Câştigător în programul Diaspora Start Up: Antreprenor din IT vrea să ajute românii din străinătate să-şi aducă afacerile în România. Finanţări de 40.000 euro
Raluca Abrihan

Câştigător în programul Diaspora Start Up: Antreprenor din IT vrea să ajute românii din străinătate să-şi aducă afacerile în România. Finanţări de 40.000 euro

Thumbnail

În acestă vară au fost anunţate organizaţiile câştigătoare în programul Diaspora Start Up prin care vor fi acodate granturi de până la 40.000 de euro fiecare unor români care se întorc din străinătate pentru a face mici afaceri în România. Una dintre aceste organizaţii este condusă de Iulian Popescu, antreprenor în IT. Iată ce proiecte caută omul de afaceri.

 

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU), din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Admiistrației Publice și Fondurilor Europene, a aprobat 32 proiecte în valoare de 76 milioane euro, prin Diaspora Start Up.

Unul dintre aceste proiecte este Diaspora Întreprinzătoare, realizat de Iulian Popescu, fondator al Asociației Excelsior şi al companiei IT româneşti, Soft Tehnica.

Cel puțin 200 de persoane vor beneficia de pregătire în domeniul managementului și mediului antreprenorial, iar apoi în urma unui concurs de planuri de afaceri, vor fi selectați 40 de antreprenori ce își vor implementa ideea de afacere sau își vor extinde în țară afacerea deja existentă, prin intermediul unor finanțări de până la 40.000 euro, explică antreprenorul.

Grupul țintă al proiectului este format din minimum 200 de persoane, aceștia beneficiind de pregătire în mediul antreprenorial și managerial, iar criteriile de eligibilitate fiind persoanele cu cetățenie română, care fac dovada că trăiesc în diasporă de cel puțin 1 an și doresc să se întoarcă în țară pentru a-și deschide un business non-agricol, în mediul urban.

În cadrul evaluării planurilor de afaceri, se vor puncta atât calitatea planului de afaceri, cât și modul în care candidatul se prezintă la interviul online în fața unei comisii ce va fi formată din antreprenori cu experiența și specialiști din domeniul bancar și investițional, au mai anunţat organizatorii.

De la începutul lunii noiembrie am demarat o serie de deplasări în Republica Moldova, mai exact în Cahul, Orhei și Bălți, pentru a întâlni tinerii antreprenori dornici să vină în România pentru extinderea afacerii. Căutăm antreprenorii care au multă determinare și pasiune în susținerea și aplicarea ideii de afacere, iar pentru a ne asigura de toată implicarea acestora am inclus o cofinanțare de minimum 10% din partea antreprenorilor. În cadrul acestor întâlniri dedicate românilor din alte țări urmărim să creștem antreprenori puternici în România, să le punem la dispoziție resursele necesare pentru dezvoltarea lor, să le prezentăm francize, sau alte modele de afaceri, să îi consiliem în proiectele lor antreprenoriale, și nu în cele din urmă să le oferim resursele financiare de care au atâta nevoie”, a mai spus Iulian Popescu. Dar vor urma întalniri cu antreprenori români din Londra, Roma sau Luxemburc, până la finele anului.

Cei interesați se pot înscrie în proiectul Diaspora Întreprinzătoare accesând site-ul proiectului, pentru ca apoi echipa de proiect să valideze documentele ce dovedesc îndeplinirea criteriilor de eligibilitate ale proiectului.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2,5 milioane de euro și se va desfășura în perioada 01.09.2017 – 31.08.2020.

Acest proiect îşi doreşte să ducă la înfiinţarea înființarea a minimum 40 de noi afaceri și crearea a cel puțin 80 de noi locuri de muncă.

Condițiile de eligibilitate pentru aplicarea în cadrul proiectului Diaspora Întreprinzătoare sunt:

  • Intenționează să inființeze o afacere non-agricolă în mediul urban;

  • Își au reședința sau domiciliul în mediul rural sau în cel urban, în regiunile mai puțin dezvoltate ale Romaniei, respectiv Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est sau Sud Muntenia;

  • Au vârsta de minimum 18 ani;

  • Posedă cetațenia română;

  • Fac dovada domiciliului sau rezidenței în străinatate în ultimele 12 luni până la momentul înscrierii în grupul țintă;

  • Demonstrează experiența antreprenorială prin documente de înființare a unei societăți comerciale în străinătate, precum și prin documente care să ateste experiența specifică în domeniul în care dorește să inițieze o afacere prin intermediul programului;

  • Are disponibilitatea de participare la activitățile proiectului (cursuri de formare profesională, etc.);

  • Nu beneficiază de finanțare/ dublă finanțare prin alte proiecte finanțate prin POCU 3.7, în momentul înscrierii;

  • Completează și semnează angajamentul de disponibilitate fața de activitățile proiectului.

Vezi care au fost celelalte organizaţii câştigătoare în Diaspora Start Up.

Diaspora Start-up face parte din Axa prioritară 3 - Locuri de muncă pentru toți, Prioritatea de investiții 8iii - Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7. - Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.

Vizualizari
3678
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Liviu
Dumitrascu
Daca ceri asa ceva ("Demonstrează experiența antreprenorială prin documente de înființare a unei societăți comerciale în străinătate") e clar ca e ceva putred. Pai fratilor, cine are deja firma in strainatate nu se intoarce in tara lasandu-si afacerea balta pentru cioara de pe gard. Ce sa faca ? Sa vina si sa vada ca a lasat balta afacerea si nu a obtinut nimic in Romanica ? Ca aici proiectele Europene si Start-up-urile sunt 90% pentru hoti, borfasi si rudele acestora ? Ca deschizi afacerea si vine un nene de la Garda si te ia la intrebari si iti arde o amenda de te saturi pentru te miri ce !? Si dupa ce ti-ai inchis afacerea in strainatate si ti-o inchizi si pe cea din Romanica pleci rapid inapoi lasand in urma o multime de sudalme. Sunt ferm convins ca multi ar vrea sa se intoarca, sa ia 40000 Eur si impreuna cu sotul/sotia sa inceapa o afacere aici. Dar vine cate un Guvern si schimba codul fiscal si iti pune afacerea pe butuci.
poza de profil
Marian
Avram
Domnu' antreprenor, cine ar fi target-ul? Angajați prin UE, eventual oameni care au deja o afacere acolo? Păi 40k înseamnă pistol cu apă pentru ăia, au și ei 40k. Ba chiar mult mai mult de 40k.
După aia, cu 40k poți să-ți faci numai așa, o mini-mini afacere care produce fix-pix. Poate fi un deal pentru un asistat român, dar de ce naiba ar renunța cineva din UE la job-ul călduț, 9-to-5, plătit cu 60-80(-120)k pentru a veni în RO să-și facă un business din care nici nu câștigă banii ăia, nici n-are pensie, și se mai și luptă cu un stat mafiot? Așa, de fraier? De mândru că e român?

- Ultimele știri -

Cookie Settings