Adi Iacob

Spotify mai cumpără o platformă de podcasturi

Thumbnail

Serviciul de muzică prin streaming Spotify, prezent şi în România, a cumpărat încă o platformă dedicată podcast-urilor. Compania suedeză a achiziționat The Ringer, una din cele mai mari platforme de podcast-uri de sport și cultură pop, fondată în urmă cu 4 ani de comentatorul sportiv Bill Simmons.

Potrivit rezultatelor financiare ale companiei, Spotify continuă să înregistreze „o creștere exponențială a consumului de podcast”.

Acordul dintre cele două platforme urmează să fie încheiat înainte de luna aprilie, însă nici Spotify, nici The Ringer nu au dezvăluit suma care va fi plătită pentru platforma de podcasturi fondată de Bill Simmons, scrie PhoneArena.com.

Spotify și-a consolidat primul loc în industria serviciilor de muzică prin streaming după anul 2019. Reprezentanții companiei suedeze susțin că platforma a ajuns la 124 milioane de abonați Premium la sfârșitul anului trecut, în creștere cu 29% față de 2018. 

În comparație, rivalul Apple Music a confirmat în luna iunie a anului trecut că are 60 de milioane de abonați, în timp ce Amazon Music a ajuns la peste 55 de milioane de utilizatori la nivel mondial la sfârșitul lui 2019. 

Merită menționat că, în timp ce 124 milioane de persoane plătesc pentru Spotify, numărul total de utilizatori al serviciului este de 271 milioane de persoane ― în creștere cu 31% față de 2018.

La începutul anului trecut, Spotify a cumpărat startup-ul Gimlet Media, o platformă de podcast-uri, pentru aproximativ 230 milioane de dolari. De asemenea, compania suedeză a achiziționat și Anchor, un start-up care permite utilizatorilor să înregistreze și să distribuie propriile podcast-uri.

Atunci (februarie 2019), reprezentanții Spotify susțineau că orientarea companiei spre producția de podcast-uri poate ajuta startup-ul să crească numărul utilizatorilor de pe platformă, să-i păstreze pe cei pe care îi are, să genereze mai mulți bani și să-și mărească marjele de profit, deoarece este mai ieftin să creeze sau să licențieze podcast-uri, decât melodii de la marii artiști sau case de discuri. 

Ascultă podcast-urile StartupCafe.ro pe Spotify:

Parallax

Vizualizari
374
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri