funcțională din ianuarie 2021, are 38.000 mp, capacitate pentru aproape 1.400 de birouri, 30 de săli de întâlniri, 8 bucătării, amfiteatru, cafenea, restaurant, parcare subterană pentru mașini și biciclete, precum și stație pentru încărcarea mașinilor electrice.

Clădirea a fost construită din materiale certificate, reciclate și reciclabile.

Evaluarea pentru certificare a fost realizată ținând cont de categorii diferite, fiecare primind câte un punctaj:

  • Managementul clădirii;
  • Sănătate și stare de bine pentru angajați;
  • Energie;
  • Transport;
  • Apă;
  • Materiale;
  • Deșeuri;
  • Utilizarea terenului și ecologie;
  • Poluare și Inovație.

Punctajul maxim a fost obținut pentru Management și Transport.

„Investiția în noul Sediu Central al băncii a avut în vedere crearea unui mediu cât mai plăcut și sănătos pentru angajați, precum și grija față de mediu. Pentru optimizarea consumului de resurse folosim tehnologii, dotări și facilități de ultimă generație”, spune Leontin Toderici, Director General Adjunct Operațiuni, Banca Transilvania.

 „A fost un proiect complex, iar sustenabilitatea și inovația au stat la baza temei de proiectare și a conceptului clădirii. Sediul Central BT a fost conceput ca și clădire verde încă din etapa de proiectare fiind folosit standardul BREEAM. Impactul asupra mediului și grija pentru condițiile de sănătate și siguranță au fost atent monitorizate pe tot parcursul realizării acestuia. Suntem mândri că am făcut parte din echipa care a contribuit la realizarea acestei clădiri, una dintre cele mai sustenabile din România”, adaugă Adrian Pop, Manager General ADP green building.

Thumbnail

 

Detalii despre Sediul Central BT:

• Aerul din clădire este filtrat permanent, iar calitatea acestuia este permanent monitorizată.

• Încălzirea și răcirea sunt realizate printr-un sistem de temperare în masă a betonului.

• Nivelul de iluminat la birouri este păstrat constant cu ajutorul lămpilor care detectează nivelul de lumină naturală și compensează în timp real cu iluminat artificial. Lumina este pe bază de senzori, controlată prin BMS (building management system), ceea ce reduce cu aproximativ 30% necesarul de energie pentru iluminat.

• Clădirea consumă cu 20% mai puțină energie față de referința națională și cu circa 8% mai puțină energie față de referința BREEAM.

• Materialele din lemn au certificare FSC sau similară și atestă proveniența din surse exploatate sustenabil.

• În procesul de selecție a materialelor de construcții au fost alese cele cu certificări de mediu precum EPD, BES 6.001 și ISO 14.001.

• Amprenta de carbon înmagazinată a clădirii este de 1.407 kgCO2eq/mp.

• Deșeurile sunt colectate selectiv.

• Clădirea este în stil contemporan, cu influențe eco și tech – prin concept, materiale, culori, funcționalitate și dotări. Design-ul cuprinde o combinație de texturi și materiale – beton cu aparență de lemn, piatră de Viștea etc.. Cromatica este neutră – predominant gri, crem și maro.

BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Method) este prima și cea mai întâlnită metodă de evaluare a sustenabilității clădirilor, lansată și administrată de organizația Building Research Establishment din Marea Britanie.

Parallax

Vizualizari
3192
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.586
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.91

publishing: 3.1

expertise: 0.07

rating: 1.586

Articole publicate : 865
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri