Claudiu Zamfir

Bolt a ajuns să valoreze 7,4 miliarde de euro, la început de 2022

Thumbnail

Compania de transport în sistem ridehailing Bolt, care operează și în România, a ajuns să fie evaluată la 7,4 miliarde de euro, în urma celei mai noi runde de investiții, pe care a obținut-o marți.

Aplicația estoniană a obținut marți o rundă de finanțare de 628 milioane euro, condusă de fondurile de investiții Sequoia Capital și Fidelity Management and Research Co., cu participarea Whale Rock, Owl Rock (o divizie a Blue Owl), D1, G Squared, Tekne, Ghisallo.

Astfel, în numai 5 luni Bolt și-a crescut valoarea estimată cu 3,4 miliarde de euro, duă ce în august 2021 fusese evaluată la 4 miliarde de euro, cu ocazia altei runde de investiții condusă tot de Sequoia. Astfel, în cei 8 ani de existență, compania estoniană ajunge la investiții totale de peste 1,6 miliarde de euro.

Bolt oferă 5 tipuri de servicii, intermediate prin aplicație de mobil: transport de persoane cu autoturismul,  livrări, închirieri de trotinete electrice, servicii de transport persoane pentru companii și închirieri auto. De asemenea, a dezvoltat și un sistem de francizare.

Markus Villig, fondator și CEO Bolt, a declarat, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro:

„De zeci de ani, orașele au fost construite pentru mașini, nu pentru oameni. Acest lucru a dus la un trafic nesustenabil, la poluare și la restrângerea spațiilor publice, în beneficiul locurilor de parcare. Considerăm că această abordare este depășită.

În ultimii opt ani, am dezvoltat servicii care oferă alternative mai bune și mai accesibile pentru aproape toate scopurile pe care le servește o mașină personală. Colaborăm cu orașele pentru a ajuta oamenii să treacă la vehicule ușoare - cum ar fi trotinetele și bicicletele electrice - și la opțiuni de mobilitate partajată, cum ar fi ride hailing și car sharing, pentru a transforma zonele urbane în spații durabile și primitoare.

De aceea, anunțăm această nouă rundă de finanțare – cea mai mare din istoria noastră – care ne va ajuta să construim un viitor în care orașele să fie mai puțin aglomerate, mai puțin poluate și cu mai multe spații verzi, orașe în care oamenii se pot deplasa cu ușurință, într-un mod sigur și sustenabil.”

„Ne extindem foarte repede cu toate cele cinci linii de produse, facem cercetare și dezvoltare de produse și lansăm servicii în noi orașe. În multe cazuri, am fost forța motrice care scade prețurile pentru consumatori, așa că din prima zi, ne-am concentrat cu adevărat să oferim servicii ușor de cumpărat. Oferim prețuri substanțial mai mici decât oricine altcineva din domeniu și ne așteptăm ca acest lucru să continue”, a mai spus Villig, citat de Reuters.

Cine este Bolt, gigantul ride-hailing cu prezență puternică în România

Aplicația Bolt a fost lansată în anul 2013, la Tallinn, sub numele de Taxify, de către un tânăr programator estonian, Markus Villig, care avea 19 ani atunci și era încă la liceu.

Tânărul antreprenor estonian ne-a acordat și un interviu, în exclusivitate pentru cititorii StartupCafe.ro, în anul 2017, la Tallinn.

Inițial, compania oferea doar servicii de transport în sistem ridesharing, pe modelul lui Uber, din SUA. Ulterior, Bolt s-a extins cu servicii de livrare de mâncare de la restaurante, închirieri auto, închirieri de trotinete electrice pe aplicație, precum și cu un sistem de francizare.

În România, aplicația estoniană a intrat în anul 2016, când încă se numea Taxify. A început cu Bucureștiul, dar acum serviciul de ride-hailing este prezent în 22 orașe românești, în total. La noi, în unele orașe, startup-ul oferă și servicii de închiriere de trotinete electrice, precum și de livrări. În România, Bolt are și un centru de dezvoltare IT, foarte important pentru creșterea companiei. 

Firma locală Bolt Services RO SRL a avut în anul 2020 un număr mediu de 78 de angajați. Operațiunile Bolt din România sunt coordonate de Cristian Sălceanu, country manager.

În anul 2020, subsidiara românească Bolt Services RO SRL a avut venituri totale de 31,47 milioane de lei (circa 6,4 milioane euro), în creștere cu 52% față de anul 2019.

Cheltuielile firmei românești deținute de Bolt au fost de 29 de milioane de lei (5,9 milioane de euro), în creștere cu 44% față de anul 2019.

Bolt România a terminat anul 2020 cu profit de 2 milioane de lei (aproape 410.000 de euro), în creștere cu 62% față de anul 2019.

Bolt spune că are, în prezent, peste 75 de milioane de utilizatori în mai mult de 45 de țări din Europa și Africa.

 

 

---

Citește și:

Parallax

Vizualizari
4140
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri