Denisa Crăciun

Românii de la Teilor deschid magazin în Cehia

Thumbnail

Grupul românesc de companii Teilor Holding S.A., care include magazinele de bijuterii cu același nume, a deschis primul său magazin din Cehia, în luna iulie.

Cu magazinul din Cehia, deschis într-un centru comercial din Praga, Teilor ajunge la 63 de magazine fizice, fiind prezent în cinci țări din Europa Centrală și de Est, a transmis compania, miercuri, într-un comunicat către StartupCafe.ro.

„Intrarea pe piața din Cehia, prin deschiderea acestui magazin în Praga, marchează o nouă bornă în procesul de dezvoltare al Teilor. Extinderea pe o piață nouă este întotdeauna o provocare pentru companii, dar pentru noi, experiențele anterioare reușite din Polonia, Ungaria și Bulgaria ne fac să fim extrem de încrezători în legătură cu evoluția noastră din Cehia. Pe baza cercetării de piață făcută în această țară, am văzut o oportunitate importantă de creștere pe segmentul bijuteriilor de lux în care activăm. Ne așteptăm ca în Cehia, brandul Teilor să se consolideze și să ajungă la maturitate în următorii ani, inclusiv prin deschiderea altor magazine pe care le avem în vedere pe această piață,” a declarat Willy Dicu, CEO al TEILOR.

Noul magazin din Praga are o suprafață de 61 mp și este gestionat de patru angajați.

Deschiderea magazinului din Cehia face parte din procesul de expansiune internațională vizat de Teilor, pentru care compania a bugetat în acest an investiții în valoare de 27 de milioane de lei.

Acesta este cel de-al cincilea magazin deschis de grupul românesc în 2022, după cele trei din România – în Colosseum Mall din București, Iulius Mall din Iași și Piatra Neamț Shopping City – și cel din Polonia.

În a doua jumătate a acestui an, compania vizează inaugurarea altor trei magazine noi, dintre care două în Polonia și unul în Ungaria.

Până la sfârșitul anului 2022, rețeaua va ajunge la 66 de magazine, dintre care 53 în România și 13 magazine internaționale, în Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia.

În 2021, Teilor a înregistrat o cifră de afaceri de 231,5 milioane de lei, în creștere cu 65% față de o cifră de afaceri de 140,4 milioane de lei înregistrată în 2020.

Parallax

Vizualizari
205
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri