Claudiu Zamfir

Noutăți Start-Up Nation: Scădere de comision la garantarea creditului-punte

Thumbnail

Antreprenorii calificați la finanțare prin programul Start-Up Nation vor putea beneficia de o reducere a comisionului de garantare a creditului-punte, în urma unor discuții între Fondul de garantare, Consiliul Concurenței și Banca Transilvania, a declarat, vineri, pentru StartupCafe.ro, un director din BT.
 

Pentru noi informații privind derularea programului Start-Up Nation, am întrebat la cea mai mare instituție bancară din România, Banca Transilvania fiind una dintre cele trei bănci partenere care oferă servicii beneficiarilor schemei de finanțare de la stat.

„După o discuție de azi-dimineață, tripartită, cu Fondul Național de Garantare și Consiliul Concurenței, am reușit o reducere a comisionului de garantare care era solicitat până acum la acordarea creditului-punte. Și așteptăm să formalizăm concret, într-un termen destul de scurt, într-o săptămână, maximum două, să avem și un procent considerabil diminuat.

Anul acesta noi ne-am propus ca într-un termen de maximum două săptămâni să avem un răspuns ca acest comision cu FNGCIMM să scadă și mai mult și sunt șanse”, a declarat Dragoș Ungureanu, director comercial adjunct pentru firme mici și mijlocii, din cadrul Băncii Transilvania.

În acest moment, înainte să se ia decizia de scădere, comisionul de garantare perceput de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM este de 3,8%, iar acest comision scade la 2,48% dacă antreprenorul optează și pentru contragaranție, de la Fondul Român de Contragarantare. Așadar, se așteaptă o nouă scădere a comisionului.

„De ce am ales noi să continuam relația cu FNGCIMM? Pentru că se oferă o garanție de 80%, din punctul de vedere al prețului, urmează să fie mult mai accesibil pentru oricare dintre beneficiarii din Start-Up Nation”, a mai spus Ungureanu.

Oficialul BT a mai spus că anul acesta procedura acordării creditului-punte, cu tot cu garanție, va fi mai accelerată și mai simplă pentru firmele beneficiare:

  • „Avem nevoie de doar două documente din partea beneficiarului, restul descărcăm noi din RUE, completăm o cerere de credit și asta ar fi prima fază.

  • Noi am avut o colaborare foarte bună și s-a îmbunătățit și mai mult, în sensul că am avut solicitări pe care le-am acordat chiar pe Start-Up Nation 2, timpul de răspuns a fost de pe o zi pe alta. În noua convenție, miercuri am transmis o solicitare de credit pentru garantare la FNGCIMM și joi, la ora două, aveam deja confirmarea garanției și banii erau la dispoziția beneficiarului.

  • Antreprenorii se duc doar la bancă, nu mai merg la fond, nu fac nimic altceva, ci pur și simplu completează acea cerere de credit la noi, ne dau o hotărîre AGA dacă e vorba de mai mulți asociați sau decizia asociatului unic și un certificat de atestare fiscală care este obligatoriu pentru că așa este procedura. În rest, noi ne facem toată munca, descărcăm informațiile din RUE, ajutăm la completarea cererii și a anexelor necesare pentru FNGCIMM, după care banii sunt puși la dispoziția clientului. El face plăți conform achiziției pe care urmează să o facă în proiectul pe care l-a depus și cu care a câștigat finanțarea”.

Start-Up Nation: FNGCIMM a semnat convenția cu Banca Transilvania și CEC Bank

Antreprenorii care accesează Programul Guvernamental Start Up Nation și care, pentru implementarea planurilor de afaceri solicită o finanțare prin CEC Bank sau Banca Transilvania, vor putea beneficia și de garanția FNGCIMM, a anunțat fondul într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, pe 3 iulie.

Valoarea unei garanţii individuale este de maximum 160.000 LEI, aferentă unei finanțări de 200.000 lei, procentul de garantare fiind de maximum 80% din valoarea creditului aprobat de bancă.

Prin semnarea convențiilor de lucru cu cele doua bănci - Banca Transilvania și CEC Bank -, FNGCIMM susține beneficiarii Programului,  start-up-urile declarate eligibile  putând  accesa finanțarea necesară  de la bănci printr-o procedura simplificata si optimizata.

Garantiile aferente finantarilor acordate beneficiarilor Programului Start-up Nation pot fi acordate in termen de 2 zile lucratoare de la data transmiterii solicitarilor de garantare insotite de documentatia corecta si completa, in limita unor plafoane de garantare stipulate in Conventiile incheiate cu bancile si in termenii respectivelor conventii, dupa aprobarea finantarilor.

„Continuam derularea Programului Start-Up Nation cu editia din acest an cu procese interne optimizate pe baza experientei de anul trecut. Garantiile pentru creditele de prefinantare acordate de bancile partenere completeaza portofoliul destinat dezvoltarii pe criterii sustenabile: ii sprijinim pe tinerii romani aflati in procesul de educare, le oferim ocazia de a-si achizitiona o masina sau o locuinta in conditii avantajoase, si ii sustinem in demersul de a deveni antreprenori.

La nivelul FNGCIMM am creat echipe operationale dedicate, specializate, care vor gestiona cu profesionalism solicitarile de garantare. Suntem pregatiti sa cooperam cu partenerii nostri bancari in beneficiul tuturor antreprenorilor romani care doresc sa demareze o afacere” - a declarat Gheorghe Lapadat, directorul general al FNGCIMM.

Pentru FNGCIMM Programul Start Up Nation 2017 a reprezentat oportunitatea sustinerii a 5.100 de antreprenori din intreaga tara, volumul garantiilor acordate depasind 780 de milioane de lei. Institutia noastra a contribuit astfel la crearea a cca 12.500 de noi locuri de munca, din care aproape 10.000 au fost ocupate de persoane din randul somerilor, absolventilor sau persoanelor defavorizate.

Aplicație electronică pentru fluidizarea contragaranției

La rândul său, Fondul Român de Contragarantare (FRC) a anunțat că această ediție a schemei de finanțare folosește un sistem informatic nou, prin care va fi grăbit procesul de acordare a facilității.

„Noua aplicație informatică dezvoltată de echipa operaționala FRC, împreuna cu specialiștii nostri în dezvoltarea și administrarea programelor IT, vine în sprijinul antreprenorilor care beneficiază de granturile Start-Up Nation (2) prin facilitarea accesului la finanțare și demararea cât mai rapidă a implementării planurilor lor de afaceri”, declara pentru StartupCafe.ro, Stere Farmache, presedintele Directoratului Fondului Român de Contragarantare.  

Potrivit FRC, aplicația informatică introduce o comunicare rapidă mult îmbunătățită, în relația cu partenerii din program.

Noua aplicație este interconectabilă cu cea a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) și permite „reducerea semnificativa a timpilor de procesare, prin automatizarea și optimizarea fluxurilor interne de analiza a solicitarilor de contragarantare primite de la beneficiarii Start-Up Nation”, a menționat FRC.

Citește și:

Start-Up Nation 2018-2019: Cele 10 produse, servicii şi facilități oferite de Banca Transilvania

Parallax

Vizualizari
1955
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri