Claudiu Zamfir

Banat: Exemple de firme care primesc fonduri europene pentru investiții

Thumbnail

Cinci microîntreprinderi din Banat au semnat contractele de finanțare pentru a primi ajutoare între 260.000 și 877.000 de lei, în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027.

Este vorba despre cinci din firmele selectate la finanțare în cadrul Priorității 1 – Regiune inovatoare și competitivă, în urma apelului dedicat microîntreprinderilor, lansat în 2023.

Cele 5 firme care au semnat contractele de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest sunt:

  1. Palhause SRL din Timișoara va face investiții de 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile. Firma specializată în fabricarea mobilei își va dezvolta capacitatea de producție existentă pentru operațiunile de prelucrare a plăcilor din PAL și MDF. Microîntreprinderea va genera două noi locuri de muncă.
  2. Werkland Tools SRL din Lipova, județul Arad va investi aproape 1,5 milioane de lei, dintre care 889.000 lei – valoare nerambursabilă. Specializată în industria prelucratoare, firma își va extinde capacitatea de producție a pânzelor panglică, de circular și a fierăstraielor cu bandă la comandă și va crea un nou loc de muncă.
  3. Ami Trade SRL din Timișoara va investi aproape 1,4 milioane de lei (dintre care 650.000 de lei - fonduri nerambursabile) în achiziția unei noi linii de producție, mai performantă și cu un consum mai mic de energie, ceea ce permite crearea unui nou loc de muncă destinat activității operaționale. Firma este pecializată în fabricarea componentelor electronice pentru calculatoare.
  4. Tot la Timișoara, Codrea Medical Center SRL, societate specializată în servicii de asistență stomatologică, va beneficia de o investiție de aproape 600.000 de lei (386.000 lei – fonduri nerambursabile), pentru achiziția de echipamente noi, performante, tehnologizate, care contribuie la reducerea consumului de energie. Aici va fi creat un nou loc de muncă.
  5. La Arad, societatea Start SRL își va moderniza biroul de arhitectură, prin achiziția de echipamente și software profesional și inovator, cu ajutorul unei investiții de aproape 470.000 de lei, dintre care 260.000 de lei – fonduri nerambursabile. Investiția va genera și aici un nou loc de muncă.

Conform contractelor de finanțare, toate cele cinci proiecte urmează să fie implementate până în primăvara anului 2025.

Componenta destinată microîntreprinderilor din domeniile producției și serviciilor a beneficiat de un buget total de 36,33 milioane de euro, prin Programul Regional Vest.

Totodată, IMM-urile din Regiunea Vest vor putea aplica pentru fonduri totale de 41,25 milioane de euro, prin apelul destinat IMM-urilor. În acest caz, depunerea proiectelor se va face în perioada 1 - 31 august 2024.

Parallax

Vizualizari
1262
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri