Claudiu Zamfir

Arestări în România și alte țări UE, într-un caz de fraudă cu fonduri europene de 600 milioane EUR din Italia

venetia

Un număr de 22 de persoane au fost arestate preventiv în Italia, Austria, România şi Slovacia, într-un dosar în care se suspectează fraudarea a 600 de milioane de euro din fondurile europene destinate firmelor mici și mijlocii (IMM) din Italia, a anunțat, joi, Parchetul European (EPPO), instituție condusă de fostul procuror general al României, Laura Codruța Kovesi.

Persoanele în cauză sunt acuzate că fac parte dintr-o grupare care ar fi folosit acte false pentru a obține fonduri europene nerambursabile NextGenerationEU, pentru redresarea IMM-urilor din criza COVID-19, în perioada 2021-2023.

Granturile erau menite să ajute firmele italiene în procesul de digitalizare, inovare și creștere a competitivității, pentru a se lansa pe piețele externe.

Potrivit EPPO, Garda Financiară din Veneţia a înghețat active în valoare totală de peste 600 de milioane de euro, în acest caz privind fondurile europene.

”Cu sprijinul agenţiilor de aplicare a legii din celelalte state membre implicate, 22 de persoane au fost arestate în Italia, Austria, România şi Slovacia. Opt suspecţi au fost plasaţi în arest preventiv, în timp ce alţi 14 suspecţi sunt ţinuţi în arest la domiciliu, iar unui expert contabil i s-a interzis să îşi exercite profesia. De asemenea, sediile suspecţilor şi ale societăţilor investigate au fost ţinta unor percheziţii şi a confiscării de probe”, au mai precizat procurorii europeni, într-un comunicat citat de News.ro.

Printre bunurile reținute de autorități în urma perchezițiilor se numără ceasuri de lux și mașini scumpe, precum Lamborghini Urus, Porsche Panamera sau Audi Q8, potrivit La Reppublica.

În 2021, membrii grupării criminale au depus cereri pentru a primi granturi nerambursabile pentru sprijinirea digitalizării, inovării şi competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, în scopul extinderii activităţilor lor comerciale pe pieţele externe.

Suspecţii ar fi creat şi depus bilanţuri corporative false pentru a demonstra că societăţile erau active şi profitabile, când, în realitate, acestea erau societăţi fictive, neactive. Se presupune că o reţea de contabili, furnizori de servicii şi notari publici i-a sprijinit pe suspecţi să obţină cu succes 600 de milioane de euro în fonduri nerambursabile din Planul Național de Redresare italian, în decurs de doi ani.

Suspecţii ar fi transferat fondurile în conturile lor bancare din Austria, România şi Slovacia imediat ce au primit avansurile.

În activitatea infracțională, cei în cauză ar fi utilizat tehnologii avansate, cum ar fi VPN-uri, servere în cloud situate în străinătate, cripto-active şi software de inteligenţă artificială, pentru a realiza faptele frauduloase şi pentru a ascunde şi proteja afacerile ilegale.

Parallax

Vizualizari
1128
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri