Claudiu Zamfir

Mitul antreprenorului care renunță la facultate pentru afaceri: „E un fel de cargo cult... Bill Gates și Zuckerberg au renunțat la Harvard, nu la bac”

Thumbnail

O fi bine să nu mai faci o facultate și să te ocupi, în schimb, de afaceri, din tinerețe? Dar de ce să se excludă una pe alta, de ce nu amândouă, de ce nu una după alta? Sunt cazuri de mari antreprenori care au intrat la facultate și pe urmă au renunțat înainte să o absolve, ca să se poată dedica afacerilor. Dan Toma, mentor în mai multe acceleratoare de afaceri din Europa și Asia, îi compară pe unii dintre tinerii care renunță la studii cu populațiile indigene din Pacific care îi imitau pe militarii americani.

Pe StartupCafe.ro am scris și despre antreprenori care au renunțat la facultate pentru afaceri, și despre tineri studioși care s-au dus la universități importante și acolo au găsit cunoștințele, inspirația și oportunitățile de a construi afaceri inovatoare. Unii dintre cititorii noștri ne-au „certat” că ducem tineretul pe căi greșite. Nu. Tinerii care ne citesc știu cel mai bine ce au ei de făcut în cariera lor și cu oportunitățile lor. Își evaluează singuri oportunitățile și riscurile și își asumă deciziile - este esențial pentru un antreprenor.

Dan Toma trăiește în Germania și are o companie de consultanță în inovare. El este antreprenor și „antrenor” de antreprenori. L-am întrebat, zilele trecute, ce îi sfătuiește pe tinerii antreprenori debutanți: să renunțe la studii pentru business sau să facă o facultate?

Cred că sunt mai puțini fondatorii care au renunțat la facultate decât cei care au făcut facultatea”, spune el.

„Eu zic că poți să le faci pe amândouă în același timp și după aceea să evaluezi care dintre opțiuni e mai promițătoare și de care ești mai atras. În același timp, foarte multe facultăți din Europa au programe de antreprenoriat, deci ar fi mare păcat să nu aplici la aceste studii, unde poți să înveți să faci un startup. Și prin programele lor de studii au și legături cu acceleratoarele de business.

Dacă ai un startup și ești acceptat la 500 Startups sau la YCombinator, eu personal te-aș sfătui să pui studiile pe pauză o perioadă, să te duci să încerci. Dar să nu zici: <<eu nu mă duc să dau bacul, că am o idee foarte bună de startup>>. Aia e complet stupidă. Și Bill Gates, și Zuckerberg au renunțat la facultăți de tipul Harvard, Princeton, Yale, nu la bacalaureat”.

Dan Toma îi mai sfătuiește pe tineri să nu imite comportamentele și deciziile altora, indiferent de situația lor și de substanța acelor decizii. El îi compară pe cei care se lasă de studii (pentru că așa au văzut la Mark Zuckerberg) cu indigenii de pe insulele din Pacific care imitau ritualic, fără să înțeleagă, manevrele militarilor americani din bazele de pe insule.

„E un fel de cargo cult. Era pe vremea celui de-Al Doilea Război Mondial. Americanii erau în război cu japonezii și aveau nevoie de o insulă să-și ducă avionalele în drum spre teatrul de operațiuni. Și au găsit un grup de insule în Pacific. Insulele erau populate de indigeni, iar americanii aveau nevoie de forță de muncă, să construiască pista... Și au angajat acești indigeni, pe care îi plăteau cu dolari. Și oamenii puteau să se ducă cu acei dolari la magazinul americanilor să-și cumpere medicamente, alimente, tot ce aveau nevoie.

Populația locală vedea în fiecare zi un avion care ateriza cu un tanc distrus, a doua zi avionul pleca și apoi se întorcea un avion cu un tanc nou. Ei nu aveau idee cum se face acel tanc sau acel burger. După război, americanii au plecat, și-au făcut alte baze în Pacific. În urma lor a rămas o populație indigenă și oamenii se duc în fiecare seară pe vechea pistă, o aprind cu făclii și fac semnele astea cu mâinile (cum se dirijau de la sol avioanele).  Ei nu au cunoștință cum se fac anumite lucruri, ei au văzut doar gesturile din spatele lucrurilor. Ei au văzut că un anumit gest înseamnă să aducem alimente pe insulă, dar nu au văzut cum se fac alimentele acelea.

În același fel și unii dintre antreprenori se uită la un Bill Gates, la un un Zuckerberg și spun: <<Uite, ăia au plecat de la facultate, înseamnă că și eu trebuie să fac asta ca să am succes>>. Nu. Tu trebuie să înțelegi cum au ajuns ei la succes și să vezi dacă gestul respectiv, renunțarea la facultate, are sens pentru tine, în contextul tău”.

Uneori și marile corporații fac același tip de imitație, tot ca un cargo cult, când copiază cultura startup-urilor sperând să aducă un plus de inovație în birouri.

„Și corporațiile greșesc, pentru că se duc la acceleratoare de afaceri, văd startup-urile lucrând cu post-it-uri, având fotolii beanbag și toată lumea se îmbracă în tricouri, se duc înapoi la birou și zic: <<OK, ca să fim inovatori, știu ce trebuie să facem: toată lumea are post-it-uri și vine în tricouri>>. Și după două luni își dau seama că zeii inovației nu au venit la ei doar pentru că s-au îmbrăcat în tricouri la birou și au purtat Converși”, a mai spus Dan Toma.

Parallax

Vizualizari
7107
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri