Răzvan Tătaru

Fondatorii Fitbit au plecat de la Google, în urma unor reorganizări

Site-ul fitbit

Google reorganizează echipele care lucrează la partea hardware, mișcare din care au rezultat sute de concedieri și plecarea co-fondatorilor Fitbit, James Park și Eric Friedman, din companie.

Gigantul tech american a confirmat faptul că sute de angajați care lucrau în zona hardware au fost disponibilizați, printre care și divizia de Realitate Augmentată (AR).

În plus, câțiva lideri ai Fitbit au părăsit compania, inclusiv James Park și Eric Friedman, co-fondatorii produselor fitness inteligente, potrivit The Verge.

Câteva sute de roluri sunt eliminate în DSPA (Dispozitive, Servicii, Produse și Platforme), cu impactul major asupra echipei de hardware AR 1P. În timp ce facem modificări în echipa noastră de hardware AR 1P, Google rămâne profund angajat în alte inițiative AR, cum ar fi experiențele AR în produsele noastre și parteneriatele de produse”, a declarat compania pentru 9to5Google.

În a doua jumătate a anului 2023, mai multe echipe din Google au făcut schimbări pentru a deveni mai eficiente și a lucra mai bine, aliniindu-și resursele cu cele mai importante priorități ale lor. Unele echipe continuă să facă aceste schimbări organizaționale, care includ eliminarea unor roluri la nivel global”, a declarat un purtător de cuvânt al Google pentru Reuters.

Fitbit a fost înființat în anul 2007, în SUA, de antreprenorii Eric Friedman și James Park.

Producătorul de brățări sport și ceasuri inteligente a fost cumpărat acum patru ani de Google pentru 2,1 miliarde dolari, așa cum s-a mai scris pe StartupCafe.ro. Înainte de această tranzacție, Fitbit a cumpărat startup-ul românesc de smartwatches Vector Watch, în anul 2017.

Când Google a finalizat achiziționarea Fitbit în ianuarie 2021, James Park a rămas ca vicepreședinte și director general al Fitbit. El a anunțat apoi Pixel Watch și Pixel Watch 2 pentru gigantul tech american, ultima sa apariție fiind în octombrie 2023.

Parallax

Vizualizari
1499
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri