Adi Iacob

Mai multe difuzoare inteligente decât tablete, în câţiva ani

Thumbnail

Indiferent dacă le vezi ca pe ceva care ajută sau ca pe ceva care încalcă confidențialitatea, popularitatea asistenților virtuali este în continuă creștere și în curând numărul lor ar putea depăși numărul tabletelor. Potrivit unui nou studiu din sectorul difuzoarelor inteligente precum Amazon Echo, Google Home sau HomePod de la Apple, circa 200 de milioane de oameni vor folosi smart speakers până la finalul anului 2019, un salt de 82,4% față de anul 2018.

Studiu firmei de analiză de piață Canalys menționează că difuzoarele inteligente ar putea ajunge să fie mai populare decât tabletele în doar câțiva ani. Potrivit datelor disponibile, baza de instalare globală pentru difuzoare inteligente ar putea ajunge la 400 de milioane până în 2021, depășind numărul de tablete funcționale existente, scrie Mashable.com.

Baza de instalare globală se referă la numărul difuzoarelor inteligente active (care sunt utilizate de către consumatori) , nu la numărul total de unități vândute.

Acest lucru ar reprezenta o schimbare în modul în care oamenii folosesc tehnologia în fiecare zi. Tehnologia smart speakerelor a evoluat mult, iar în prezent acestea pot îndeplini tot felul de taskuri precum controlul temperaturii și a luminilor din locuința utilizatorilor, până la realizarea listei de cumpărături.

Amazon și Google conduc piața din Statele Unite, dar nu sunt la fel de populare în China - unde este așteptată cea mai mare creștere. Amazon are o cotă de piață mai mică de 1% în China, în timp ce activitatea Google în țară este afectată de cenzura guvernamentă. Piața difuzoarelor inteligente din China ar putea fi alimentată de dispozitive precum Tmall Genie, un asistent virtual dezvoltat de Alibaba.

Parallax

Vizualizari
613
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri