Raluca Abrihan

Uber se listează la Bursa din New York: Așteptările analiștilor şi comparaţii cu Facebook, Twitter sau Lyft

Thumbnail

Uber Technologies Inc își va face mâine debutul pe Bursa de Valori din SUA, New York Stock Exchange. Acest IPO (ofertă publică iniţială) a fost deja numită drept unul dintre cele mai importante evenimente de investiții ale anului, iar analiștii se întreabă dacă acest debut este viitorul sau, mai degrabă, simbolul celei de a doua bule a onlineului. Îndiferent de opinie, acest eveniment este unul istoric și merită să aflăm cum o simplă idee s-a materializat într-un gigant la nivel global, arată o analiză a casei de brokeraj XTB.

Echipa de analiză a XTB a pregătit un raport despre Uber, din care poți afla, printre altele, care sunt diferențele dintre modelele de afaceri ale Uber și Lyft, care sunt riscurile cu care se confruntă Uber și ce anume implică acest IPO.

Cea mai mare companie de ridesharing din lume a luat naștere din necesitatea de a comanda un taxi clasic în Paris. Astfel, în mintea a două persoane, a luat naștere o idee de afaceri. Creatorii Uber sunt Travis Kalanick și Garrett Camp. Compania a fost fondată în 2009 în San Francisco, California. La început s-a numit UberCab, fiind o aplicație pentru smartphone-uri care permitea comanda de taxiuri. Mai târziu, cuvântul "cab" a fost eliminat din nume, devenind Uber. La cinci ani de la lansarea serviciului, a fost înregistrată călătoria cu numărul un miliard, iar Uber a devenit un simbol al revoluției segmentului de servicii de transport. În prezent, Uber este o companie globală: "Cererea pentru serviciile companiei este în continuă creștere, tendință perfect ilustrată de datele privind valoarea brută a încasărilor, adică suma totală pe care utilizatorii au cheltuit-o folosind aplicația Uber. În anul 2018, valoarea s-a ridicat la 49,8 miliarde de dolari, înregistrând o creștere de 44% YoY."

Uber este a doua companie din segmentul de ridesharing care va fi listată la bursă. IPO-ul Lyft a avut loc pe 29 martie 2019. Uber oferă o gamă relativ largă de servicii, în special în Statele Unite și Europa, ceea ce o face o companie mai diversificată, în timp ce Lyft activează doar pe piața americană. Ce ar trebui să știi despre acțiunile unor companii precum Uber?

"UBER reprezintă unul dintre cele mai mari și mai importante debuturi de pe bursa americană din ultimii ani. Nu este vorba doar de valoarea companiei estimată la peste 80 de miliarde de dolari, dar și de modelul de afaceri revoluționar, care poate determina schimbări semnificative asupra modului de viață. Pe de o parte, UBER este o viziune a progresului tehnologic, dar, pe de altă parte, este o companie care înregistrează în prezent pierderi imense. Astfel, există un potențial enorm în joc, dar care presupune un risc considerabil de eșec "- spune Przemysław Kwiecień - economist-șef al XTB Group.

"Uber nu este singura companie din domeniu care generează pierderi. De fapt, acest lucru se aplică majorității firmelor din acest segment, inclusiv Didi și Grab, care sunt companii în cadrul cărora Uber deține acțiuni. Prin urmare, există posibilitatea ca aceste societăți să nu atingă profitabilitatea și să intre în faliment, scenariu ce ar cauza deprecieri majore ale bilanțului Uber" adaugă Kwiecień.

Când va începe Uber să fie profitabilă? Gigantul american de car sharing a avut un ritm rapid de creștere a veniturilor în anii precedenți - 209% în 2017 și 142% în 2018. Deși ritmul a încetinit, rata depășește în continuare creșterea costurilor operaționale, ceea ce duce la îmbunătățirea marjelor. Marja brută a reușit să crească de la 21,6% în 2014 la 50,1% în 2018. Situația se îmbunătățește și în ceea ce privește rezultatele nete - Uber înregistrează în continuare pierderi, dar pierderea netă a scăzut de la 131,9% în 2014 la 25,8% în 2018. Pentru Lyft, atât marja brută cât și cea netă au fost de 42,3% în 2018. În plus, Uber a avut un venit per șofer de 2354 de dolari în 2018, în timp ce șoferii companiei Lyft au generat, în medie, venituri de 1135 de dolari. Comparând numărul de rezervări per șofer pentru anul 2018, obținem o imagine asemănătoare - 10641 de dolari pentru Uber, în comparație cu 4263 de dolari pentru Lyft.

Acțiunile Uber vor fi disponibile pentru investitori romani pe platforma xStation de la XTB din prima zi de tranzacționare, sub simbolul Uber.US. Plasarea comenzilor va fi posibilă înainte de prima sesiune de tranzacționare.

Vezi aici raportul complet

 

Raportul IPO Uber Technologies by Anonymous laThOzTaXO on Scribd

Parallax

Vizualizari
767
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri