Denisa Crăciun

Antreprenorii RBL critică RO e-TVA: „Pune și mai multă presiune pe umerii antreprenorilor”. Patru probleme constatate

taxe 2023

Antreprenorii și managerii membri ai organizației Romanian Business Leaders (RBL) susțin că actuala formă a OUG 70/2024 care introduce RO e-TVA pune și mai multă presiune pe umerii antreprenorilor și cer Ministerului Finanțelor să facă „urgent o analiză solidă” a impactului implementării prevederilor ordonanței.

„Solicităm Ministrului Marcel Boloș și reprezentanților Ministerului de Finanțe să realizeze urgent o analiză solidă a impactului implementării prevederilor OUG-ului 70, după consultarea mediului privat. Înțelegem nevoia scăderii decalajului de TVA, dar este esențial să “măsurăm de 3 ori, înainte să tăiem o dată”. Efectul asupra companiilor este prea mare, ca să ne mai permitem încă un heirupism!”, susțin antreprenorii RBL într-un comunicat către StartupCafe.ro.

Ce spun antreprenorii despre OUG privind RO e-TVA:

„Constatăm din nou, zilele acestea, că mediul de afaceri nu este consultat înainte de implementarea unor măsuri cu impact major și că promisiunile făcute în acest sens, nu sunt respectate. Astfel, se implementează în pas grăbit decontul pre-completat de TVA prin OUG 70 din 21.06.2024, fără o perioadă de testare a implementării, fără nicio perioadă de grație și fără o corelare cu restul termenelor de depunere a declarațiilor fiscale.

Comunitatea Romanian Business Leaders susține digitalizarea ANAF, dar nu fără a analiza impactul real și fără consultări prealabile. Actuala formă a OUG nu face decât să pună mai multă presiune pe umerii antreprenorilor și va crește considerabil costurile de conformare pentru aceștia.

Tragem un semnal de alarmă cu privire la o serie de măsuri, discutate și analizate de grupul de lucru pe probleme de fiscalitate din cadrul RBL:

  1. Timp și costuri mărite pentru departamentele financiar-contabile care într-o scurtă perioadă de timp vor fi nevoite să creeze procese și proceduri noi în vederea conformării! Termenele prevăzute de OUG pentru (i) reconcilierea datelor din decontul de TVA depus de contribuabil și decontul pre-completat pregătit și transmis de ANAF; și pentru (ii) transmiterea acestor reconcilieri, dar și sancțiunile pentru neconformare (amenzi, creșterea riscului fiscal, inspecții fiscale suplimentare, întârzierea rambursărilor de TVA) duc la o presiune imensă asupra personalului din firmele de contabilitate și din departamentele financiar-contabile. Aceste costuri se vor răsfrânge în final tot asupra consumatorilor.

  2. Incertitudini și posibilitate crescută de afectare a procesului de colectare a TVA

Întrucât utilizarea unui prag de materialitate pentru explicarea diferențelor dintre datele incluse în decontul pre-completat și ANAF și cele incluse în decontul de TVA pregătit de contribuabil pare a fi opțională pentru ANAF, și ținând seama de faptul că nu va exista o perioadă de testare a noului sistem de raportare, ne așteptăm, cel puțin în perioada de început, la un număr crescut de astfel de diferențe care vor trebui explicate și documentate de contribuabili. În aceste condiții, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la (i) efortul administrativ considerabil care va trebui depus de contribuabili pentru a explica aceste diferențe într-un termen foarte scurt și (ii) capacitatea operațională a ANAF de a întreține și gestiona comunicarea cu contribuabilii pe această temă, în termenele prevăzute de lege. Deficiențele în acest proces vor afecta semnificativ capacitatea de conformare a contribuabililor și implicit activitatea de colectare a TVA.

  1. Ne așteptăm ca termenul de depunere a declarațiilor de TVA 394 și 390 să fie devansat, având în vedere faptul că datele din aceste documente sunt necesare pentru popularea decontului pre-completat de TVA. Această aglomerare de termene de raportare va crea o povara administrativă uriașă pentru contribuabili și contabili.

  2. Sistemul RO e-TVA se dorește a fi implementat începând cu luna august 2024, exact în perioada vacanței de vară, pentru toate persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, ANAF preluând informații, printre altele, din RO e-factura, RO e-transport, RO e-SAF-T. Ne exprimăm îngrijorarea pentru companiile mici și companiile nerezidente care sunt înregistrate în scopuri de TVA în Romania, și care, cel puțin până la începutul anului 2025, nu sunt obligate să depună e-SAF-T. În ceea ce privește companiile nerezidente, deși acestea sunt obligate să raporteze în RO e-factura și RO e-transport, încă se confruntă cu reale probleme privind accesul în SPV în calitate de nerezidenți.

De asemenea, până la sfârșitul anului 2024, raportarea facturilor B2C în sistemul RO e-factura este opțională.

Considerând toate aceste aspecte, este clar că ANAF nu va avea o imagine fidelă a tranzacțiilor realizate de contribuabili, cel puțin până la sfârșitul anului 2024. Vor fi generate astfel diferențe semnificative între deconturile pre-completate pregătite de ANAF și deconturile de TVA întocmite de contribuabili, diferențe care vor trebui explicate de contribuabili, deși nu sunt reale.

Practic, contribuabilul este „sancționat” pentru că ANAF nu are, cel puțin la momentul iulie 2024, nici pârghiile necesare și nici capacitatea de a implementa RO e-TVA. Implementarea acestui sistem ar trebui testată în prealabil și implementată cel mai devreme la începutul anului 2025.

Solicităm Ministrului Marcel Boloș și reprezentanților Ministerului de Finanțe să realizeze urgent o analiză solidă a impactului implementării prevederilor OUG-ului 70, după consultarea mediului privat. Înțelegem nevoia scăderii decalajului de TVA, dar este esențial să “măsurăm de 3 ori, înainte să tăiem o dată”. Efectul asupra companiilor este prea mare, ca să ne mai permitem încă un heirupism!”.

---

Citește și:

Parallax

Vizualizari
1759
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri