[P] Sprijin pentru dezvoltarea capacității de execuție lucrări de construire pentru AXUS.GROUP SRL prin POC 4.1.1.

SC AXUS.GROUP SRL, cod de identificare fiscală 33082015, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/698/2014, cu sediul în Sat Paun, Comuna Bârnova, str. SF. Ap. Petru şi Pavel, nr.28, Județ Iaşi derulează începând cu data de 11.01.2023 proiectul nr. SMIS159239, RUE903 intitulat: “Sprijin pentru dezvoltarea capacității de execuție lucrări de construire pentru AXUS.GROUP SRL prin POC 4.1.1.” co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, în baza Contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 in data de 11.01.2023.

 
 

Valorea totală a proiectului: Valoarea totală a Contractului de Finanțare este de 2.762.921,65 lei, din care suma finanţării primite din Programul Operaţional Competitivitate este de 1.739.087,18 lei, echivalentă cu 75% din valoarea totală eligibilă aprobată.

Rezultatele prevăzute, care reies din obiectivele specifice sunt: 

 
 

  • Retehnologizarea firmei cu 4 utilaje (dintre care 2 autovehicule electrice) de ultima generatie, nepoluante, eficiente energetic, care vor contribui substantial la reducerea impactului negativ asupra mediului inconjurator, 
  • Dotarea puctului de lucru cu 1 sistem de producere a energiei electrice cu panouri  fotovoltaice ce utilizeaza surse regenerabile de energie pentru consumul propriu, exclusiv pentru incarcarea cu energie electrica a utilajelor cu baterii si a mijloacelor de transport a materialelor de constructii si a echipelor de muncitori si ingineri supervizori in santiere și 
  • Creșterea cu minim 15% a productivității muncii, în anul 3 de sustenabilitate a investiției, față de anul 2020.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Acțiunea 4.1.1 Investiții în activități productive.

Date de contact:

Sat Paun, Comuna Bârnova, str. SF. Ap. Petru şi Pavel, nr.28, Județ Iaşi, România

telefon 0744543519

 fax -, poștă electronică

johnpaduraru@gmail.com