Claudiu Zamfir
Antreprenorii aspiranți vor putea obține granturi de maximum 100.000 de euro pentru a înființa întreprinderi sociale, în orașe din aproape toată România, printr-o nouă linie de finanțare pentru care a fost publicat în consultare proiectul de ghid al solicitantului, în cadrul Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, susținut din fonduri europene.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat în consultare proiectul de Ghid al solicitantului „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban”, din cadrul PEO 2021-2027.
Pe scurt, prin aceste finanțări, antreprenorii aspitranți, tineri cu vârste de peste 30 de ani, vor putea obține fonduri nerambursabile de maximum 100.000 de euro, în anumite condiții, pentru a-și deschide întreprinderi sociale. Drumul până la banii europeni este, însă, unul destul de lung.
Viitorii antreprenori sociali nu vor primi direct banii. Fondurile europene vor fi accesate în prealabil de o serie de organizații sau instituții, care vor derula proiecte mari și care vor selecta antreprenori aspiranți în aceste proiecte. Timp de un an, oamenii vor trece prin cursuri de antreprenoriat și vor fi învățați să-și facă planuri de afaceri. Abia apoi, câțiva dintre cursanți vor fi selectați și vor primi granturile de maximum 100.000 de euro, pe lângă care și ei vor trebui să asigure măcar 10% cofinanțare.
De asemenea, antreprenorii sociali vor trebui să angajeze cel puțin 4 persoane în întreprinderile sociale și vor avea șanse mai mari la finanțare acele firme sociale care vor angaja cât mai mulți salariați.
MIPE crede că vor fi sprijinite astfel 720 întreprinderi sociale și se vor crea 3064 noi locuri de muncă.
Între timp, poți face propuneri pentru definitivarea ghidului până pe 25 mai 2023, la adresa consultare.peo@mfe.gov.ro .
Ulterior, MIPE va face ghidul final și va deschide apelul de proiecte pentru organizațiile care vor derula proiectele mari. Pe urmă, vor fi selectate proiectele câștigătoare și abia apoi organizațiile care le vor derula vor recruta antreprenorii aspiranți, să-i includă în cursuri, pentru ca în final să le dea și subvențiile de max. 100.000 EUR celor pe care îi vor selecta.
Se preconizează că în perioada 10.06.2023, ora 16.00 - 10.08.2023, ora 16.00, organizațiile și instituțiile interesate vor putea depune proiectele mari în sistemul electronic MySMIS 2021.
Pentru întregul apel de proiecte va fi disponibil un buget total de aproape 105 milioane de euro în aproape toată România, fiind excluse de la finanțare Bucureștiul și județul Ilfov.
Din alocarea totală pentru acest apel, o alocare de 12,85 milioane de euro este dedicată investiţiilor teritoriale integrate (ITI):
Din acest buget de 105 milioane de euro se vor selecta la finanțare proiecte depuse de organizații, în valoare de câte 201.000-3 milioane de euro fiecare. Ca excepție, în ITI, valoarea maximă a proiectelor va fi de câte 1.428.580 euro.
Maxim 30% din bugetul proiectului va fi alocat cheltuielilor nesubsumate schemei de ajutor de minimis.
Minim 70% din bugetul proiectului va fi alocat subvențiilor pentru înființarea întreprinderilor sociale (cheltuieli care intră sub incidența ajutorului de minimis). Astfel, pentru granturile de câte 100.000 EUR pentru întreprinderile sociale este alocat un buget de minimum 73,5 milioane de euro, la nivel național.
Fiecare astfel de proiect mare va dupa 30 de luni.
După ce vor fi selectate ca administratori de grant, organizațiile vor recruta în cadrul proiectelor lor mari ( de max. 3 milioane EUR fiecare) așa-numitul grup-țintă, adică antreprenorii sociali aspiranți sau potențiali angajați în viitoarele întreprinderi sociale.
Aceștia vor putea fi:
Timp de cel puțin 12 luni, antreprenorii aspiranți atrași în proiectele mari vor fi trecuți prin tot felul de cursuri, profesionale și de antreprenoriat. Apoi, tinerii cu vârste peste 30 de ani care merg pe traseul antreprenoriatului social vor fi sprijiniți să-și facă planuri de afaceri.
Ulterior, în fiecare proiect mare, cel puțin 100 de tineri antreprenori aspiranți vor fi selectați la finanțarea de câte 100.000 de euro, în baza planurilor de afaceri.
Valoarea ajutorului de minimis acordat per întreprindere socială nou creată este de maxim 100.000 euro/întreprindere, pentru minim 4 locuri de muncă nou create. Indiferent de valoarea ajutorului de minimis solicitată pentru o întreprindere socială nou creată, este obligatoriu ca, în cadrul fiecărei întreprinderi sociale să se înființeze minim 4 locuri de muncă.
Locurile de muncă vor fi menținute ocupate până la finalul etapei a II-a de implementare si minim 6 luni dupa finalizarea implementării proiectului. Persoanele angajate în cadrul întreprinderilor nou înființate vor avea, în mod obligatoriu, domiciliul sau reședința în regiunea/regiunile de dezvoltare/teritoriul ITI în care se implementează proiectul, în mediul urban.
Pentru fiecare întreprinderi socială înființată în cadrul proiectului, persoana din grupul țintă care înființează întreprinderea socială trebuie să asigure o cofinanțare proprie de minimum 10% din valoarea sprijinului financiar primit. Valoarea cofinanțărilor proprii asigurate de persoanele din grupul țintă care înființează întreprinderi sociale nu se cuprinde în bugetul proiectului. Cofinanțarea proprie de minimum 10% din valoarea sprijinului financiar acordat pentru o întreprindere socială înființată poate fi asigurată în bani sau în natură.
Administratorul de schemă de antreprenoriat social va acorda punctaj suplimentar planurilor de afaceri care prevăd o cofinanțare proprie mai mare de 10% din valoarea sprijinului financiar primit.
Ajutorul de minimis se va putea acorda în maximum trei tranșe, luând în considerare prevederile planurilor de afaceri depuse de către persoanele din grupul țintă. Prima tranșă va reprezenta maximum 50% din valoarea totală a finanțării nerambursabile solicitate de către întreprinderea socială.
Pe lângă faptul că viitorii antreprenorisociali se vor „înhăma” la tot felul de obligații, inclusiv de angajare și menținere a minimum 4 salariați și vor contribui și cu cofinanțare, viitoarele lor întreprinderi sociale vor trebui să respecte o serie întreagă de condiții de operare pe piață.
Conform Legii nr. 219/2015 privind economia socială, pot fi întreprinderi sociale:
Atenție, însă, că activitățile agricole NU se finanțează din această schemă de ajutoare de minimis, chiar dacă legea privind economia socială cuprinde și societățile și cooperativele agricole.
Statutul de întreprindere socială se recunoaște prin dobândirea unui atestat de întreprindere socială, în conformitate cu Legea nr. 219/2015 privind economia socială.
Persoanele juridice de drept privat, prevăzute mai sus, pot solicita un atestat de întreprindere socială, dacă actele de înființare și funcționare conțin prevederi prin care se demonstrează faptul că:
---