Claudiu Zamfir

Ajutoare în valoare de max. 1500 lei/ha pentru fermierii afectați de secetă

Thumbnail

Fermierii români vor putea primi ajutoare de câte 1.500 de lei la hectar, cel mult, prin schema de sprijin în valoare totală de 365,6 milioane lei pentru combaterea efectelor secetei, linie de finanțare aprobată joi de Guvern.

Grantul va fi acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică, a informat Ministerul Agriculturii, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

Se compensează parțial pierderile înregistrate de producătorii agricoli afectați de seceta pedologică accentuată manifestată în aproape toate regiunile agricole ale țării, pentru suprafețele agricole cultivate în toamna anului 2021.

Resursele financiare necesare implementării schemei sunt de 365,6 milioane lei și se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MADR pe anul 2022.

În urma rezultatelor centralizării efectuate de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul MADR a informațiilor cuprinse în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturi, a reieșit un număr de peste 16.000 de fermieri care au fost afectați de seceta pedologică și circa 250.000 ha de culturi înființate în toamna anului 2021 care au fost calamitate în grade diferite de afectare cuprinse între 30% și 100% pe areale agricole importante la nivel național.  

Compensațiile acordate ca ajutor de stat sub forma de grant financiar unitar pe hectar pentru fiecare cultură afectată reprezintă maxim 40% din cheltuielile eligibile, respectiv maxim 40% din cheltuielile tehnologice prevăzute în tehnologiile cadru la culturi din recolta 2021-2022, realizate de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICEADR).

Grantul financiar unitar este în cuantum maxim de 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100% care este prevăzut în procesul - verbal de constatare și evaluare a pagubelor.

Dacă gradul de afectare prevăzut în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor este cuprins în intervalul 30% până la 100%, cuanumul grantului financiar unitar care se poate acorda se diminuează procentual corespunzător și se obține prin înmulțirea cuantumului maxim cu procentul de afectare prevăzut în procesul-verbal.

----

Parallax

Vizualizari
868
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri