Denisa Crăciun
Un startup fondat în Republica Moldova, care ajută copiii cu vârste între 7 și 14 ani să învețe programare, a obținut o finanțare de 1 milion de euro.
Startup-ul Bloomcoding a fost fondat în septembrie 2021, de Emil Chichioi, un tânăr antreprenor din Republica Moldova, plecat în Olanda pentru studii. Startup-ul activează în România, însă a pornit ca firmă înregistrată legal în Estonia.
Bloomcoding a anunțat, marți, printr-un comunicat, că a atras o investiție de 1 milion de euro de la Credo Ventures, Inovo VC și u.ventures.
„Suntem încântați să avem alături parteneri atât de puternici în ridicarea acestei runde de finanțare. Obținerea ei ne permite să ne extindem în zone geografice noi, contribuind astfel la realizarea viziunii noastre. În plus, această finanțare ne va permite să inovăm și să îmbunătățim lecțiile online live pe care le oferim. Lucrăm cu dedicație pentru a aduce ceva inedit pe piața lecțiilor de programare digitale, iar pentru asta, suntem deschiși să abordăm prioritar talent local, din Republica Moldova, a declarat Emil Chichioi, co-fondator și CEO al Bloomcoding.
Bloomcoding este o școală de programare online pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, care utilizează instrumentele AR și VR pentru a ajuta elevii să învețe programare.
Despre Bloomcoding am mai scris și în 2022 pe StartupCafe.ro, când spuneam că unul dintre liderii Google România, Dan Oros, head of marketing, a anunțat că investește în acest startup.
„Bloomcoding oferă educație STEM de top într-un mod scalabil și ajută copiii să dobândească competențe digitale prin cursuri interactive, personalizate, și cu aplicabilitate în viața reală. E o oportunitate extraordinară în acest spațiu, iar echipa din spate e pasionată și dedicată să aducă o schimbare în educație”, a menționat Dan Oros, Angel Investor la Accel Starters.
În mai puțin de doi ani de la lansare, școala susține că numără peste 1.000 de elevi din diverse țări ce frecventează cursurile. Bloomcoding, care activează pe piețele din România, Bulgaria, Polonia, vrea ca acum, odată cu investiția primită, să se lanseze pe alte două piețe.
„În momentele în care întâlnești un fondator atât de pasionat de ceea ce construiește, îți vine să îi oferi banii din start. În cazul Bloomcoding, am fost doar la un pas de a face acest lucru și a trebuit să ne reamintim că întâi de toate avem un set de formalități de parcurs. Chiar și după aceasta, entuziasmul era de neclintit. Astfel, nu ne-a rămas decât să investim. Până în prezent, Emil alături de echipa sa au reușit să ne depășească așteptările, în ciuda bugetului mic avut la dispoziție”, a menționat Guillame Fournier, partener general Credo.
„Am știut că vom investi în Bloomcoding din momentul în care l-am cunoscut pe Emil. Viziunea, accentul pus pe calitatea educației și pe satisfacția copiilor, precum și dorința echipei fondatoare de a reforma educația în domeniul IT au fost demne de inspirație. Totul s-a reflectat în cifre, care au demonstrat cât de multă valoare aduce platforma copiilor și părinților. Copiii dispun, în sfârșit, de o modalitate distractivă de a învăța programare și suntem siguri că cererea pentru dezvoltarea eficientă a abilităților în acest domeniu va crește”, a menționat Karol Lasota, director Inovo VC.