Claudiu Zamfir

5 capcane la fondurile europene 2019: Cei 200.000 Euro pentru microîntreprinderi POR 2.1 A. Motivul pentru care s-a picat masiv înainte

Thumbnail

Antreprenorii care vor să obțină fondurile europene de maximum 200.000 de euro din linia de finanțare POR 2.1 A - microîntreprinderi trebuie să fie atenți la cel puțin 3 capcane, după cum arată un consultant într-un set de explicații transmis StartupCafe.ro.

Consultantul pentru finanțări nerambursabile Andreea Szabo vorbește despre sesiunea de înscrieri programată de Ministerul Dezvoltării Regionale pentru perioada 8 iulie - 8 noiembrie 2019, depre care StartupCafe.ro a avertizat antreprenorii din timp.

Bugetul finanțării ar ajunge pentru numai 387 de firme, la valoarea maximă a fondurilor acordate.

„În vreme ce condițiile de înscriere par, la o primă vedere relativ simple, există o serie de factori de care un doritor trebuie să țină cont înainte de a aplica, iar simpla îndeplinire a condițiilor de eligibilitate nu garantează obținerea finanțării”, atrage atenția consultantul.

Potrivit Andreei Szabo, antreprenorii ar trebui să fie atenți la o serie de aspecte:

 

1. Fonduri POR 2.1 A 2019: Depune proiectul cât mai bine, dar și cât mai repede!

„Apelul de proiecte prin POR 2.1.a este unul competitiv, cu depunere la termen. Ce înseamnă asta? Proiectele eligibile depuse în primele 2 luni ce întrunesc minim 85 puncte sunt contractate în ordinea înscrierii. În luna a 3-a, vor fi contractate proiectele ce obțin peste 80 puncte, iar în luna a 4-a cele cuprinse între 79 și 50 puncte. Proiectele ce nu pot obține 50 puncte nu sunt eligibile.

Însă nu este obligatoriu ca depunerea de proiecte să se prelungească după primele 2 luni, în condițiile epuizării bugetului. De regulă, apeluri similare s-au închis în momentul în care proiectele depuse au însumat 150-200% din bugetul alocat pe regiuni.

De aici rezultă faptul că, pentru a vă asigura că veți obține finanțarea, trebuie să obțineți peste 85 puncte și să aveți proiectul înscris cât mai repede după momentul deschiderii apelului”.

 

2. Fonduri POR 2.1 A 2019: Ai grijă la ce alte afaceri mai faci!

La aceste fonduri se pot înscrie doar microîntreprinderile, adică firmele cu maximum 9 salariați și cu alte condiții care trebuie îndeplinite, legate de cifra de afaceri sau de active sub 2 milioane de euro (detalii AICI).

Situația se complică atunci când acționariatul societății deține părți sociale în cadrul altor societăți sau atunci când, în cadrul familiei din care acesta provine, mai există societăți deținute de către persoane care activează pe aceeași piață sau pe piețe similare”.

Exemplu: „Persoana A, acționar unic în cadrul unei societăți care aplică pentru a obține fonduri nerambursabile pentru fabricarea de materiale de construcții, deține părți sociale la o altă societate care efectuează lucrări de construcții. În funcție procentul deținut, datele celor două firme se pot cumula, iar dacă, în total, cele două firme au peste 9 angajați, societatea aplicantă nu va mai fi eligibilă pentru a obține finanțarea prin 2.1.a”.

Acesta a fost, în sesiunea din 2016-2017, unul dintre principalele motive de respingere a proiectelor, rațiune pentru care vă sfătuim să aveți extrem de mare atenție atunci când vă faceți calculele” - mai atrage atenția consultantul.

 

3. Fonduri POR 2.1 A 2019: Cum pot aplica antreprenorii din București, Ilfov, Cluj

Mulți antreprenori din București, județele Ilfov, Cluj și altele ne-au întrebat cum pot obține finanțare prin POR 2.1 A - microîntreprinderi, din moment ce nu se regăsesc în regiunile admise. Într-adevăr, doar 27 de județe, în mediul urban, sunt acceptate la finanțare, însă și firmele din celelalte județe pot obține banii europeni dacă fac investiția într-un punct de lucru situat într-unul dintre județele acceptate (vezi LISTA județelor admise AICI).

„O societate poate avea sediul social sau punctul de lucru oriunde în România, chiar și în regiunile excluse, atât timp cât locația în care va fi implementat proiectul se află într-unul din județele menționate mai sus”.

„Dacă doriți să achiziționați doar echipamente sau software etc, trebuie ca la depunerea proiectului să faceți dovada faptului că aveți dreptul de a utiliza spațiul în care proiectul va fi implementat pe întreaga perioadă a implementării și monitorizării proiectului (depunere + evaluare + implementare + 3 ani). Asta nu se aplică însă dacă urmăriți să înființați un nou punct de lucru în urma implementării proiectului”.

4. Fonduri POR 2.1 A 2019: Terenul investiției

„Dacă doriți ca apelând la finanțare să construiți un spațiu de producție/prestări servicii trebuie să faceți dovada că dețineți un drept real asupra terenului pe care doriți să construiți și că acesta este liber de sarcini (ex: ipoteci)”.

„Țineți cont de faptul că nu sunt eligibile costurile cu spațiile administrative (ex: birouri pentru o activitate de producție), ci doar cele care au un rol direct productiv”, mai arată consultantul.

5. Fonduri POR 2.1 A 2019: Firme aflate în dificultate

Firmele aflate în dificultate nu pot obține finanțarea europeană 2.1 A - Microîntreprinderi, dar fii atent la situația ta, ai putea să mai ai o șansă, să nu o ratezi.

„Doar firmele înființate de minim 3 ani care au înregistrat de-a lungul vremii pierderi ce nu au fost acoperite din profitul înregistrat ulterior pot fi considerate în dificultate”, spune consultantul.

Exemplu: „Firma A a înregistrat pe parcursul a 3 ani fiscali (2015-2017) pierderi care însumează 100.000 lei, iar în anul 2018 a înregistrat un profit de 90.000 lei este considerată în dificultate întrucât aceasta are o pierdere de 10.000 lei cumulată din activitatea sa totală. Doar în situația în care firma are un capital de 5.001 lei, respectiv a acoperit pierderea din capital, sau dacă ar fi avut un profit de 100.001 lei în 2018 ar fi fost eligibilă pentru a obține fonduri prin POR 2.1.a. Și asta în ciuda faptului că a încheiat ultimul an fiscal cu profit”.

„De regulă, acest aspect se identifică cel mai ușor urmărind capitalurile totale (din bilanțul contabil) ale firmei, iar dacă acestea prezintă valori negative, în cele mai multe cazuri firma este în dificultate”, a mai explicat consultantul Andreea Szabo.

Resurse utile: Descarcă de AICI toate documentele oficiale necesare accesării banilor europeni din linia de finanțare POR 2.1 A - Microîntreprinderi 2019.

Citește și:

Parallax

Vizualizari
28580
Conţinut
Parerea ta despre articol

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) nu angajează decât autorul iar Comisia Europeană nu este răspunzătoare de folosirea în alte scopuri a informațiilor conținute.

Adauga comentariu
poza de profil
Berinde
Simona
Intrebare:Dacă am depus un proiect pe Start up asociat unic eu și o persoana din familie cu o alta firma tot asociat unic nu mai este acceptat la finanțare de exemplu POR 2 1.A ? ASA REIESE conform Anexe 1.3.a la pagina 3 conform hotaririi curții europene (nota subsol 1) dacă activitatea se desfasoara pe aceeași piața relevanta sau adiacente.

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri