Claudiu Zamfir

Plățile la Măsura 2: Actul adițional pentru mutarea bugetului de la Măsura 3 a fost semnat (surse)

Thumbnail

Surse oficiale din Ministerul Economiei au declarat pentru StartupCafe.ro că instituția a semnat actul adițional la acordul de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru mutarea bugetului de la Măsura 3 la Măsura 2, în vederea plății granturilor de capital de lucru.

„Joi, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a trimis actul adițional, iar astăzi a fost semnat la Ministerul Economiei după ce s-au pus toate avizele necesare” - au declarat sursele, pentru StartupCafe.ro.

Conform acestora, actul adițional a fost trimis astfel înapoi la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, urmând ca plățile către solicitanții calificați la finanțare prin Măsura 2 să se reia peste încă aproximativ 10 zile.

Până la publicarea acestei știri, StartupCafe.ro nu a reușit să confirme și din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene dacă această instituție a primit documentul înapoi de la Ministerul Economiei .

În ultima săptămână, Ministerul Economiei nu a mai efectuat nicio plată către firmele beneficiare de la Măsura 2. În ultimele trei săptămâni abia au fost plătite 11 firme, cu granturi de capital de lucru în valoare totală de  3,27 milioane de lei. În total, de anul trecut și până vineri, 2 iulie 2021, au fost plătiți 8.319 beneficiari la Măsura 2, suma totală achitată fiind de 2,56 miliarde de lei.

Ultimul contract plătit figurează la numărul RUE 9632 - o firmă care a obținut 14.800 de lei de la Agenția IMM Cluj.

În urma semnării actului adițional MEAT-MIPE, fonduri de 241 de milioane de euro, aferente Măsurii 3 care a fost anulată, vor fi utilizate pentru plata contractelor aferente proiectelor depuse de companii la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) - a precizat Ministerul Investițiilor și Proiectelor  Europene.

Prin noua mutare de buget se vor putea face plăți până pe la RUE 17.000 - a spus Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Dacă ne uităm în lista de aplicanți de la Măsura 2, putem observa că până la numărul RUE 17.001 sunt 5542 de firme acceptate în lista de așteptare.

În total, însă, sunt 8407 aplicanți acceptați în lista de așteptare la Măsura 2. Astfel, vor mai rămâne în afara bugetului peste 2860 de aplicanți admiși în lista de așteptare. Ultima firmă admisă la Măsura 2 în lista de așteptare este la numărul de ordine 22.226.

Pentru restul de peste 2860 de solicitanți admiși în lista de așteptare va fi nevoie ca guvernanții să programeze facilitatea europeană React EU pentru România, să aloce de acolo bani, așa cum era planul de la început.

Anterior, guvernanții au mai mutat 209 milioane de euro de la Măsura 3 la Măsura 2, pentru că OUG 199/2020 permitea mutarea de bani între cele 3 măsuri ale schemei de ajutare de stat COVID-19. Acum, însă, Ministerul Economiei a susținut că avea nevoie de o nouă OUG de modificare a OUG 130/2020 pentru a lua toți banii de la Măsura 3 și pentru a o desființa.

----

Citește și:

 

Parallax

Vizualizari
5619
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri