Denisa Crăciun
Fundația Altex lansează campania „Împreună pentru Ucraina” prin care vrea să ajute refugiații ucraineni afectați de război.
Pot fi donate echipamente de încălzire și alte produse necesare către Consiliile Județene Maramureș și Tulcea, și Comandamentul ISU Suceava, pentru corturile militare din localități de la granița românească, dar și de cealaltă parte a frontierei, ȋn Ucraina.
De asemenea, Fundația demarează campania de strângere de fonduri „Împreună pentru Ucraina”, fonduri care vor fi direcționate către refugiații ucraineni.
„Solidaritatea este una dintre valorile care definesc Fundația Altex, am demonstrat-o ȋn crizele interne, din ultimii doi ani, și o facem și acum, față de vecinii noștri. Când am luat legătura cu instituțiile locale și am ȋntrebat cu ce putem ajuta, primul răspuns pe care l-am primit a fost ,,ȋncălzitoare”. Prin urmare, ne-am mobilizat, și ȋmpreună cu partenerii noștri trimitem peste 450 de aeroterme și calorifere, dar și alte produse necesare, către taberele de refugiați”, a spus Mihaela Mitescu, Președinte Fundația Altex.
Prima donație din cadrul campaniei Ȋmpreună Pentru Ucraina constă ȋn: 100 de convectoare electrice Beko, 200 de calorifere Vortex, 80 de calorifere Concept, 20 calorifere Vortex, 50 de calorifere Rowenta, 10 televizoare Vortex, 70 de jocuri si jucarii și cinci lăzi frigorifice Whirlpool.
Fundația Altex a demarat și o strângere de fonduri, AICI .
Acestea vor fi direcționate tot pentru a ajuta refugiații ucraineni. Din donații, Fundația va achiziționa haine, pături, medicamente, produse de igienă și alte obiecte necesare, pe care le va trimite către instituții sau ONG-uri implicate activ ȋn susținerea taberelor de refugiați.
Clienții și partenerii Altex, dar și cei care vor să contribuie la acțiunile Fundației, pot dona ȋn contul bancar: RO84 BACX 0000 0019 7413 0001, deschis la UniCredit Bank – Sucursala Grigore Mora, București.