Redacția StartupCafe.ro

Platforma lui Elon Musk, X, a dat afară peste 1.200 angajați responsabili cu moderarea conținutului

Compania X

Compania X, cunoscută anterior ca Twitter, a concediat peste 1.200 angajați la nivel global din echipele sale responsabile de combaterea conţinutului abuziv online, de la preluarea de către Elon Musk, potrivit autorității de reglementare a internetului din Australia, notează AFP, citată de News.ro.

Comisia de reglementare a internetului din Australia, eSafety, a obţinut o listă detaliată a inginerilor de software, a moderatorilor de conţinut şi a altor membri ai personalului de securitate care lucrează la X, cu ajutorul Legii australiene privind siguranța online.

Comisarul autorităţii de reglementare australiene, Julie Inman Grant, ea însăşi fostă angajată a Twitter, a declarat că este pentru prima dată când aceste cifre au fost făcute publice.

Acestea au arătat că 1.213 angajaţi specializaţi în moderare, inclusiv subcontractori, au părăsit X de când a fost achiziţionată de Elon Musk în octombrie 2022, 80% dintre ei fiind ingineri software.

eSafety a declarat că "reducerile drastice" şi reînfiinţarea a mii de conturi interzise au creat "cea mai proastă situaţie posibilă" pentru distribuirea de conţinut dăunător.

În ultimele luni, autoritatea de reglementare s-a concentrat în special asupra X/Twitter, care a afirmat înainte că preluarea acesteia de către Musk a coincis cu o creştere a "toxicităţii şi a urii" pe reţeaua de socializare.

Australia a fost vârful de lance al efortului global de reglementare a reţelelor sociale, obligând companiile de tehnologie să explice cum abordează probleme precum discursul instigator la ură şi infracţiunile sexuale împotriva minorilor.

În octombrie, Comisia pentru eSafety a amendat X cu 610.500 dolari australieni, adică 410.000 de dolari americani, afirmând că platforma nu a reuşit să demonstreze clar că abordează proliferarea conţinutului privind agresiunile sexuale asupra minorilor. X, însă, a ignorat termenul limită pentru a plăti amenda, înainte de a lansa o acţiune în justiţie pentru a o anula.

Parallax

Vizualizari
213
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.586
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.91

publishing: 3.1

expertise: 0.07

rating: 1.586

Articole publicate : 897
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri