Claudiu Zamfir

Noile restricții pentru magazine, săli de fitness și alte firme, în starea de alertă, prin HG 348/2021

Thumbnail

Sălile de fitness, magazinele și alte firme care prestează servicii pentru populație întâmpină, în anumite condiții de creștere a numărului cazurilor COVID-19, noi restricții introduse de autorități prin hotărârea de guvern (HG) 348/2021, publicată vineri în Monitorul Oficial. În baza acesteia, sâmbătă, Prefectura București a anunțat cum se aplică restricțiile în Capitală.

Principalele măsuri pentru firme:

  • Obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00. Prin excepție, în intervalul orar 21,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
  • Obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori. Măsurile nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori. Prin excepție, în intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
  • Obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori. Măsurile nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori. Prin excepție, în intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
  • Excepție: unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
  • Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori. Măsura nu se aplică în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori.
  • În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică înintervalul orar 20,00-5,00 (cu o serie de execepții detaliate mai jos). Pentru deplasarea persoanelor în afara noilor intervale orare permise, firmele pot emite angajaților adeverințe pentru deplasare în scop profesional (Vezi mai jos intervalele orare în care se interzice deplasarea persoanelor, în funcție și de incidența cazurilor COVID).  

Pe larg, HG 348/2021 prevede:

Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 11 martie 2021, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 2 se introduc 5 noi puncte, punctele 21-25, cu următorul cuprins:

2 (ind. 1). În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică înintervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/ locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

2 (jnd.2). în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

2 (ind. 3). măsurile instituite în localitățile prevăzute la pct. 2 (ind. 1) nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele instituite în localitățile prevăzute la pct. 2 (ind. 2) nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori;

24. în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 27 martie-28 martie 2021, în intervalul orar 18,00-22,00 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah;

25. în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie-4 aprilie 2021, în intervalul orar 20,00-2,00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase;.

2. La articolul 2, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) pct. 2 lit. a), pct. 21 lit. a) și pct. 2 (ind. 2 ) lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) pct. 2 lit. b)-d), pct. 21 lit. b)-d) și pct. 22 lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

3. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 7.

(1) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(3) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

(4) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3) și (4), în intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(6) Măsurile prevăzute la alin. (3) nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele de la alin. (4) nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

(7) Prin excepție de la prevederile alin. (1), (3) și (4), unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

4. La articolul 10, după punctul 1 se introduc două noi puncte, punctele 1 (ind.1) și 1 (ind.2), cu următorul cuprins:

1 (ind.1). se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori;

1 (ind.2). măsura prevăzută la pct. 1 (ind.1) nu se aplică în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori;".

5. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 15.
(1) Prin incidența cumulată la 14 zile se înțelege incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reședința în localitatea de referință, comunicată comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale județene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 16,00. Cifra comunicată de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale județene este utilizată ca referință pentru întreaga perioadă de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate și se transmite și Serviciului de Telecomunicații Speciale.

(2) Constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile, astfel cum este calculată la alin. (1), în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre, se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora, prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență, pe baza analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

(3) Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competență, incidența cumulată a cazurilor la 14 zile, astfel cum este calculată potrivit dispozițiilor alin. (1), și prezintă comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.

(4) Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou- confirmate, gestionate în aplicația «corona-forms», Serviciul de Telecomunicații Speciale va prezenta automat, la ora 10,00, pe platforma «alerte.ms.ro» rezultatul calculului ratei de incidență conform formulei prevăzute la alin. (1)."

6. La articolul 16, alineatul (16) se modifică și va avea următorul cuprins:

(16) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 10 pct. 1, 1 (ind. 1), 1 (ind. 2) și 2 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne."

7. În cuprinsul anexei nr. 3, sintagmele "incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile" și "incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor" se înlocuiesc cu sintagma "incidența cumulată la 14 zile".

Restricții în București - stare de alertă 2021:

În baza HG nr. 293/2021, modificată prin HG nr. 348, sâmbătă, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, a decis aplicarea noilor restricții în Capitală. Direcția de Sănătate Publică București a comunicat sâmbătă că  rata de incidență cumulată, pe o perioadă de 14 zile, la nivelul Municipiului București era de 6,88/1000 de locuitori în data de 27.03.2021, orele 10.00.

Începând cu data de 28.03.2021, ora 00:00 s-au dispus următoarele măsuri pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia sau la atingerea pragului de 7,5/1000 de locuitori:

 1) Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 - 5,00 în zilele de luni până joi, și în intervalul orar 20.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 de locuitori, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală, care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului conform programării;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
e) părăsirea domiciliului pentru protejarea vieții sau integrității fizice în cazul unui pericol grav și iminent, cu apelarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112.        

Pentru verificarea motivului deplasării, în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităților abilitate, legitimația de serviciu/adeverința eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea deplasărilor în interes personal sunt obligate să prezinte declarația pe propria răspundere, completată în prealabil.

Pentru deplasarea către centrul de vaccinare, persoanele sunt obligate să prezinte dovada programării.

Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată pe o perioada de 14 zile scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

Pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia sărbătorii Pesah se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în data de 28.03.2021, în intervalul orar 20.00 – 22.00.

Pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paștelui Catolic, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în perioada 03.04.2021 – 04.04.2021, în intervalul orar 20.00 – 02.00.

2) Programul operatorilor economici care desfașoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, se poate desfășura în intervalul 05.00 – 18.00 în zilele de vineri, sâmbăta și duminica. În zilele de luni – joi, programul poate fi desfășurat în intervalul orar 05.00 – 21.00, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000  locuitori.

Prin excepție de la prevederile de mai sus, în intervalul orar 21,00 - 05,00 în zilele de luni până joi, respectiv 18.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă, duminică, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatori economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Tot prin excepție de la prevederile de mai sus unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
       
Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată pe o perioada de 14 zile scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

Totodată, s-a hotărât să se suspende activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise, în domeniul sălilor de sport/fitness. Aplicabilitatea  măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

3)  Accesul clienților în cadrul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți agenți economici, de tip mall, se va realiza astfel încat să se asigure menținerea distanței fizice de minimum 2 metri  și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 m.p./persoană, cu respectarea tuturor prevederilor Ordinului Comun al Ministrului Sănătății și Ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri nr.1088/1910 din 2020.
        

4)  Accesul în piețele agroalimentare și în piețele volante se face cu respectarea distanțării de minimum 2 m între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a pieței, cu aplicarea prevederilor Ordinului comun 335/2020 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

 5) STB S.A. va monitoriza permanent gradul de încarcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf.
    Se va respecta circuitul de urcare/coborare în mijlocul de transport, accesul pasagerilor realizându-se prin ușa din față, iar coborarea pe ușa din spate.

STB S.A. va informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție și a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio – video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.

6) Metrorex S.A. va informa și îndruma publicul călător prin stațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și îl va informa asupra obligativității de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.

S-a hotărât că în unitățile de învățământ participarea la ore să se desfășoară astfel:

* Cu prezență fizică pentru:
- toți preșcolarii și elevii din învățământul primar,
- elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;
Este permisă organizarea cu prezența fizică în unitățile de învățământ  a următoarelor activități:
-        simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali;
-        evaluările naționale.

** Participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

7) S-a hotărât  interzicerea activității  cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și în interiorul altor spații publice închise care au acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de faptul că sunt construcții cu caracter temporar sau permanent.
 

Totodata, s-a hotărât  interzicerea activității restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, cu excepția deservirii persoanelor cazate în interiorul acestor unități.
 

Este permisă prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum și în spațiile publice dacă au un tavan și un singur perete cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

 Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.

Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția desfășurării activității de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri și loz, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

8) Este interzisă organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in.
 Este interzisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale
 Este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice
Facem precizarea că, regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr.55/2020.
 În funcție de evoluția situației epidemiologice la nivelul Municipiului București se vor putea institui măsuri suplimentare, cu respectarea normelor legale în vigoare.

Alte excepții în București:

  • 1. Pentru vaccinare, este permisă deplasarea.
  • 2.Victimele violenței familiale se pot deplasa la secțiile de poliție sau la centrele de primire, ca de altfel, orice persoană care este în situația de a fi nevoită să iasă din casă pentru a își proteja viața sau integritatea fizică, a sa sau a persoanelor pe care le are în grijă.
  • 3.Cabinetele medicale, inclusiv stomatologice nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici.
  • 4. Scoaterea animalelor de companie în fața locuinței este permisă, cât timp persoana nu se deplasează în nicio altă parte și prezintă dovada că locuiește în imobilul în fața căruia se află.

----

Citește și:

Parallax

Vizualizari
9116
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri