Claudiu Zamfir

Producătorul de baterii pentru mașini electrice Northvolt a depășit investiții de 9 miliarde de dolari în 8 ani

fabrica-Northvolt-Gdansk-Polonia

Producătorul suedez de baterii pentru mașini electrice Northvolt a obținut, marți, o finanțare de 1,2 miliarde de dolari, depășind astfel investiții totale de 9 miliarde de dolari în cei 8 ani de existență ai companiei, ceea ce arată un anumit interes al investitorilor pentru domeniul vehiculelor electrice și al energiei.

Împrumutul convertibil, de 1,2 miliarde de dolari, va susține planurile Northvolt de a se extinde mai departe în Europa și America de Nord. Noua rundă de finanțare este o extensie a unui împrumut de 1,1 miliarde de dolari, contractat în iulie 2022, și a atras finanțatori mari, ca Investment Management Corporation of Ontario (IMCO), BlackRock, Canada Pension Plan Investment Board (CPP Investments),  OMERS. Astfel, în finanțarea agregată de 2,3 miliarde de dolari au mai investit Goldman Sachs Asset Management, Volkswagen Group, Baillie Gifford și alții.

În cei 8 ani de existență, producătorul suedez de baterii pentru mașini electrice ajunge la finanțări de peste 9 miliarde de dolari, sub formă de investiții equity și împrumuturi, și spune că are comenzi de peste 55 de miliarde de dolari, de la clienți-cheie, ca BMW, Fluence, Scania, Volvo Cars și Volkswagen Group.

În paralel, noua fabrică a suedezilor, localizată la Gdańsk, Polonia, Northvolt Dwa,  a asamblat primele produse de sistem de stocare a energiei (ESS). Producând sisteme de baterii în cadrul unei unități mici, la Gdańsk, din 2019, Northvolt a construit o nouă fabrică de 25.000 de metri pătrați care asamblează celulele în sisteme de baterii pentru clienții de pe piețele stocării de energie și industriale.

Pe măsură ce validarea finală a liniilor de producție se încheie, livrările către clienți sunt programate să înceapă mai târziu în cursul anului 2023.

Northvolt a fost lansat în anul 2015, la Stockolm, de Peter Carlsson, Paolo Cerruti, Harald Mix, Carl-Erik Lagercrantz. Startup-ul a fost fondat în jurul altei companii, SGF Energy, care fusese înființată în anul 2015, de Peter Carlsson, fost manager al producătorului american de mașini electrice Tesla.

Parallax

Vizualizari
416
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri