Claudiu Zamfir

FOTO O firmă IT românească deschisă pe Start-Up Nation a ajuns în Germania, la târgul de jocuri GamesCom

Thumbnail

Zece producători români de jocuri video, printre care și un start-up care a obținut finanțare de la stat prin programul Start-Up Nation, au expus, zilele trecute, la târgul internațional GamesCom 2019, de la Köln, unul dintre cele mai importante evenimente din industria de gaming.

Creatorii de jocuri video din România au fost prezenți pentru a treia oară consecutiv la târgul din Köln, Germania, a precizat luni Ministerul pentru Mediul de Afaceri, organizatorul deplasării, într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Anul acesta, cinci dintre companiile prezente au oferit, în zona entertainment a târgului, jocuri 100% românești, care au fost testate de sutele de mii de jucători din toată lumea care au vizitat GamesCom:

- Second Hand: Frankie’s Revenge, realizat de clujenii de la Rikodu, este un joc multiplayer cooperativ care te lasă să îți creezi propriul super-robot din tot felul de electrocasnice vechi și să pleci la luptă pentru a salva lumea de mașini și extratereștrii răufăcători. Second Hand: Frankie’s Revenge  poate fi cumpărat pe platforma Steam în regim Early Access.

- Interrogation, este un joc puzzle intrigant, în care jucătorul intră în pielea unui detectiv ce interoghează suspecți și încearcă să afle adevărul de la ei. Studioul care l-a creat, Critique Gaming, este un start-up ce a beneficiat acum 2 ani de fonduri prin programul Start-Up Nation și recent a primit o investiție de tip ”angel investment” de la un grup de investitori români, transformând studioul într-o societate pe acțiuni.

- Raiders of the Lost Island este un joc amuzant, parțial cooperative, care poate fi jucat cu toată familia (2-4 jucători). Acțiunea se desfășoară pe o insulă ce e pe punctul de a se inunda și trebuie să colaborezi pentru a construi o barcă ce poate salva pe toată lumea și, în același timp, trebuie să strângi mai multe comori de pe insulă decât ceilalți jucători. Din această vară, Raiders of the Lost Island poate fi achiziționat pe platforma Steam în regim Early Access.

- Bossgard - un joc de tip PVP (player vs. player) asimetric de 6 jucători, online și local, în care un ”Boss” controlat de un jucător se luptă cu echipe de Vikingi de toate națiile. Jocul e dezvoltat de Sand Sailor Studio din București, creatorii jocului Black: The Fall, și poate fi procurat de pe Steam pentru PC.

- A fost prezentat trailer-ul jocului Future Tribes, care va fi lansat de AMC Games în această iarnă. Future Tribes este un joc gratuit de tip MOBA (Multiplayer online battle arena) pentru iOS și Android. Jucătorul trebuie să aleagă 5 unități și să le arunce în luptă împotriva unităților inamice, într-un duel rapid, în timp real.

Alte cinci companii românești au participat, în zona de business a târgului, la o serie de întâlniri B2B cu profesioniști internaționali din industria de gaming:

  • Amber Studio,
  • AMC Romania,
  • Whyttest,
  • Tractor Set Go,
  • Those Awesome Guys.

Acestea au stabilit noi contacte și relații de colaborare cu parteneri internaționali, care le oferă condițiile pentru noi contracte și continuarea celor aflate în derulare.

Participarea României la târgul internațional ”GamesCom” 2019 a fost organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în colaborare cu Asociația dezvoltatorilor de jocuri video din România – RGDA prin Programul de Promovare a Exportului, cu un buget de 437.435 lei cu TVA.

Cele 10 firme romanești participante sunt: Amber Studio SRL, AMC RO Studio SRL, Critique Gaming Studios SA, Last Tales SRL, Quantic Beans SRL, Rikodu SRL, Sand Sailor Studio SRL, Those Awesome Guys SRL, Tractor Set Go SRL, Whyttest SRL.

Anul acesta, la GamesCom au expus peste 1.100 de firme din 50 de țări, pe o suprafața de 218.000 mp.

Fotografii de la GamesCom 2019, postate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri:

Thumbnail

 

Thumbnail

 

Thumbnail

 

Thumbnail

 

Thumbnail

 

Thumbnail

 

Thumbnail

 

Thumbnail

 

Thumbnail

 

Parallax

Vizualizari
1448
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri