Japonezii, interesați de proiectul centrului pentru optică de mare putere, de la Măgurele

Universitatea din Osaka, Japonia, este interesată de proiectul centrului pentru optică de mare putere care se va construi la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din Măgurele - scrie, joi, News.ro.

 
 

Unul dintre potenţialii colaboratori din acest proiect este Okamoto Optics, producător şi furnizor de componente optice de mari dimensiuni pentru laserele de mare putere din toată lumea, anunţă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, care va finanţa investiţia, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei în România (foto), şi Ovidiu Dranga, ambasadorul României în Japonia, alături de ministrul român al Cercetării, Sebastian Burduja, și de ministrul Dezvoltării Regionale, Cseke Attila, au vizitat amplasamentul din cadrul IFIN-HH, unde se va construi un centru pentru optică de mare putere.

 
 

„Obiectivul de investiţii a fost propus de IFIN-HH la începutul anului şi se va realiza cu fonduri guvernamentale, asigurate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii. Unul dintre potenţialii colaboratori din acest proiect, Okamoto Optics, este unul dintre cei mai prestigioşi producători şi furnizori de componente optice de mari dimensiuni pentru laserele de mare putere din toată lumea”, anunţă ministerul Dezvoltării.

Centrul va avea echipamente necesare pentru fabricarea şi repararea componentelor optice de mare putere, care sunt utilizate la Infrastructura de Cercetare ELI-NP sau la alte centre de lasere de mare putere din România şi din lume.

Oglinzile fabricate local, cu costuri şi durată de producţie reduse, vor permite mărirea numărului şi potenţialului ştiinţific şi aplicativ al experimentelor posibile la ELI-NP.

Pentru realizarea acestor activităţi, se doreşte colaborarea cu centre universitare şi companii care deţin cunoştinţele necesare pentru dezvoltarea soluţiilor celor mai potrivite cererii din domeniul laserelor de mare putere şi pentru punerea lor în practică. Din sfera academică, pentru acest proiect şi-a manifestat interesul Universitatea din Osaka - Japonia, care a dezvoltat un prestigios centru de dezvoltare a laserelor de mare putere, inclusiv a opticii de mare putere - Institute of Laser Engineering, cu care ELI-NP a dezvoltat o colaborare.

„Parteneriatul cu Japonia va da acestui centru componenta strategică de care are nevoie pentru a deveni un proiect scalabil, care să ne pună pe harta marilor jucători în domeniu. Felicitări întregii echipe pentru efort”, spune Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, inovării şi digitalizării.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, afirmă că aceasta este o investiţie importantă pentru România, o investiţie a Guvernului, finanţată de Ministerul Dezvoltării, care va aduce o tehnologie de vârf în România.

„Vom crea infrastructura necesară fabricării autohtone a unor componente care sunt acum importate de România din Japonia. Ulterior, România poate deveni furnizor al acestor componente şi pentru alte ţări. Împreună cu partenerii japonezi, putem crea, totodată, noi posibilităţi pentru cercetare. Ministerul Dezvoltării dispune de instrumentele şi experienţa necesare construcţiei acestui centru etalon de cercetare”, spune ministrul Cseke Attila.