Raluca Abrihan

Aplicaţia românească de livrare EuCeMananc, achiziţionată recent de eMAG, ajunge la Cluj

Thumbnail

Platforma online de livrare mâncare EuCeMananc, achiziţionată recent de retailerul eMAG, se lansează în Cluj-Napoca și introduce un nou serviciu, comanda de grup.

Aplicaţia introduce totodată și comanda de grup, oferind astfel utilizatorilor posibilitatea să adune produsele selectate într-o comandă comună cu colegii sau prietenii, economisind astfel timp și costuri de livrare.

,,Ne bucurăm că de acum serviciile noastre sunt disponibile în cel mai important oraș al țării din Transilvania, care a cunoscut o dezvoltare fără precedent în ultimii ani din punct de vedere al infrastructurii și al comerțului online. Cu această ocazie introducem și o nouă funcționalitate pe platforma EuCeMananc, respectiv comanda de grup. Datele noastre dinaintea lansării indicau că este o piață care folosește această funcționalitate și ne bucurăm că putem să o oferim încă de la început”, a spus Mihai Brenda, COO EuCeMananc.

În luna septembrie, EuCeMananc a anunțat tranzacția prin care eMAG a devenit acționar majoritar al platformei, însă fondatorii aplicaţiei conduc în continuare afacerea de livrare. Antreprenorii care au fondat compania și conduc dezvoltarea sunt Alin Șerban, CEO, Mihai Brenda, COO și Laurențiu Duță, CTO, creatorul platformei. Platforma este prezentă acum în 19 orașe din țară. EuCeMananc a fost lansat în 2014, la Timișoara.

Serviciile oferite de EuCeMananc sunt disponibile atât prin aplicațiile Android și iOS cât și online. Platforma reunește în prezent ofertele a peste 700 de restaurante din 19 orașe precum București, Timișoara, Oradea, Arad, Brașov și Iași.

eMag este controlat de fondul de investiții sud-african Naspers, cu afaceri mari în comerțul online. Platforma de comerț online a fost deschisă în anul 2001 de trei antreprenori: Radu Apostolescu, Dan Teodosescu și Bogdan Vlad. Magazinul online românesc a crescut destul de rapid mai ales după ce pachetul majoritar de acțiuni a fost cumpărat de Asesoft Distribution, companie controlată atunci de Iulian Stanciu (director general).

În anul 2012, eMag a fost preluat (70%) de fondul de investiții sud-african Naspers. Dintre cei 3 fondatori ai magazinului online, Radu Apostolescu a rămas ultimul în companie. În 2014 și el și-a vândut ultimul pachet de acțiuni, de 8,4%, către Naspers și Iulian Stanciu, acesta din urmă fiind în continuare acționar minoritar și CEO. Pe lângă fondul de investiții Naspers, doar Iulian Stanciu a mai rămas acționar eMag.

 

 

Parallax

Vizualizari
1151
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri