Claudiu Zamfir

Două românce remarcate ca inovatoare de americanii de la MIT

Thumbnail

Două românce au fost incluse în 2019 pe lista celor mai promițători inovatori sub vârsta de 35 de ani,  întocmită de universitatea americană MIT, una dintre cele mai prestigioase din lume, în domeniul tehnologiei. Una dintre cele două românce este și fondatoare a unui startup.

 

Raluca Ada Popa - programatoare și fondatoare de startup

Programatoarea Raluca Ada Popa (32 de ani) a fondat, în anul 2015, la Boston, SUA, startup-ul  de securitate cibernetică Preveil, alături de 2 co-fondatori, Randy Battat și Sanjeev Verma.

Preveil a făcut o soluţie de securitate pentru emailurile și documentele firmelor. Startup-ul a primit o runda A de investiţie de la fondul Spark Capital, în anul 2017. Românca este și director tehnic în acest startup (CTO), iar soluțiile sale de securitate IT sunt folosite de Google, Microsoft, SAP sau Lincoln Labs.

MIT a inclus-o pe Raluca Ada Popa pe lista celor mai buni 35 de inovatori inovatorilor sub 35 de ani pentru că a descoperit o soluție la una dintre cele mai importante provocări de cybersecurity: asigurarea sistemelor informatice fără a se baza pe firewall-uri pentru a preveni accesul hackerilor.

O inovație mai recentă a Ralucăi Ada Popa, Helen, poate fi folosită de spitale pentru a transmite și agrega registrele cu pacienți fără a compromite confidențialitatea.

O altă inovație realizată de româncă, Opaque, asigură sistemele hardware împotriva software-ului potențial compromis și este utilizat de companii precum IBM.

Raluca Ada Popescu este licențiată a University of California și doctor în informatică la MIT.

Mariana Popescu - arhitectă cu studii în Olanda și Elveția

Arhitecta Mariana Popescu (32) a fost inclusă în MIT 35 under 35 pentru munca sa în domeniul structurilor de construcții cu amprentă ecologică minimă.

Românca a dezvoltat procese şi o instrumente computaţionale care pot să transforme țesăturile în cofraje sau matriţe complexe pentru realizarea de structuri din beton. Prin inovația ei, constructorii pot să realizeze mai ușor design-uri personalizate complexe, cu o amprentă de carbon mică. Materialele textile sunt folosite în locul cofrajelor din lemn sau spumă poliuretanică.

Mariana a creat și un soft prin care se poate realiza o matriță textilă pe baza unui proiect realizat de un arhitect.

Ea a realizat şi un sistem de cabluri din oţel pentru a menţine matriţa în poziţia optimă în timp ce se toarnă betonul.

Românca este liceanțiată în arhitectură la Universitatea de Tehnologie Delft, din Olanda. De asemenea, din anul 2019 este doctor în arhitectură la Universitatea Tehnică Federală din Zurich, Elveția.

---

Citește și:

Avem 5 românce pe lista Forbes.com a antreprenoarelor europene, modele în afaceri care trebuie urmărite pe Twitter și LinkedIn

Parallax

Vizualizari
3617
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri