Claudiu Zamfir

Înscrieri 2023-2024: Ajutoare IMM de max. 500.000 lei în programele Comerț-Servicii, Microindustrializare, Accelerare

bani-lei-computer-dreamstime

Ministerul Economiei a anunțat oficial, luni, perioadele de pre-înscrieri și înscrieri la programele naționale de sprijin IMM Comerț-Servicii, Microindustrializare și Accelerare, prin care firmele eligibile vor putea obține de la stat ajutoare de maximum. 500.000 de lei fiecare, ca primă de capital la credite de la băncile partenere.

Începând de marți, 19 decembrie 2023, ora 10.00, va fi activă etapa de preînscriere în cadrul Programului național de microindustrializare, Programului de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, dar și în cadrul Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, online, pe www.programenationale2023.ro.

În cadrul acestei etape, aplicanții vor avea posibilitatea de a-și crea profilul, userul și parola, fiind permisă și încărcarea documentelor și declarațiilor necesare.

Pasul următor, respectiv etapa de înscriere în cadrul celor trei programe naționale, se va desfășura tot prin intermediul platformei www.programenationale2023.ro, în conformitate cu următorul program:

Mecanismul de finanțare al celor trei programe prevede contractarea de credite de investiții de către antreprenori, de la băncile partenere ale programului:

  • Banca Transilvania
  • Alpha Bank România,
  • Banca Comercială Română,
  • CEC Bank,
  • Unicredit Bank.

De asemenea, se prevede decontarea de către MEAT a 50% din valoarea cheltuielilor echilibile, stabilite prin procedură, dar nu mai mult de 500.000 lei. Valoarea minimă a creditului de investiții este de 250.000 lei.

După completarea și transmiterea cu succes a formularelor electronice de înscriere, MEAT va publica lista tuturor cererilor înregistrate, în ordinea înscrierilor.
Ulterior, aplicanții vor fi înștiințați să se prezinte la instituția de credit parteneră pentru care au optat, unde  va fi realizată o preverificare a bancabilității. Dacă răspunsul este unul pozitiv, va fi emis acord de principiu la creditare, iar AIMM va începe procesul de evaluare administrativă și de eligibilitate, care poate fi încheiat favorabil prin emiterea notificării de principiu la finanțare.

Creditul va fi acordat, însă, doar după verificarea finală a bancabilității, de către instituția de credit parteneră.

Documentația necesară pentru înscrieri (fișierele standardizate se regăsesc pe platforma înscrieri, care va fi disponibilă începând de marți, 19 decembrie 2023):

  •     Anexa 1– Cerere tip de acord de principiu la creditare și finanțare / Formular de înscriere;
  •     Anexa 5 – Declarație proprie răspundere;
  •     Anexa 6 – Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii;-
  •     Anexa 7 – Calculul pentru întreprinderile partenere sau legate.
  •     Alte documente specifice programelor, conform procedurilor de implementare ale acestora.

Descarcă procedurile de implementare a programelor, cu toate regulile aplicabile:

Parallax

Vizualizari
18069
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Alex
Consultant
Isi bat joc de antreprenori si consultanti
Anunta de azi pe maine, in ajun de Craciun
poza de profil
Finuțu
Bogdi
Tigania de pa lume.

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri