Idei de afaceri verzi: 28 de startup-uri românești, selectate la un accelerator cu premii

179 de antreprenori români cu idei de afaceri eco s-au înscris în programul Black Sea ClimAccelerator, care susține startup-urile din România și Bulgaria care se concentrează pe soluții pentru combaterea schimbărilor climatice.

 
 

Din ideile înscrise în program, 28 de startup-uri au fost selectate, iar în perioada octombrie – decembrie 2021 câștigătorii vor beneficia de sprijin personalizat, în funcție de stadiul de dezvoltare a afacerii lor, conform unui comunicat transmis marți StartupCafe.ro.

Cine sunt startup-urile selectate

La categoria 1, Early stage (afaceri în stadiu incipient/de idee), au fost selectați 16 antreprenori care vor primi câte un grant de 5.000 de euro oferit de organizația europeană EIT Climate – KIC, dar și consultanță, sesiuni de mentorat individuale, care să-i ajute să-și definească mai bine modelul de business.

 
 

1. AgriKultura, o platformă care își dorește să unească specialiștii din domeniu cu tinerii care vor să înceapă o carieră în domeniul agricol. Userii se înscriu pentru a publica date despre sănătatea și performanța recoltelor lor și primesc în schimb sfaturi în baza unui algoritm care combină expertiza specialiștilor cu predicțiile realizate de Inteligența Artificială (AI).

2. AgroWaste produce ambalaje biodegradabile din resturi vegetale, sprijinind consumatorii să fie prietenoși cu mediul în care trăiesc.

3. Bioconversia se ocupă cu transformarea subproduselor organice ce poluează în proteine prin intermediul insectelor.

4. BioMass își propune să creeze produse naturale performante, sigure și durabile, folosind natura pentru inspirație și inovație. Cultivă materiale ecologice din miceliu și din reziduuri agricole și alte reziduuri generate de activitățile cotidiene (spre exemplu zaț de cafea). 

5. Caserole comestibile produce caserole 100% comestibile, biodegradabile și propice transportului, pentru mâncarea livrată la domiciliu.

6. Charger.ro este un marketplace pentru soluții, echipamente și produse de încărcare folosind energia regenerabilă. Platforma adună în același loc de la soluții pentru încărcarea mașinilor electrice până la produse care asigură autonomia electrică a locuinței.

7. EasyPeasy este o platformă ce permite atât restaurantelor, cafenelelor, magazinelor și brutăriilor, cât și fermierilor și micilor producători să vândă produse rămase la sfârșitul activității la un preț redus. Aplicația își dorește să ajute la rezolvarea problemei risipei alimentelor și să promoveze consumul sustenabil.

8. Ecoșosete propune o linie de șosete eco, fără cusătură la vârf, din bumbac reciclat, produsă 100% în România, a cărei fabricație economisește apă, energie electrică, nu folosește pesticide, nu afectează terenurile arabile și eliberează mai puțin C02 în atmosferă.

9. Evconnect.ro este printre primii dezvoltatori în România ai unei rețele de stații de încărcare pentru mașini electrice și oferă soluții de încărcare pentru mașini electrice și de software pentru managementul stațiilor de la distanță. 

10. bLuana oferă produse  „plant based”, cu toate beneficiile cărnii de pește (Omega 3 etc.), făcute pentru a înlocui carnea de pește. Momentan au 3 produse prototip: Veggie sashimi, Veggie fish fillets în tempura, Veggie fish burger.

11. MOTUM este o aplicație MaaS care funcționează ca un integrator al surselor de date din București și stimulează șoferii către mijloace de transport alternative prin recompense și sisteme de gamificare.

12. Re-BeInvolved este un centru unic de primire a donațiilor, repararea, reutilizarea și distribuirea lor pentru grupurile vulnerabile.

13. Sera Aquaponica Bio propune un sistem prin care peștii furnizează îngrășământ plantelor, care apoi curăță apa pompând-o înapoi la pești. Rezultatul este următorul: fără a folosi îngrășăminte artificiale sau alte substanțe chimice, se obține un consum minim de apă și energie, obținând în același timp randamente mai mari decât în agricultura convențională.

14. Spot The Fire este un dispozitiv care detectează incendiile de vegetație/pădure din proximitatea locuințelor și arată în timp real pe platformă focarele active și dimensiunea acestora.

15. TechArtisans este un biodigestor modular care își propune să  micșoreze drastic numărul de deșeuri vegetale trimise la gropile de gunoi.

16. The Perminator este o aplicație prin care utilizatorii pot să-și creeze un design de pădure de alimente (food forest).

La categoria 2 - MVP (care au un prototip validat cu clienți) au fost selectate 6 startup-uri și vor primi câte un grant de 20.000 de euro oferit tot de EIT Climate – KIC. Antreprenorii vor beneficia de activități de consultanță ce vizează teme precum: management financiar, capital de risc, oportunități de creștere, stabilirea prețurilor, crearea de comunități și scalarea afacerii.

1. 2030 Builders, o platformă care ajută companiile să implementeze sustenabilitatea în cultura organizațională prin implicarea angajaților.

2. Magazin Zero Waste București, un magazin care oferă posibilitatea de a face cumpărăturile pentru necesarul de consum de bază într-un mod care să nu genereze deloc gunoi și să reducă risipa.

3. MallȚărănesc, soluția digitală ce implementează lanțul scurt alimentar, asigurând accesul micilor producători la piață, precum și livrarea produselor către consumatori, generând astfel o amprentă de carbon mai mică.

4. PolyMore oferă o soluție de detectare automată a deșeurilor sortate greșit. Camera video în spectrul vizibil împreună cu platforma software PolyMore oferă feedback instant pentru companiile de colectare și asociațiile de locatari, legat de calitatea sortării deșeurilor.

5. Verdoo, o soluție care oferă oricui posibilitatea să beneficieze de discounturi exclusive și să planteze copaci 100% gratuit pentru fiecare produs cumpărat online.

6. WasteBill, un soft pentru Gestiunea Deșeurilor, prin care firma se conformează la cerințele legale în domeniul evidenței deșeurilor. Este creat cu și pentru consultanții de mediu și responsabilii cu evidența, gestionarea și raportarea obligațiilor de mediu către autorități.

La categoria 3 – Growth (care au soluții scalabile) au fost selectate 6 startup-uri care vor beneficia de sprijin pentru dezvoltarea afacerii, prin întâlniri internaționale, întâlniri 1-to-1 cu mentori și experți, conectare cu investitori și consultanță pentru managementul întreprinderii.

1. Caminota sunt produse naturale pentru tencuială și finisaj, pe bază de argilă, care pot fi aplicate atât la construcții noi, cât și la clădiri vechi și monumente istorice. Față de tehnologiile moderne, produsele Caminota au o amprentă de carbon de peste 100 de ori mai mică și sunt naturale și sănătoase.

2. EcoTree este o platformă digitală B2B de waste management, prin intermediul căreia clienții ajung cu ușurință la colectori/reciclatori și care automatizează fluxul de documente, oferă trasabilitate, control și transparență pe procesele de reciclare.

3. EV SPOTS Drive este aplicația pentru prima rețea de stații EV cu încărcare rapidă cu energie 100% regenerabilă.

4. Foldo realizează mobilier 100% reciclabil pentru a ajuta părinții să mobileze camera copiilor, ușor și rapid.

5. R-Create este prima soluție end-to-end de ambalare reutilizabilă, care oferă magazinelor online o alternativă la risipa de resurse cauzată de ambalajul de unică folosință.

6. Verde este un marketplace care facilitează aprovizionarea continuă a restaurantelor cu ingrediente proaspete, fără depozitare, direct de la fermele locale și producătorii locali.

De asemenea, cele 12 startup-uri din categoriile 2 și 3 își vor prezenta soluția în fața unui public larg la Demo Day, ce va avea loc pe 9 decembrie 2021, în București.

Programul Black Sea ClimAccelerator este sprijinit de organizația europeană EIT Climate-KIC și este derulat local de Impact Hub Bucharest și The Climate Vertical din România. De asemenea, începând cu luna octombrie, Raiffeisen Bank s-a alăturat ca partener principal al Impact Hub Bucharest în acest program