Claudiu Zamfir

Volkswagen și alți investitori finanțează cu 1,1 miliarde dolari fabricile Northvolt, să facă baterii pentru mașini electrice, în Europa

Thumbnail

Super-startupul suedez Northvolt, care face baterii pentru mașini electrice, a obținut marți o nouă finanțare, de 1,1 miliarde de dolari, de la o listă mare de investitori, inclusiv compania auto germană Volkswagen Group și un fond de investiții al băncii americane Goldman Sachs.

Noua finanțare, sub formă de împrumut convertibil în acțiuni, mare are printre participanți investitori ca: Baillie Gifford, OMERS Capital Markets, Ava Investors, AMF și alții. Startup-ul depășește astfel investiții de 7 miliarde de dolari, obținute în 6 ani, conform CrunchBase.

Northvolt spune că va folosi banii pentru extinderea capacităților sale europene de producție a celulelor și a materialului catodic, pentru a susține cererea crescândă de baterii.

Compania suedeză își bazează dezvoltarea inclusiv pe politicile de mediu ale Uniunii Europene, printre care și pachetul legislativ Fit for 55, convenit recent în UE, care prevede, printre altele, interzicerea introducerii pe piața europeană a mașinilor noi cu combustibil fosil, începând dina nul 2035. De precizat că Germania și-a exprimat opoziția față de aceste prevederi, tocmai pentru a-și proteja industria auto.

„Combinația dintre deciziile politice, clienții tot mai hotărâți să facă tranziția către vehiculele electrice și creșterea foarte rapidă a cererii de produse mai curate a creat furtuna perfectă pentru electrificare” - a declarat Peter Carlsson, cofondator și CEO al Northvolt.

Startup-ul fondat în anul 2016 a produs prima sa baterie lithium-ion (foto) abia la finalul anului 2021,  la fabrica Northvolt de la Skellefteå, Suedia. În primăvara anului 2022, compania a început primele sale livrări comerciale, către clienți.

În tot acest timp, super-startupul suedez se dezvoltă continuu. În 2019 a făcut un joint-venture cu Volkswagen, pentru cea de-a doua fabrică Northvolt, în localitatea la Salzgitter din Germania. Gigantul auto german a făcut deja comenzi de cel puțin 14 miliarde de euro pentru baterii de la  Northvolt Salzgitter, livrările fiind programate să înceapă în 2023-2024. În cele din urmă, grupul Volkswagen urmează să preia cu totul fabrica de baterii de la Salzgitter.

De asemenea, Northvolt își va continua extinderea prin deschiderea unei a treia fabrici, tot în Germania, la Heide. În plus, a mai făcut un joint venture, cu compania suedeză Volvo Cars, pentru a deschide încă o fabrică de baterii, la Gothenburg, Suedia. În paralel, se startup-ul mai înființează o fabrică de catozi tot în Suedia, la Borlänge.

În 2021, Northvolt a angajat 1800 de oameni și face în continuare recrutări de personal cu un ritm de 150 de lucrători pe lună.

Parallax

Vizualizari
241
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri